ICCJ. Decizia nr. 483/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 483/2007
Dosar nr. 39166/2/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. 4900/2005, reclamanta Asociaţia T.R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Guvernul României, abrogarea imediată a Ordinului comun al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1654/979/2005 privind introducerea unor restricţii pe drumul naţional DN 1 (E 60) sectorul Bucureşti - Ploieşti - Braşov.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că ordinul atacat este nelegal, deoarece, pe de o parte, produce grave prejudicii persoanelor fizice şi juridice, iar, pe de altă parte, periclitează dezvoltarea macroeconomică din zona limitrofă DN 1, inclusiv Valea Prahovei.
Prin sentinţa civilă nr. 824 din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernului României, excepţie invocată de acest pârât, prin întâmpinare, respingând, în consecinţă, acţiunea faţă de acesta.
Totodată, instanţa a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că ordinul atacat este legal, fiind emis în limitele competenţelor conferite autorităţilor pârâte, prin art. 12 lit. f) din OG nr. 19/1997, HG nr. 412/2004 şi OUG nr. 63/2003. Gravele prejudicii care se pretinde că au fost suportate de persoane fizice şi juridice, nu au fost probate, iar celelalte aspecte invocate, privind dezvoltarea economică a zonei, exced controlului de legalitate pe care îl poate face instanţa de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta Asociaţia T.R.C., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a ignorat faptul că ordinul comun, emis de cele două ministere la 26 ianuarie 2006, nu are acelaşi temei ca ordinul anterior, lipsind tocmai OG nr. 43/2002, care se referă la metodologia introducerii restricţiilor pe drumurile publice.
Consecinţa acestei omisiuni este neobservarea nelegalităţii actului, determinată de faptul că nici Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi nici Ministerul Administraţiei şi Internelor nu au calitatea de administratori ai DN 1.
Recurenta critică modul de soluţionare a excepţiei privind calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, deoarece cele două ministere reprezintă Guvernul în relaţiile cu terţii, aflându-se într-un raport de prepuşenie cu acesta.
Cât priveşte prejudiciile, societăţile comerciale care au ca obiect de activitate transporturile şi sunt membre asociate ale Asociaţiei T.R.C., le înregistrează zilnic, prin neutilizarea DN 1 ori prin amenzile aplicate de organele de poliţie în cazul încălcării ordinului.
În recurs au formulat întâmpinare ambii intimaţi.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea acestuia, deşi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dă drept la acţiune în contencios administrativ, numai persoanelor vătămate în drepturile şi interesele lor. În plus, restricţiile stabilite prin ordin vizează numai anumite sectoare din DN 1 şi sunt temporare, existând posibilitatea obţinerii gratuite a unei autorizaţii de la C.N. A.D.N. pentru utilizarea acestora.
La rândul său, intimatul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, subliniind legalitatea ordinului atacat. Susţine că este administrator al DN 1, în baza art. 57 din OUG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Cât priveşte prejudiciile, arată că în materia analizată numai actul administrativ nelegal constituie temei pentru acordarea lor, or, în cauză, ordinul este legal.
În Şedinţa publică din 13 octombrie 2006, acest intimat a ridicat excepţia tardivităţii recursului.
Excepţia este nefondată.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
În speţă, sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost comunicată reclamantei Asociaţia T.R.C., la data de 5 iunie 2006, iar recursul a fost trimis prin poştă, la data de 21 iunie 2006, fiind înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 22 iunie 2006.
Se constată, astfel, că, potrivit art. 104 C. proc. civ., recursul trebuie socotit ca fiind declarat în termen, fiind predat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului de recurs.
Cât priveşte fondul căii de atac declarate, Înalta Curte constată:
Actul administrativ atacat este Ordinul nr. 1654/979/2005, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor (M. Of. nr. 951/26.10.2005).
Prin acest ordin, potrivit art. 1, s-a introdus o restricţie temporară de circulaţie pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, în zilele de luni - vineri, pe anumite sectoare din drumul naţional DN 1 (E 60), delimitate la lit. a) şi b) ale aceluiaşi articol.
Prima critică, referitoare la Ordinul comun din data de 26 ianuarie 2006, nr. 96, pentru modificarea şi completarea Ordinului comun nr. 1654/979/2005 excede cadrul procesului de faţă, constituind de fapt o cerere nouă făcută direct în recurs, ceea ce este potrivnic dispoziţiilor cuprinse în art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ. Instanţa de fond nu a fost învestită cu examinarea acestui act şi, prin urmare, nici instanţa de recurs nu o poate face.
Cât priveşte susţinerea că emitenţii actului administrativ atacat nu aveau competenţa să stabilească restricţii de circulaţie pe DN 1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că art. 57 lit. a) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, arată expres că „Ministerul Transporturilor asigură administrarea drumurilor publice de interes naţional", iar art. 5 alin. (4) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în forma în vigoare la data respectivă, stabilea că „orice măsură de restricţie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului, numai cu acordul poliţiei".
Şi motivul de recurs ce critică soluţia fondului pentru respingerea cererii de acordare a daunelor, este nefondat, pentru argumentul expus de către intimatul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în întâmpinarea formulată. Într-adevăr, acordarea daunelor potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este condiţionată de constatarea nelegalităţii integrale sau parţiale a actului atacat, ceea ce nu este cazul în speţă.
În plus, cum a reţinut şi instanţa de fond, prejudiciile invocate nu au fost în nici un fel probate, fiind simple speculaţii. Nimic nu o împiedica pe recurentă să solicite, potrivit art. 2 din ordinul examinat, eliberarea unei autorizaţii speciale nominale de circulaţie de către C.N. A.D.N. SA şi Direcţia Poliţiei Rutiere.
În fine, instanţa de fond a soluţionat corect şi excepţia privind lipsa calităţii procesual pasive a Guvernului României, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în această materie, legitimare procesuală are numai autoritatea publică emitentă a actului administrativ, iar actul atacat a fost emis de cele două ministere, intimate-pârâte.
Pentru aceste considerente, constatând că niciuna din criticile formulate nu poate fi primită, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului.
Respinge recursul declarat de Asociaţia T.R.C. împotriva sentinţei civile nr. 824 din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 478/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 484/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
