ICCJ. Decizia nr. 473/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.473/2007
Dosar nr. 773/1/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 septembrie 2005 reclamantul A.A. a chemat în judecată G.R., C.G. prin P., C.L.C.G., C.L.G. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C.G. prin P. şi C.J.T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor prin prefectul judeţului Timiş, solicitând anularea art. 2 din HG nr. 1528 din 18 decembrie 2003, suspendarea executării acestui articol şi obligarea pârâţilor C.G., C.L.C.G., pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi C.J.T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să suspende toate activităţile şi procedurile care privesc atribuirea terenurilor pentru persoanele îndreptăţite potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii arată, în esenţă, că prin HG nr. 1528/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri agricole din proprietatea publică a statului şi din administrarea A.D.S. în proprietatea privată a C.G. şi în administrarea C.L.C.G. pentru a se atribui persoanelor prevăzute de Legea nr. 42/1990, între aceste terenuri fiind inclus şi terenul asupra căruia a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate în baza Legii nr. 1/2000.
Mai arată că hotărârea contestată îi vatămă dreptul recunoscut de lege cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, cuprinzând dispoziţii care exced sau contravin Legii nr. 213/1998, Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 42/1990.
Menţionează că cererea de suspendare a hotărârii se justifică pentru a se preveni producerea unei pagube iminente prin aplicarea imediată a dispoziţiilor art. 2 din hotărâre, care duc la îngrădirea dreptului său la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe vechiul amplasament.
G.R., prin S.G.G., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond, în ce priveşte suspendarea executării hotărârii, solicită ca acest capăt de cerere să fie respins ca neîntemeiat.
Instituţia Prefectului, judeţul Timiş, a depus la dosar întâmpinare, solicitând ca instanţa să constate că cererea de suspendare a executării art. 2 din HG nr. 1528/2003 a rămas fără obiect în urma pronunţării sentinţei civile nr. 238 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara şi că plângerea prealabilă a fost adresată de reclamant G.R. cu depăşirea termenului legal, dar că şi acţiunea s-a depus peste termenul legal.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a respins ca tardivă acţiunea formulată împotriva G.R. şi ca inadmisibilă acţiunea formulată împotriva celorlalţi pârâţi.
Instanţa retine, în motivarea sentinţei, că HG nr. 1528/2003 este un act administrativ unilateral cu caracter individual, deoarece creează drepturi şi obligaţii în favoarea unor persoane dinainte determinate, astfel că în baza dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea privitoare la anularea acesteia nu se putea introduce mai târziu de un an de la data când s-a emis şi cum s-a publicat la 6 ianuarie 2004, iar acţiunea s-a introdus la 31 august 2005, a fost depăşit acest termen.
Reţine şi că nu există autoritate de lucru judecat sau litispendenţă, în raport de sentinţa civilă nr. 238/2005 a Curţii de Apel Timişoara, pentru că există temeiuri juridice diferite, iar cererea de suspendare a tuturor activităţilor şi procedurilor care privesc atribuirea terenurilor prevăzute de HG nr. 1528/2003 este inadmisibilă în contencios administrativ, procedurile de atribuire a terenurilor fiind reglementate de Legea nr. 18/1991.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Consideră că hotărârea contestată este un act administrativ cu caracter normativ deoarece destinatarii acesteia sunt determinaţi în mod generic, urmărind crearea unei vocaţii pentru anumite persoane, dar nu creează pentru acestea un drept direct la constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor evidenţiate în anexa la hotărâre, ci numai o premisă pentru naşterea unor drepturi în patrimoniul unor persoane determinabile.
Mai consideră că şi capătul din acţiune privitor la suspendarea tuturor activităţilor şi procedurilor referitoare la atribuirea terenurilor în discuţie este admisibil, fiind o consecinţă a suspendării executării actului atacat până la soluţionarea definitivă a cauzei, nevizând vreuna din procedurile prevăzute de Legea nr. 18/1991.
S.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul G.R., prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a C.A.V.A., pentru promovarea acţiunii în numele reclamantului şi excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de Decizia nr. 4463 din 22 septembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Intimatul G.R. a depus întâmpinare, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat.
M.V. a formulat cerere de introducere în cauză în locul recurentului - reclamant A.A., în calitatea sa de unică moştenitoare a acestuia, care a decedat pe parcursul procesului.
La termenul din 18 ianuarie 2007 s-a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de S.I., pe care instanţa a admis-o.
Şi cele două excepţii invocate de către intervenient au fost puse în discuţia părţilor, fiind respinse pentru motivele menţionate în încheierea şedinţei publice de la 18 ianuarie 2007.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte retine următoarele:
Prin HG nr. 1528/2003 s-a aprobat transmiterea unor terenuri agricole în suprafaţă de 406,06 ha din proprietatea publică a statului aflate în administrarea A.D.S. şi în exploatarea S.C.P.C.P.T., în proprietatea privată a C.G. şi în administrarea C.L.C.G., urmând ca aceste terenuri să fie atribuite persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 şi în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.
Această hotărâre a fost publicată în M. Of. Partea I nr. 4 din 6 ianuarie 2004.
Conform prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (2);..
Alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului", iar alin. (5) prevede că „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".
Actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voinţă care generează, modifică sau sting drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative care conţin reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu.
Recurentul susţine că hotărârea guvernului este un act administrativ cu caracter normativ şi, ca atare, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. II din Legea nr. 554/2004.
Dar, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, această hotărâre are caracteristicile unui act administrativ individual pentru că are dispoziţii concrete atât cu privire la destinaţia unei suprafeţe de teren strict precizată, cât şi cu privire la categoria de persoane beneficiare ale acesteia.
Susţinerea recurentului că persoanele respective sunt determinate generic şi din acest motiv actul administrativ în discuţie ar fi inapt să aplice direct dispoziţiile legale în diferite situaţii concrete, având astfel caracteristicile unui act administrativ normativ, nu poate fi reţinută pentru că el restrânge sfera persoanelor care trebuie să beneficieze de dispoziţiile sale numai la cele îndreptăţite potrivit art. 10 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 42/1990 şi anume pentru urmaşii eroilor, martiri ai revoluţiei, pentru răniţi şi pentru pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în lupta pentru victoria revoluţiei, aflaţi într-o anumită zonă teritorială din România.
Ca atare, hotărârea contestată fiind un act administrativ individual, sunt aplicabile întocmai dispoziţiile art. II din Legea nr. 554/2004 cu privire la termenul în interiorul căruia se poate ataca în fata instanţei de contencios administrativ.
Cum acest act administrativ s-a publicat în M. Of. la 6 ianuarie 2004, putea fi contestat într-un termen de 6 luni, iar pentru motive temeinice (care de altfel nici nu s-au dovedit) în maximum un an începând cu data de 6 ianuarie 2004.
Deoarece acţiunea s-a introdus la instanţa de fond la data de 31 august 2005, au fost depăşite substanţial aceste termene legale, astfel că prima instanţa a reţinut corect că acţiunea s-a promovat tardiv.
De altfel şi plângerea prealabilă s-a formulat mult peste termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pentru că s-a constatat tardivitatea introducerii acţiunii privitoare la anularea parţială a Hotărârii Guvernului, celelalte capete de cerere erau accesorii la cererea principală şi din acest motiv se impunea ca şi ele să fie respinse.
Astfel fiind, reţinându-se că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, urmează ca, în baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2006 şi ale art. 299 şi art. 312 C. proc. civ., să se respingă recursul ca nefondat şi să se admită cererea de intervenţie în interesul G.R., cerere formulată de intervenientul S.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.A. împotriva sentinţei civile nr. 337/ PI din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ ca nefondat.
Admite cererea de intervenţie în interesul G.R. formulată de S.I.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 47/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 477/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
