ICCJ. Decizia nr. 854/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 854/2007

Dosar nr. 4317/33/2006

Şedinţa publică din 9 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 9 august 2006, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 20254 din 13 iulie 2006, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 435 din 24 octombrie 2006, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să acorde reclamantului drepturile solicitate pentru perioada 12 februarie 1944 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 martie 2006.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada refugiului din motive etnice al părinţilor săi, şi, pe cale de consecinţă, acesta fiind minor, beneficiază de acelaşi statut ca şi părinţii săi.

Instanţa a apreciat că, în speţă, îşi găsesc aplicarea şi dispoziţiile art. 100 C. fam., precum şi ale art. 8 şi art. 14 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 în sensul că, minor fiind, reclamantul nu putea avea alt domiciliu decât cel al părinţilor săi fiind exclusă orice manifestare de voinţă a acestuia în sensul alegerii unui alt domiciliu.

Instanţa a reţinut de asemenea că textul legii nu exclude în mod expres de la beneficiul acesteia persoanele născute în refugiu pe de o parte, iar pe de altă parte, din motive de echitate nu s-ar justifica un tratament discriminator în raport cu minorul refugiat împreună cu părinţii săi.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj susţinând că legea condiţionează acordarea statutului de refugiat de strămutarea domiciliului ca urmare a persecuţiei etnice suferite, condiţii pe care reclamantul nu le îndeplineşte deoarece s-a născut în localitatea de refugiu, pe teritoriul Statului Român.

Recursul este nefondat şi, urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi înainte sau în timpul refugiului, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei şi în condiţiile în care scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii persoanelor afectate de această împrejurare.

În consecinţă, constatând că nu există potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 435 din 24 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 854/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs