ICCJ. Decizia nr. 661/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 661/2007
Dosar nr. 2690/2/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 martie 2006 reclamanta CN P.R. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 2 septembrie 2005 emisă de A.N.A.F. şi a procesului verbal din 14 iulie 2005 întocmit de consilieri din cadrul pârâtei.
În motivarea acţiunii arată, în esenţă, că procesul - verbal contestat este nul absolut pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi a competenţei materiale, pârâta neputând constata nelegalitatea HG nr. 371/1998 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie2002 emis de M.C.T.I.
Mai arată că procesul - verbal şi Decizia sunt netemeinice pentru că s-a apreciat că nelegal a fost trecut imobilul situat în Bucureşti, din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia şi în capitalul social al reclamantei, cu toate că în anul 1996 imobilul respectiv se afla deja în patrimoniul său, iar între HG nr. 550/1996 şi HG nr. 371/1998 există o contradicţie sau o neconcordanţă de reglementare, dar numai aparentă.
Susţine că este nereală afirmaţia pârâtei că nu a respectat procedura legală de înmatriculare la Registrul Comerţului, ca şi faptul că a fost ilicită licitaţia pe care a organizat-o în vederea creării unui parteneriat pentru valorificarea imobilului în discuţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1658 din 5 iulie 2006 a admis acţiunea, dispunând anularea deciziei şi procesului-verbal contestate ca nelegale.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că actele atacate sunt nelegale pentru că pârâta nu era competentă să efectueze un asemenea control şi că aceste acte vatămă pe reclamantă în drepturile sale recunoscute de lege.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că Instanţa de Fond a interpretat greşit prevederile Legii nr. 30/1991 şi ale HG nr. 208/2005, fără să le coroboreze cu prevederile Ordinului nr. 445/2005 al preşedintelui A.N.A.F., în care se stabileşte competenţa pârâtei în exercitarea controlului administrării şi utilizării resurselor financiare şi reglementării disciplinei financiar - contabile în activitatea desfăşurată de agenţii economici cu capital integral sau majoritar de stat.
Cum are competenţa de a verifica modul de administrare şi gestionare a mijloacelor financiare şi materiale ale agenţilor economici cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi modul de respectare a prevederilor legale privind concesionarea bunurilor proprietate publică a statului, iar reclamanta intră în categoria acestor agenţi economici, fiind companie naţională, susţine că era competentă să efectueze un astfel de control la reclamantă.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece Instanţa a concluzionat temeinic şi legal că ANAF nu are atribuţii de control în domeniul analizării legalităţii actelor administrative unilaterale.
Menţionează că prin ordin al preşedintelui ANAF se pot stabili atribuţii în sarcina unor departamente din aparatul propriu, nu şi în ce priveşte verificarea legalităţii unor hotărâri ale Guvernului sau a actelor juridice emise de alte ministere.
Susţine că, chiar dacă Ordinul nr. 445/2005 al preşedintelui A.N.A.F. ar stabili în sarcina Direcţiei de control financiar posibilitatea verificării modului de respectare a prevederilor legale privind administrarea şi gestionarea patrimoniului public şi privat al statului, acesta s-a emis ulterior încheierii procesului - verbal de control.
Analizând motivele de recurs invocate şi materialul probator administrat, ţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin procesul - verbal încheiat la 14 iulie 2005 de consilieri din cadrul A.N.A.F. – Direcţia de control financiar s-a reţinut că imobilul din Bucureşti, a fost trecut nelegal din proprietatea publică a statului în proprietatea intimatei, prin HG nr. 371/1998, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie 2002 emis de M.C.T.I. în favoarea intimatei este ilegal şi lovit de nulitate absolută şi că licitaţia organizată de intimată în legătură cu crearea unui parteneriat având ca obiect valorificarea imobilului în discuţie este ilegală.
Ca urmare, s-a dispus anularea licitaţiei, înaintea actului de control la M.C.T.I. în vederea luării măsurilor ce se impun şi în special pentru înscrierea imobilului din Bucureşti în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, discutarea actului de control în Adunarea generală a acţionarilor pentru intrarea în legalitate şi luarea de către intimată a măsurilor de scoatere a imobilului din capitalul său social, întreprinderea măsurilor necesare în vederea anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor menţionat mai sus şi clarificarea situaţiei juridice a bunurilor care au o situaţie incertă din punct de vedere al proprietăţii.
Plângerea formulată de intimată împotriva procesului - verbal de control a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1 din 2 septembrie 2005 emisă de recurentă.
Procesul - verbal şi Decizia au fost contestate la Instanţa de contencios administrativ, care, prin sentinţa ce se atacă prin prezentul recurs, au fost anulate ca nelegale, reţinându-se în special faptul că recurenta nu era competentă legal să efectueze un asemenea control.
Acest punct de vedere nu poate fi, însă, reţinut ca întemeiat.
Intimata este o companie naţională cu capital integral de stat, înfiinţată prin HG nr. 371 din 3 iulie 1998, în urma reorganizării R.A.P.R., devenind proprietara tuturor imobilelor aflate în patrimoniul regiei, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu.
Din cuprinsul HG nr. 550 din 10 iulie 1996 rezultă că imobilul proprietate publică a statului, compus din teren şi construcţie, situat în Bucureşti, s-a transmis din administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti în administrarea Regiei Autonome „Poşta Română".
Prin HG nr. 1034 din 18 octombrie 2001 s-a modificat HG nr. 550/1996, în anexa 1 la hotărâre prevăzându-se expres că imobilul în discuţie, proprietate publică a statului, s-a transmis în administrarea CN P.R. SA, el fiind compus din clădirea principală, clădirea anexă şi teren în suprafaţă de 8.218 m.p.
Din cuprinsul actelor normative menţionate rezultă că imobilul în cauză s-a transmis intimatei în administrare, trecerea în proprietatea sa putându-se face numai după ce prin hotărâre a Guvernului este scos din domeniul public al statului, trecut în domeniul privat al statului şi apoi transmis în proprietatea intimatei, ceea ce nu s-a dovedit a se fi realizat până în prezent.
Ca atare, este discutabilă şi eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 1 martie2002 eliberat de M.C.T.I. în favoarea intimatei pentru terenul în suprafaţă de 8218,18 m.p.
Însă, trebuie analizat întâi dacă recurenta avea competenţa legală să verifice legalitatea includerii imobilului în capitalul social al intimatei, deci ca bun proprietatea acesteia.
Conform prevederilor art. 32 C. proCod Fiscal, „organele fiscale au competenţă generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală".
Art. 5 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare stabileşte ca atribuţii ale organelor de control financiar verificarea folosirii mijloacelor şi fondurilor din dotare şi respectarea reglementărilor financiar - contabile în activitatea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat, verificarea exactităţii şi realităţii înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de actele de constituire a societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, precum şi alte atribuţii de control stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanţelor.
În baza prevederilor art. 5 din HG nr. 208 din 17 martie 2005 Ministerul Finanţelor este autorizat să dea agenţilor economici dispoziţii obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare a legii, iar conform art. 24 din hotărâre, ANAF exercită, printre altele, urmărirea, supravegherea şi controlul fiscal, desfăşoară activităţi de investigare fiscală cu ocazia controlului, poate să dea agenţilor economici, ca urmare a controlului, dispoziţii pentru luarea măsurilor de respectare a legii şi îndeplineşte orice alte atribuţii şi are toate competenţele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
Prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 445 din 22 august 2005, chiar dacă este emis după efectuarea controlului la intimată, s-au precizat mai clar sarcinile ce revin ANAF, între acestea fiind cuprinse şi cele privind verificarea respectării disciplinei economico - financiare şi a modului de administrare şi gestionare a mijloacelor financiare şi materiale ale agenţilor economici cu capital integral sau majoritar de stat şi a modului de respectare a prevederilor legale privind administrarea şi gestionarea domeniului public şi privat al statului.
Din cuprinsul actelor normative menţionate mai sus se desprinde concluzia că recurenta avea competenţa legală de a efectua controlul cu obiectivele prevăzute în actul de control şi de a da îndrumările ce se impun pentru intrarea în legalitate.
Cum Instanţa de Fond a admis acţiunea pe considerentul că organul fiscal nu era abilitat să efectueze controlul la intimată, se impune ca hotărârea acesteia să se caseze şi să se trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., urmând ca în baza prevederilor art. 315 din acelaşi cod să se aibă în vedere precizările făcute mai sus.
De asemenea, va trebui să verifice dacă conţinutul înscrierilor din procesul - verbal de control corespund realităţii, ocazie cu care va solicita relaţii suplimentare cu privire la calitatea în care intimata deţine imobilul, eventual dacă prin vreun act legal i s-a transmis dreptul de proprietate asupra construcţiilor şi terenului aferent din Bucureşti, dar şi să verifice dacă măsura anulării licitaţiei pentru crearea unui parteneriat cu privire la valorificarea acestui imobil a fost legal luată.
Totodată, va verifica şi dacă prin dispoziţiile stabilite prin procesul - verbal contestat i se aduce intimatei atingere într-un drept sau un interes legitim, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1658 din 5 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 643/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 700/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
