ICCJ. Decizia nr. 47/2007. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 47/2007
Dosar nr. 10894/1/2006
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 ianuarie 2006, P.O.C.P. a chemat în judecată pe pârâţii M.T.C.T. şi SC T.F. SA, solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 28 mai 2002 şi a încheierii de intabulare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001 şi HG nr. 498/2003 are dreptul la retrocedarea în natură a imobilului asupra căruia s-a atestat dreptul de proprietate al societăţii comerciale pârâte, cu nerespectarea prevederilor legale.
Prin sentinţa nr. 104 din 5 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că formularea acţiunii s-a făcut cu depăşirea termenului de maximum un an prevăzut de art. II alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de data emiterii actului contestat, 28 mai 2002 şi de data intabulării certificatului de atestare în cartea funciară, 15 decembrie 2003.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta P.O.C.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că nu a contestat actul administrativ intabulat la 15 decembrie 2003, întrucât vocaţia sa de a solicita anularea s-a născut după adoptarea Legii nr. 247 din 22 iulie 2005, astfel încât s-a reţinut în mod greşit nerespectarea termenului de un an.
Reclamanta a mai arătat că în cauză s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a actului, care poate fi invocată oricând, acţiunea fiind astfel imprescriptibilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat aplicabilitatea textului art. II din Legea nr. 554/2004, care stabileşte expres termenele de exercitare a acţiunii şi excepţiile de la acestea.
Ori, acţiunea formulată de reclamantă nu se încadrează în cazurile în care poate fi introdusă oricând, prevăzute limitativ de art. II alin. (4) din legea contenciosului administrativ.
Întrucât în dreptul administrativ nu se face nici o distincţie după felul nulităţii, urmează a se aplica termenele prevăzute de art. II ce reprezintă regula în contencios administrativ, neputându-se accepta aplicabilitatea dreptului comun în materia prescripţiei dreptului la acţiune, ceea ce ar însemna încălcarea principiului potrivit căruia norma specială derogă de la cea generală.
Nu prezintă relevanţă nici aspectul invocat de reclamantă privind naşterea vocaţiei de a ataca actul administrativ de-abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectarea termenelor prevăzute de art. II fiind o cerinţă obligatorie în materia contenciosului administrativ.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, constatând că soluţia instanţei este corectă, va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.O.C.P., împotriva sentinţei civile nr. 104/CA/2006-PI din 5 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă la 2.380 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC T.F. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 473/2007. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
