ICCJ. Decizia nr. 889/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 889/2007

Dosar nr. 7865/2/2006

Şedinţa publică din 13 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul S.I. a chemat în judecată C.P.M.B., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea Hotărârii nr. 16029/308 din 16 iunie 2006 emisă de pârâtă cu motivarea că, nelegal i-a fost respinsă cererea de constatare a calităţii sale de persoană persecutată etnic, întrucât s-a născut în perioada refugiului părinţilor şi are alături de aceştia, aceleaşi drepturi reglementate de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1815 din 13 septembrie 2006 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 16029/308/2006 emisă de pârâtă şi constatând că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000, conform art. 1 lit. c) pentru perioada 8 octombrie 1943 – 6 martie 1945, plata drepturilor urmând a se calcula, începând cu data de 1 iunie 2006.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamantul are calitatea de persoană persecutată din motive etnice chiar dacă s-a născut ulterior anului strămutării – 1940, întrucât a suferit aceleaşi consecinţe ale strămutării, respectiv privaţiuni materiale, ca şi părinţii săi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta a susţinut în esenţă că, reclamantul nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut după aproape 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940 dată la care conducerea ţării se afla sub administraţie românească. A mai susţinut că nicăieri în prevederile legii nu se menţionează că ar beneficia de acest act normativ şi cei născuţi ulterior datei strămutării părinţilor.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile strict enumerate în lege.

Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţii în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

În speţă, din actele depuse la dosar, respectiv Extrasul emis de Arhivele Naţionale, situaţia de avere imobiliară şi Listele anexe la Tratatul de la Craiova, rezultă că părinţii reclamantului au făcut obiectul schimbului de populaţie dintre Bulgaria şi România şi au fost strămutaţi din localitatea Turtucaia, judeţul Durostor, în judeţul Călăraşi – România, în anul 1940.

Reclamantul s-a născut la data de 8 octombrie 1943, deci în intervalul prevăzut de lege şi a locuit în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi, astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice s-au răsfrânt şi asupra sa.

Legea nu a înţeles să acorde părinţilor statutul de refugiaţi iar copiilor născuţi în această perioadă să le stabilească un alt tratament, de vreme ce şi aceştia au suportat alături de părinţi consecinţele strămutării, fiind privaţi de folosinţa locuinţei şi a bunurilor din localitatea de domiciliu.

Faţă de cele ce preced, rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, astfel că recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 1815 din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 889/2007. Contencios