CSJ. Decizia nr. 871/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 871/2007
Dosar nr. 18794/2005
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 2 iunie 2005 şi precizată ulterior, SC D.I.E. SRL Bucureşti a solicitat obligarea A.N.V. şi a fostului său director D.M.G. să-i plătească suma de 1.000.000.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, beneficiul nerealizat, ca urmare a refuzului nejustificat de eliberare a autorizaţiei de funcţionare în regim dutty - free a magazinului situat în Punctul de trecere a frontierei Giurgiu - Mocănaşu, în perioada 06 iunie 2003 - 23 mai 2005.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea, arătând că prin sentinţa civilă nr. 33 din 14 ianuarie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a constatat refuzul nejustificat al D.G.V. de eliberare a autorizaţiei de înfiinţare a magazinului respectiv. De asemenea a fost obligată pârâta la eliberarea autorizaţiei.
Deşi hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă şi irevocabilă ca efect al respingerii recursului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 1671 din 6 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, ea nu a fost pusă în executare, în pofida repetatelor demersuri făcute de reclamantă, iar la data de 23 mai 2005, Punctul de control al trecerii frontierei Giurgiu – Mocănaşu a fost închis.
Reaua credinţă şi voinţa de tergiversare a celor doi pârâţi în aplicarea hotărârii judecătoreşti irevocabile rezultă, în opinia societăţii comerciale şi din împrejurarea că după pronunţarea deciziei nr. 1671/2003 a instanţei supreme, cu adresa nr. 40127 din 9 iulie 2003 A.N.V. a pretins depunerea unei noi documentaţii, deşi se afla în posesia unei documentaţii întocmită anterior.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că deşi este dovedit refuzul nejustificat al A.N.V. de a se conforma hotărârii judecătoreşti irevocabile în intervalul 6 iunie 2003 – 23 mai 2005, ulterior acestei din urmă date, executarea a devenit imposibilă datorită modificărilor legale aplicabile în materie şi a închiderii Punctului de trecere al frontierei Giurgiu – Mocănaşu.
S-a apreciat totodată, că reclamanta nu a făcut dovada beneficiului nerealizat şi nici a refuzului celui de al doilea pârât de a pune în executare Hotărârea, întrucât adresele invocate au fost semnate de o altă persoană, directorul general T.T.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC D.I.E. SRL Bucureşti.
Recurenta a susţinut că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece prima instanţă a pronunţat-o fără a ţine seama de actele şi lucrările din dosar. Că în realitate, pârâţii au refuzat în mod nejustificat să pună în aplicare sentinţa civilă nr. 33 din 14 ianuarie 2003, care stabilea obligaţia autorităţii publice pârâte de a-i elibera autorizaţia de înfiinţare a magazinului dutty - free în punctul de trecere al frontierei, cerându-i chiar, prezentarea unei noi documentaţii.
Pe de altă parte, deşi la termenul din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel a pus în discuţie necesitatea completării probelor cu o expertiză contabilă pentru stabilirea existenţei şi cuantumului prejudiciului material suferit de recurentă, ulterior nu a mai considerat că este utilă administrarea acelei probe şi a păşit la judecarea cauzei.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Nu se contestă de toate părţile litigante că prin sentinţa civilă nr. 33 din 14 ianuarie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei D.G.V. de a elibera reclamantei SC D.I.E. SRL Bucureşti, autorizaţia de înfiinţare a magazinului dutty - free în Punctul de trecere al frontierei, Giurgiu – Mocănaşu.
De asemenea a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei actului administrativ solicitat.
Hotărârea respectivă a rămas definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă, prin Decizia nr. 1671 din 6 mai 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
În pofida demersurilor ulterioare ale reclamantei, hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu nu a fost adusă la îndeplinire în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Caracterul nejustificat al refuzului pârâtei A.N.V. de executare a hotărârii în perioada 6 iunie 2003 - 23 mai 2005 a fost stabilit şi reţinut ca atare în considerentele sentinţei recurate.
Cu toate acestea, acţiunea având ca obiect plata despăgubirilor materiale, constând în beneficiul nerealizat de reclamantă până la data închiderii punctului de frontieră a fost respinsă cu motivarea că dovada beneficiului nu a fost făcută.
Ori, reclamanta a anexat în dosar borderourile de vânzări ale magazinului din perioada anterioară celei care interesează litigiul şi aceste documente atestă volumul încasărilor.
Mai mult, la termenul din 12 decembrie 2005, instanţa de fond a pus în discuţia părţii prezente şi a procurorului, necesitatea completării probelor cu o expertiză contabilă.
Deşi utilitatea acestui mijloc de probaţiune rezulta atât din natura litigiului, cât şi din dezbateri, curtea de apel a procedat ulterior la soluţionarea cauzei, pronunţând o sentinţă ce nu-şi găseşte suport probatoriu convingător în înscrisurile depuse.
De asemenea instanţa de fond nu a elucidat problema răspunderii patrimoniale a pârâtului secund, reţinând doar faptul că adresele de răspuns invocate au fost semnate de directorul general T.T.
Procedând în modul arătat şi respingând acţiunea ca neîntemeiată, instanţa a nesocotit prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite recursul şi dispune casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va examina şi celelalte susţineri din recurs, a căror analiză în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC D.I.E. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 137 din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 868/2007. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 873/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
