ICCJ. Decizia nr. 539/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.539/2007
Dosar nr. 3696/39/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Suceava sub nr. 3696/39 din 20 iulie 2006, reclamanta I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea HG nr. 104 din 19 iunie 2006 emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală prin sentinţa nr. 213 din 20 septembrie 2006 a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta I.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, schimbarea domiciliului reclamantei şi familiei sale din localitatea Iţcani, judeţul Suceava în localitatea Apold, judeţul Mureş, a fost determinată nu de persecuţii etnice ci de avansarea frontului sovietic, măsura fiind luată de autorităţi, în scopul protejării populaţiei civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta I.V., criticând-o pentru nelegalitate, susţinând în esenţă că, motivul strămutării trebuie analizat prin raportare la momentul istoric în care s-a produs şi nu la o situaţie de relativă normalitate, prin ruperea frontului şi ocuparea teritoriului de armatele sovietice, strămutarea fiind forţată şi determinată de persecuţii etnice.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.304 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat, însă pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că probele depuse de reclamantă pentru susţinerea acţiunii sunt insuficiente şi nu confirmă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi în lipsa acestor acte, prin declaraţii de martori.
Legea instituie aşadar, regula potrivit căreia proba persecuţiei etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi numai în lipsa acestor acte, în mod subsidiar situaţia în care s-a materializat persecuţia, poate fi dovedită cu declaraţii de martori.
Hotărând în baza unui probatoriu incomplet, neconcludent, fără a se stabili cu claritate împrejurările invocate de reclamantă cu privire la starea de fapt, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Se reţin şi contradicţiile care rezultă din înscrisurile depuse la dosar cu privire la numele reclamantei, cu privire la data naşterii reclamantei 29 iunie 1928 sau 1 iulie 1928.
Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Pentru completarea probatoriului în sensul arătat este necesară rejudecarea cauzei, instanţa urmând a pune în discuţia părţilor, administrarea probei cu înscrisuri (solicitarea de relaţii de la A.N. – D.J. etc.) precum şi a altor probe ce vor fi precizate de părţi, dacă acestea sunt de natură să lămurească aspectele deduse judecăţii.
Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., va fi trimisă cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.V., împotriva sentinţei nr. 213 din 20 septembrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscală.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2007. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 540/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
