ICCJ. Decizia nr. 917/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 917/2007
Dosar nr. 38389/2/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 mai 2006, la Curtea de Apel Bucureşti, L.V. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 549 din 7 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând casarea sentinţei şi obligarea pârâtului M.J. să-i rezerve denumirea asociaţiei C.N.P.
În motivarea recursului se susţine că în mod greşit M.J., a refuzat rezervarea denumirii solicitate cu motivarea că această denumire aparţine persoanei de drept public înfiinţată prin Legea nr. 360/2002 şi că prevederile OG nr. 26/2000 nu pot fi aplicabile faţă de cererea formulată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 38389/2/2005la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a precizat că în mod greşit s-a considerat de instanţă că denumirea aparţine persoanei de drept public înfiinţată prin Legea nr. 360/2002 întrucât aceasta nu este de utilitate publică fiind o asociaţie profesională şi că ar putea fi mai multe grupuri de persoane care ar putea să pretindă că sunt C.N.P. şi că el a înregistrat asociaţia îndeplinind formalităţile legale, în registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 549 din 7 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul L.V. în contradictoriu cu pârâtul M.J. ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că persoana juridică C.N.P. a fost înfiinţată prin lege, acţionează în regim de putere publică, în scopul satisfacerii unui interes public, reprezentat de interesele poliţistului, deci este o persoană juridică de utilitate publică în sensul art. 85 din OG nr. 26/2000.
Acesta stipulează că persoanele juridice de utilitate publică sunt asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii de acest fel, înfiinţate prin legi, ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor şi deci nu se supune reglementărilor OG nr. 26/2000 ci Legii nr. 360/2002 şi HG nr. 1305/2002 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.P.
Verificându-se actele cauzei, în raport de hotărârea pronunţată în cauză, faţă de motivele invocate prin cererea de recurs, se constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Refuzul rezervării denumirii C.N.P., denumire cerută de reclamantul L.V., refuz concretizat în adresa din 19 octombrie 2005 a M.J. nu reprezintă un act administrativ abuziv, astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată.
Această denumire a fost dată deja prin art. 49 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind statutul Poliţistului, lege prin care s-a înfiinţat C.N.P., ca persoană juridică de drept public, cu sediul în Bucureşti, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic şi nonprofit a poliţiştilor, conform art. 52 din lege, modul de organizare şi funcţionare stabilindu-se prin hotărârea a Guvernului.
HG nr. 1305/2002 a aprobat regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.P., iar conform art. 3, această persoană juridică este o persoană juridică de drept public, autonomă, faţă de structurile din care provin membrii săi şi este format din departamente şi organizaţii teritoriale.
Conform art. 7 alin. (3) şi (4) din OG nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005 este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei, a denumirilor specifice autorităţilor şi instituţiilor publice, M.J. având posibilitatea să refuze motivat rezervarea denumirii.
Deci în cauză nu se conturează abuzul intimatului-pârât în soluţionarea cererii recurentului-reclamant pentru ca cererea formulată potrivit art. 554/2004 să fie considerată întemeiată.
Deci în mod corect instanţa de fond a soluţionat cauza, hotărârea atacată în cauză fiind legală şi temeinică astfel încât recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.V. împotriva sentinţei civile nr. 549 din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 928/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
