ICCJ. Decizia nr. 559/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.559/2007
Dosar nr. 33076/2/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de judecată de către Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 539 din 16 septembrie 2005, reclamanta SC A.T.C. SRL Călăraşi, în contradictoriu cu pârâtele A.R.R. şi A.R.R. – A.C., a solicitat obligarea acestora sa-i recunoască calitatea de operator de transport rutier care a îndeplinit condiţiile de participare la licitaţia electronică organizată la data de 03 iunie 2005, să-i elibereze licenţă de execuţie pe traseul Călăraşi - Ştefan cel Mare şi să anuleze măsura atribuirii acestui traseu către SC T. SRL, alt participant la licitaţie; reclamanta a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea pagubei cauzată prin neeliberarea licenţei de execuţie aferentă traseului Călăraşi - Ştefan cel Mare, evaluată la 300 RON pentru fiecare zi, începând cu 01 iulie 2005 şi până la repararea ei integrală, la suportarea daunelor morale în cuantum de 30.000 RON, precum şi suspendarea măsurii de atribuire a traseului Călăraşi - Ştefan cel Mare, altui operator de transport, până la soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, reclamanta a arătat că a participat la licitaţia electronică de atribuire a traseului Călăraşi - Ştefan cel Mare, iar pârâta refuză nejustificat să-i elibereze licenţa de execuţie pentru traseul respectiv, pentru motivul că este operator de transport subvenţionat, invocând dispoziţiile art. 70 din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001.
Pârâta A.R.R., prin întâmpinare, a invocat excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive şi a lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.R. – A.C., pe fond solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Pârâta a solicitat, de asemenea, introducerea în cauză a I.G.C.T.I. şi a D.G.T.R., din cadrul M.T.C.T.
La termenul de judecată din 01 februarie 2006, Instanţa de Fond a admis cererea de introducere în cauză a I.G.C.T.I., respingând-o în privinţa D.G.T.R.
Pârâtul I.G.C.T.I. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 17 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins atât excepţiile lipsei capacităţii procesuale şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii A.R.R. – A.C. şi I.G.C.T.I., cât şi acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâţi, că aceştia au atât capacitate cât şi calitate procesuală, întrucât fiecare dintre instituţiile pârâte au atribuţii distincte în activitatea de autorizare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe, astfel cum aceasta este reglementată de Normele metodologice - anexă la Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, art. 41, respectiv de Legea nr. 510/2004 privind reorganizarea I.G.C.T.I.,art. 12 pct. 17.
Cu privire la fondul cauzei, Instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 70 din Norma metodologică, aprobată prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, potrivit cărora „Operatorii de transport rutier public care efectuează transporturi urbane subvenţionate au acces numai la licenţele de execuţie pentru traseu pentru transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, rămase nesolicitate, şi numai după efectuarea în totalitate a programului de transport urban, confirmată de autorităţile locale, dacă pentru aceste curse există evidenţă contabilă separată". Or, apreciază Instanţa de judecată, reclamanta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de textul legal. Cu privire la capetele de cerere subsecvente, privind repararea pagubei cauzată prin neeliberarea licenţei de execuţie, obligarea la daune morale şi suspendarea măsurii de atribuire a traseului în discuţie altei societăţi comerciale, Instanţa de Fond a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, întrucât nu pot fi apreciate decât în raport cu o acţiune în contencios administrativ întemeiată, situaţie în care nu ne aflăm în speţă.
Împotriva soluţiei pronunţate de Instanţa de Fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că hotărârea Instanţei de Fond este dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 70 din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, ce vizează operatorii de transport rutier care efectuează mai multe transporturi urbane subvenţionate; or, recurenta operează diverse tipuri de transport rutier, dintre care numai unul singur este subvenţionat.
De asemenea, arată recurenta, Instanţa de Fond nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere referitoare la repararea daunelor pricinuite prin neeliberarea licenţei de execuţie şi la acordarea daunelor morale pricinuite prin ştirbirea imaginii societăţii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit prevederilor art. 70 din Norma metodologică de autorizare şi efectuare a transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora, aprobată prin Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, „Operatorii de transport rutier public care efectuează transporturi urbane subvenţionate au acces numai la licenţele de execuţie pentru traseu pentru transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, rămase nesolicitate, şi numai după efectuarea în totalitate a programului de transport urban, confirmată de autorităţile locale, dacă pentru aceste curse există evidenţă contabilă separată".
Rezultă, din dispoziţiile normative citate, că accesul la licenţele de execuţie pentru traseu pentru transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic judeţean, pentru operatorii de transport rutier public care efectuează transporturi urbane subvenţionate, din categoria cărora face parte şi societatea recurentă, este condiţionat, printre altele, de împrejurarea ca licenţele respective să fi rămas nesolicitate de alte categorii de operatori de transport.
Cum între tipurile de transport rutier operate de către recurenta faţă de reclamantă se regăseşte şi unul urban subvenţionat, iar legea nu distinge cu privire la numărul transporturilor de acest tip, pe de o parte, şi traseul în discuţie nu îndeplinea condiţia de a fi rămas nesolicitat, pe de altă parte, în mod corect a reţinut Instanţa de Fond că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona favorabil această cerere fiind justificat.
Nici critica formulată de recurentă în sensul că Instanţa de Fond nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere referitoare la repararea daunelor cauzate prin neeliberarea licenţei de execuţie şi la acordarea daunelor morale pricinuite prin ştirbirea imaginii societăţii nu este întemeiată, întrucât, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, Instanţa de Fond a reţinut, cu privire la aceste aspecte ale acţiunii, calificate în mod corect ca fiind subsecvente capătului de cerere principal, în raport de care sunt analizate, că sunt, de asemenea, neîntemeiate, iar prin dispozitivul hotărârii a fost respinsă acţiunea în întregul ei, astfel cum a fost formulată de reclamantă, avându-se, deci, în vedere toate capetele de cerere.
Pentru considerentele arătate, soluţia Instanţei de Fond fiind temeinică şi legală, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.T.C. SRL Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 17 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 509/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 566/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
