ICCJ. Decizia nr. 572/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 572/2007

Dosar nr. 917/33/2006

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 28 martie 2006, M.E.C. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 27 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 919/2006, încheiere prin care s-a dispus „suspendarea Ordinului M.E.C. nr. 5642 din 8 decembrie 2005 până la soluţionarea acţiunii.

De precizat că prin încheierea de şedinţă din 27 martie 2006, atacată, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de suspendare a executării Ordinului M.E.C. nr. 5642 din 8 decembrie 2005.

În motivarea recursului declarat, M.E.C. a susţinut că Instanţa de Fond care a dispus suspendarea ordinului în litigiu a făcut o greşită aplicare a legii şi a analizat superficial probele cauzei.

Astfel, se susţine că nu s-a produs o perturbare gravă a activităţii instituţiei întrucât programul „Oracle" despre care face vorbire reclamantul Rus Alexandru nu este condiţionat de calitatea de director a petentului, întrucât acesta „nu a participat în nume personal" şi oricum activitatea se desfăşura în continuare. Se mai susţine că nu se poate invoca de reclamant un prejudiciu moral cât timp în contractul de management se stipulează faptul că acesta nu poate înceta în nici o situaţie, din considerente de ordin politic, subiectiv, sau de altă natură, motive neîntemeiate sau nelegale.

Se susţine că se tinde la invocarea unui interes personal, că „prejudiciul profesional" nu poate fi invocat, avându-se în vedere că scopul primordial al procesului de învăţământ este realizarea educaţiei.

S-a mai precizat că în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut producerea unei pagube iminente deoarece nu este justificată.

Împotriva cererii de recurs intimatul R.A., a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi obligarea recurentului la cheltuieli de judecată întrucât încheierea atacată este legală şi temeinică.

S-a precizat că ordinul M.E.C. nr. 5642 din 8 decembrie 2005, prin care a fost eliberat din funcţia de director al L.T.A.I. a fost emis de Minister, în baza unui rezultat provenit dintr-o acţiune de evaluare efectuată în perioada anului şcolar 2004 – 2005. S-a mai menţionat că evaluarea activităţii sale s-a făcut în mai – iunie 2005, în condiţiile în care i s-a aplicat o metodologie care urma să intre în vigoare la 1 septembrie 2005, deci era inoperabilă la momentul examinării sale, lunile mai – iunie 2005.

Sub acest aspect, intimatul a precizat că prin sentinţa civilă nr. 926 din 10 mai 2006 a Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ, definitivă şi irevocabilă, s-a dispus anularea evaluării activităţii anuale şi manageriale a contestatorului.

Din actele cauzei, Înalta Curte constată că prin încheierea din 27 martie 2006 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea Ordinului emis de M.E.C. nr. 5642 din 8 decembrie 2005, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 919/2006 al Curţii de Apel Cluj în contradictoriu cu M.E.C., ce priveşte anularea Ordinului nr. 5642 din 8 decembrie 2005, repunerea în situaţia anterioară emiterii acestuia, cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale în perioada eliberării din funcţie pe nedrept şi a cheltuielilor de judecată.

Instanţa de Fond a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că intimatul - reclamant, pe baza unei pregătiri temeinice a obţinut în urma unui concurs numirea prin Ordin al Ministrului funcţia de director la o instituţie de învăţământ cu profil informatic, respectiv L.T.A.I. din Cluj - Napoca. S-a reţinut existenţa unui proiect de dezvoltare instituţională pentru anii 2004 – 2008 cu plan managerial pentru anul şcolar 2005 – 2006, ambele fiind rezultate din strategia echipei manageriale coordonată de R.A. În cadrul liceului se derulează mai multe programe cu participare internaţională. S-a mai reţinut de Instanţa de Fond că în toată perioada cât a fost director, intimatul - reclamant a primit numai calificativul „foarte bine" iar în anul 2005 liceul unde intimatul era director a îndeplinit criteriile internaţionale pentru acordarea titlului de „Şcoală Europeană", fiind singura instituţie din Cluj - Napoca cu acest titlu.

Aşa fiind, s-a reţinut că eliberarea din funcţie a lui R.A. determină nerealizarea obiectivelor propuse, afectând negativ procesul de învăţământ şi a programelor specifice angajate, cu participare internaţională.

Instanţa de Fond a reţinut de asemenea şi elementul de prevenire a pagubei iminente, cu dublă semnificaţie pentru intimat şi pentru instituţia de învăţământ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a verifica dacă suspendarea executării actului administrativ în litigiu s-a făcut în mod corect de Instanţa de Fond, neprimindu-se susţinerea recurentei că în cauză ar trebui să se aprecieze că cererea de suspendare a rămas fără obiect întrucât cu privire la R.A. s-a emis Ordinul nr. 42 din 9 ianuarie 2007 prin care s-a constatat expirarea perioadei legale de numire ca director al acestuia la L.T.A.I., deci acesta nu mai are interes în cauză.

Este cert că în cauză intimatul a cerut anularea Ordinului M.E.C. cu nr. 5642 din 8 decembrie 2005, prin acţiune principală, ordin ce a avut la bază evaluarea ce a fost anulată prin sentinţă definitivă şi irevocabilă nr. 926 din 10 mai 2006 a Tribunalului Cluj, secţia litigii de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ.

Printr-un al doilea capăt de cerere, intimatul a cerut suspendarea până la soluţionarea cauzei privind Ordinul nr. 5642/2005.

Această suspendare a fost în mod corect soluţionată de Instanţa de Fond în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, făcându-se dovada unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, aşa cum rezultă din încheierea din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Deci, recursul declarat de recurentul M.E.C. fiind neîntemeiat, va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. şi întrucât recurentul este în culpă procesuală, în baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligat şi la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul M.E.C. împotriva Încheierii din 27 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 917/33/2006, ca nefondat.

Obligă recurentul la cheltuieli de judecată în sumă de 3520 RON.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 572/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs