ICCJ. Decizia nr. 477/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 477/2007
Dosar nr. 1736/2/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A.B. a formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, solicitând anularea ordinului de sancţionare, ca netemeinic şi nelegal şi până la soluţionarea cauzei să se dispună suspendarea acestuia.
Capătul de cerere privind suspendarea Ordinului nr. 81 din 19 ianuarie 2006 a fost respins prin încheierea din 29 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1736/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 20 septembrie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost admisă acţiunea reclamantului, a fost anulat Ordinul nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, ca nelegal şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut faptul că actul contestat este nelegal, deoarece nu prevede şi termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată, actul fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) lit. e) din HG nr. 1210/2003 care prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, că actul administrativ trebuie să cuprindă şi termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.
În acelaşi timp, s-a reţinut că la baza actului contestat a stat Referatul nr. 58505 din 16 ianuarie 2006, întocmit de Comisia Disciplinară organizată la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005, act ce a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 1582 din 14 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1372 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece respectiva comisie de disciplină a fost nelegal constituită.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor şi a considerat că sentinţa este nelegală şi netemeinică.
Primul motiv de recurs se referă la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Astfel, s-a considerat că, chiar dacă nu a fost prevăzut termenul în cuprinsul actului administrativ, el este prevăzut în mod expres atât în Legea nr. 188/1999, cât şi în Legea nr. 554/2004, norme la care face trimitere actul contestat.
Referitor la soluţia instanţei de fond, că sunt lovite de nulitate absolută, actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat, pentru că au fost emise de către o comisie de disciplină care nu ar fi funcţionat legal, invocă faptul că ordinul contestat a fost emis la data de 19 ianuarie 2006, dată la care sentinţa civilă nr. 1582 din 4 octombrie 2005 nu devenise irevocabilă, iar executarea ei era suspendată prin efectul recursului declarat, astfel încât cercetarea prealabilă a faptei a fost efectuată de către o comisie de disciplină constituită legal la momentul respectiv.
Din coroborarea art. 20, cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că recursul în contenciosul administrativ are caracter devolutiv, iar potrivit art. 22 şi urm. din Legea nr. 554/2004, hotărârea judecătorească formulată în materia contenciosului administrativ se execută numai după data dobândirii caracterului irevocabil.
Se invocă şi faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul că, deşi autoritatea a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii ca urmare a radierii de drept a sancţiunii, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acesteia.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, în principal, ca rămasă fără obiect, şi în subsidiar, ca nefondată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii ca legală şi temeinică.
Examinând probele aflate la dosar, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor, reclamantul a fost sancţionat începând cu 19 ianuarie 2006, cu „mustrare scrisă," conform art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, iar în art. 3 se precizează că se poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente.
Se poate observa că această referire din art. 3 al ordinului atacat nu acoperă dispoziţia expresă a art. 35 alin. (2) lit. e) din HG nr. 1210/2003, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public trebuie să se prevadă termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată.
Faptul că a fost indicat în art. 3 că actul a fost emis şi poate fi contestat la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, nu acoperă şi cerinţa indicării termenului, pentru că art. 35 alin. (2) lit. f) din acelaşi act normativ prevede tot sub sancţiunea nulităţii absolute, că actul de sancţionare să cuprindă şi instanţa competentă la care actul administrativ poate fi contestat, astfel că a fost respectată cerinţa art. 35 alin. (2) lit. f) din HG nr. 1210/2003, dar nu şi cea a art. 35 alin. (2) lit. e).
În privinţa celui de al doilea motiv de recurs, se constată că şi acesta este nefondat.
Chiar dacă se susţine că hotărârea instanţei de fond nu era irevocabilă şi era supusă recursului în momentul emiterii actului contestat, totuşi prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a fost anulat Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005, prin care a fost constituită comisia de disciplină din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Nu se poate spune că până la anularea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, actul anulat ar fi fost valabil, iar actele emise în baza lui ar fi legale.
În materia dreptului administrativ, anularea unui act are efect retroactiv, actele de anulare sting efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nici nu au existat, chiar dacă anularea vizează numai efectele juridice pe care actele anulate le-au produs.
Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiţionate, sub aspectul legalităţii, de existenţa actului administrativ.
Referitor la motivul de recurs invocat legat de nepronunţare a instanţei asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru dezlegarea pricinii din practicaua hotărârii instanţei de fond rezultă că a făcut menţiunea că pârâta nu a avut dovada comunicării ordinului către reclamant, iar chestiunea nu a fost invocată ca o veritabilă excepţie, pentru că reprezentantul a pus concluzii pe fondul cererii şi numai ulterior în baza înscrisului depus la instanţă în ziua judecăţii, a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
Prin analizarea fondului cauzei, instanţa de fond a considerat că nu a fost invocată o excepţie, ci a fost depus un înscris ca mijloc de probă.
De altfel, chiar în motivele de recurs se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de probă, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
Înscrisul depus la dosar a fost apreciat ca mijloc de probă, iar instanţa de fond a analizat ansamblul probelor administrate în cauză.
De altfel, se constată că la data de 19 iulie 2006 a fost radiată de drept sancţiunea disciplinară „mustrare scrisă" aplicată reclamantului, dar această radiere s-a datorat numai scurgerii termenului prevăzut de lege de la aplicarea sancţiunii şi nu pentru că sancţiunea ar fi fost revocată de autoritatea pârâtă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 1903 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 473/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 478/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
