ICCJ. Decizia nr. 832/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 832/2007
Dosar nr. 7910/1/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, la data de 19 ianuarie 2004, reclamantul L.C. a solicitat, în contradictoriu cu M.A.I. şi I.P.J.B., anularea Ordinului nr. S/II/4242/2003 emis de pârâtul I şi a dispoziţiei nr. 647175 din 15 decembrie 2003 prin care pârâtul II i-a comunicat acest ordin.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 176 din 9 aprilie 2004 a admis în parte acţiunea, a anulat actele administrative atacate şi a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia avută, obligând pârâţii să-i plătească drepturile salariale cuvenite, până la reîncadrarea efectivă.
Instanţa a respins capătul de cerere privind indexarea drepturilor salariale cu indicele de inflaţie.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii, urmare căruia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2127 din 31 martie 2005, admiţându-l, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.
Instanţa de recurs a apreciat că este greşită constatarea instanţei de fond potrivit căreia sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului este lovită de nulitate întrucât nu au fost satisfăcute cerinţele art. 268 alin. (2) C. muncii, deoarece procedura de cercetare prealabilă şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare pentru poliţişti, se face potrivit legislaţiei speciale, Legea nr. 360/2002 modificată şi completată prin OG nr. 89/2003 şi Ordinul M.A.I. nr. 350/2002, ale cărei norme au fost respectate de pârâte cu ocazia sancţionării reclamantului.
Pe cale de consecinţă, întrucât Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa atacată, nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii temeiniciei sancţiunii disciplinare aplicate.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa civilă nr. 47 din 24 februarie 2006, admite în parte acţiunea, a anulat ordinele atacate şi a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia avută, obligând pârâtele să-i plătească drepturile salariale cuvenite de la data de 1 aprilie 2004 şi până la reintegrarea efectivă; a respins totodată capătul de cerere privind indexarea drepturilor salariale cu indicele de inflaţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului ca urmare a sancţionării sale disciplinare cu „destituirea din poliţie".
S-a mai reţinut de asemenea că ordinul sus menţionat a fost comunicat reclamantului înainte de a fi fost emis, respectiv prin adresa din 15 decembrie 2003 a I.P.J.B.
Pe fondul sancţiunii aplicate instanţa a apreciat că aceasta este disproporţionată în raport cu abaterea comisă astfel cum a fost ea reţinută în încheierea Consiliului de disciplină al I.P.J.B. constând în aceea că la data de 9 august 2003 reclamantul, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, neacordând prioritate în momentul unui viraj, a intrat în coliziune cu un alt autoturism rezultatul fiind avarierea celor două vehicule şi rănirea uşoară a pasagerilor, reclamantul părăsind locul faptei fără încuviinţarea organelor ce efectuau cercetarea.
Instanţa a reţinut în acest sens că lipsa de gravitate a faptelor a fost constatată şi de organele de cercetare penală, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău dispunând, prin Ordonanţa nr. 165/ P din 31 octombrie 2003, scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor fiziologice.
Pe cale de consecinţă instanţa de fond a apreciat că faptele comise de reclamant nu constituie abateri disciplinare în sensul dispoziţiilor art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 11 alin. (1) lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 şi cu atât mai puţin o abatere gravă, pentru a atrage măsura extremă a destituirii din poliţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale menţionate prevăd că la stabilirea sancţiunii trebuie avută în vedere şi activitatea desfăşurată anterior, gravitatea şi consecinţele faptei comise precum şi gradul de vinovăţie al poliţistului, aspecte în raport cu care instanţa a apreciat că fapta reclamantului reprezintă „cea mai puţin gravă abatere disciplinară" pentru care în mod nelegal şi netemeinic i s-a aplicat sancţiunea cea mai gravă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat recurs pârâţii M.A.I. şi I.P.J.B. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate întrucât este eronată aprecierea instanţei de fond că sancţiunea destituirii reclamantului din funcţia publică avută este disproporţională faţă de abaterea comisă aceasta întrucât pentru luarea măsurii extreme s-a avut în vedere şi nerespectarea de către intimatul-reclamant a prevederilor Dispoziţiei M.A.I. nr. 4650/1999, respectiv a Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2010009/2003 care prevăd că poliţiştii trebuie să se comporte în trafic în strictă conformitate cu prevederile legale, astfel încât din punct de vedere al respectării acestora şi a conduitei preventive să devină model pentru ceilalţi conducători auto.
Sancţiunea disciplinară aplicată intimatului-reclamant nu s-a datorat infracţiunii săvârşite din culpă în accidentul de circulaţie care a avut loc, ci încălcarea deontologiei profesionale în legătură cu fapta săvârşită la acea dată, sancţiune ce s-a aplicat cu respectarea dispoziţiilor art. 15 lit. b), art. 57 lit. a), art. 60 pct. 2 din Legea nr. 360/2002, coroborate cu cele ale art. 11 lit. a) şi b), art. 15 din O.M.A.I. nr. 350/2002 în vigoare la acea dată.
La individualizarea măsurii disciplinare propuse de colectivul care a efectuat cercetarea prealabilă au fost avute în vedere şi cele 7 abateri disciplinare săvârşite de ofiţer în intervalul 1996 – 2003, iar sancţiunea propusă este în concordanţă cu gravitatea abaterii comise.
Adresa I.P.J.B. din 15 decembrie 2003 a fost emisă în executarea O.M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 şi nu cuprinde măsuri de sancţionare a reclamantului.
Înlăturarea caracterului penal al faptei nu elimină automat răspunderea disciplinară.
Greşit, susţine recurentul M.A.I., s-a apreciat de instanţa de fond că pârâţii nu au depus dovezi cu privire la sancţiunile disciplinare aplicate anterior intimatului, deoarece aceste dovezi se regăsesc în dosarul cauzei.
Prin concluzii scrise depuse la dosar intimatul a solicitat respingerea recursurilor întrucât ordinul atacat este nelegal, nu prevede abaterea pentru care a fost sancţionat de un consiliu de disciplină care nu a fost constituit după procedura legală, fără componenţă legală şi fără respectarea prevederilor legale la dezbaterile ce au avut loc.
În cauză nu se află nici o dovadă care să conducă la concluzia că a adus atingere onoarei, probităţii profesionale sau prestigiului instituţiei.
Arată intimatul că în noaptea de 8 august 2003 în timp ce se întorcea de la locuinţa unui prieten decedat cu două zile înainte şi care urma să fie înmormântat în ziua următoare, pe fondul oboselii şi stării psihice în care se afla a fost implicat într-un accident de circulaţie, care nu a avut urmări grave.
După coliziunea în care a fost implicat din culpa sa, a sesizat accidentul la Poliţia Rutieră şi a rămas la faţa locului pentru cercetări.
A plecat de la locul accidentului după finalizarea cercetării, cu scopul de a încerca să achite suma solicitată de persoanele implicate în accident.
Arată intimatul că nu se afla în timpul serviciului, nu a făcut nici un moment referire la funcţia deţinută în poliţie, şi în nici un caz nu se poate discuta în context, de atingerea onoarei poliţistului sau a probităţii profesionale şi nici a prestigiului instituţiei, incidentul nefiind mediatizat şi nici nu a fost reclamat de cei îndreptăţiţi.
Curtea analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de cele două recurente constată următoarele:
Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ privind corectitudinea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.
În cauză, faţă de reclamantul – intimat s-a luat cea mai gravă sancţiune disciplinară, care reprezintă, totodată şi un mod de încetare a raportului de serviciu.
Conform art. 17 lit. g) din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 destituirea reprezintă măsura extremă de îndepărtare din cadrele poliţiei, în cazul comiterii unor abateri grave de la prevederile normelor de muncă interne şi alte dispoziţii legale.
Analizând materialul probator administrat în cauză în mod corect prima instanţă a stabilit situaţia de fapt în sensul că din toate faptele imputate reclamantului şi de altfel reţinute şi de Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J.B. singura faptă confirmată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău este părăsirea locului accidentului, pentru care s-a apreciat că prezintă un grad de pericol social redus.
S-a avut astfel în vedere că după producerea accidentului, pe timpul cât a participat la cercetarea de la faţa locului, reclamantul în urma discuţiilor cu şoferul ucrainean pentru acoperirea costului reparaţiilor autoturismului avariat, s-a deplasat la domiciliul unei cunoştinţe pentru a împrumuta suma de bani precum şi faptul că reclamantul în urma accidentului a suferit un traumatism craniocerebral acut deschis cu plagă parieto - temporală dreapta, respectiv o stare de şoc cu pierderi de cunoştinţă ceea ce nu i-a mai permis să revină imediat la locul accidentului.
Prin Ordinul M.A.I. nr. S/II/4242 din 31 decembrie 2003 s-a reţinut că prin nerespectarea regulilor de circulaţie, prin atitudinea şi comportamentul avut după producerea accidentului s-a adus atingere onoarei poliţistului şi prestigiului instituţiei.
Faţă de aceste abateri reţinute în sarcina intimatului-reclamant pe baza probelor administrate s-a confirmat fapta de părăsire a locului accidentului însă circumstanţiată conform celor rezultate din împrejurările comiterii acesteia.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 respectiv nerespectarea prevederilor Dispoziţiei M.A.I. nr. 4650/1999, şi a Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 2010009/2002 privind comportamentul în trafic al poliţiştilor, trebuie avută în vedere tot în contextul cu care a fost săvârşită şi raportate la dispoziţiile art. 15 din Ordinul M.A.I. nr. 350/2002 şi art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Astfel la stabilirea sancţiunii se ţine seama de împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, de gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie al poliţistului şi de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
În mod corect s-a apreciat de prima instanţă că în raport de criteriile legale de individualizare a sancţiunii, sancţiunea destituirii din poliţie a reclamantului este disproporţionată faţă de abaterile comise având în vedere împrejurările în care au fost săvârşite de reclamant care în afara programului de serviciu, venind de la locuinţa unui prieten decedat şi care urma să fie înmormântat în ziua următoare, pe fondul stării psihice în care se afla a fost implicat într-un accident de circulaţie fără urmări grave.
Acesta s-a preocupat pentru acoperirea prejudiciului generat de avarierea autoturismului implicat în accident, nu s-a prevalat de funcţia sa pentru a scăpa de răspunderea faptei comise, suferind şi el vătămări în urma coliziunii ce a determinat o stare de şoc cu pierderi de cunoştinţă.
Este real că înlăturarea caracterului penal al faptei nu înlătură automat răspunderea disciplinară însă trebuie avut în vedere că singura faptă reţinută de organul de urmărire penală confirmată probator a fost aceea de părăsire a locului accidentului cu un pericol social redus.
Susţine recurentul M.A.I. că sancţiunea disciplinară aplicată intimatului s-a datorat nu accidentului de circulaţie ci încălcării deontologiei profesionale făcând referiri generice la dispoziţiile speciale fără a se reţine astfel fapte concrete ce ar fi condus la concluzia că s-a încălcat deontologia profesională în aşa măsură încât să o determine să aplice cea mai gravă sancţiune disciplinară.
Unele dintre sancţiunile disciplinare aplicate anterior reclamantului, au fost ridicate şi în aceeaşi perioadă acesta a avut calificativele de „bun", „foarte bun" şi „corespunzător", în activitatea desfăşurată anterior emiterii ordinului atacat.
Constatând că nu sunt motive de modificare a hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de M.A.I. şi de I.P.J.B., împotriva sentinţei civile nr. 47 din 24 februarie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 825/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 834/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
