ICCJ. Decizia nr. 928/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 928/2007
Dosar nr. 5661/2/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul V.G. a chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea acestuia la eliberarea adeverinţei tip prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă şi şi-a desfăşurat activitate profesională în comerţul exterior 22 de ani, din care 6 ani şi 5 luni delegat permanent la A.E.R.M. în perioada 21 iulie 1972 – 30 noiembrie 1974, iar ca reprezentant comercial la A.E.S. a fost în perioada 7 iulie 1975 – 18 august 1979.
De asemenea susţine că îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 36/2003, aprobată şi modificată prin Legea nr. 595/2003, pentru a beneficia de pensie de serviciu, deşi nu a avut grad diplomatic sau consular, nefiind angajatul M.A.E.
Reclamantul a precizat că, în mod nejustificat, pârâtul refuză eliberarea adeverinţelor menţionate, pe motiv că solicitanţii nu au avut grade diplomatice sau consulare.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu îndeplineşte condiţiile obligatorii şi cumulative prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 36/2003, în principal nu a făcut dovada gradului diplomatic sau consular.
Prin sentinţa civilă nr. 1847 din 14 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să elibereze în favoarea reclamantului adeverinţă tip prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003 aprobată prin Legea nr. 595/2003, în vederea stabilirii pensiei de serviciu pentru reclamant.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada condiţiei obligatorii a gradului diplomatic sau consular avut pe durata misiunii în străinătate.
Instanţa a mai reţinut că reclamantul a desfăşurat activitate de comerţ exterior anterior anului 1990, ca încadrat în administraţiile centrale, în cauză M.C.E. neavând grad diplomatic deoarece nu era angajat la M.A.E., pe cale de consecinţă reclamantul beneficiază de pensie de serviciu fiind o categorie asimilată potrivit OUG nr. 36/2003, cu personalul diplomatic din comerţul exterior. Activitatea reclamantului fiind desfăşurată anterior anului 1999 intră sub incidenţa Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare din anul 1963, ratificată de România în anul 1971, fiind asimilat ca funcţionar consular, specificul activităţii sale încadrându-se în funcţiile consulare prevăzute de art. 5 lit. b) de a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale.
Astfel, instanţa a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a elibera adeverinţa tip prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând prevederile art. 304 pct. 4, 6, 7 şi 9 C. proc. civ. precum şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, acordând mai mult decât s-a cerut prin acţiune, deoarece reclamantul a solicitat să se constate că îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, iar instanţa a obligat M.E.C. la elaborarea adeverinţei tip, deci instanţa nu a soluţionat cererea în limitele căreia a fost investită.
Se mai arată că instanţa a dat o interpretare vădit greşită prevederilor legale invocate în cauză şi anume nu a verificat, în ceea ce priveşte vechimea în activitatea de comerţ exterior, dacă reclamantul îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru eliberarea adeverinţei tip.
În fine, se mai susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că reclamantul s-ar încadra în funcţiile consulare prevăzute la art. 5 lit. b), fără ca această normă să fie incidentă în cauză, iar din înscrisurile administrate nu rezultă specificul activităţii desfăşurate, ca fiind atribuţii şi sarcini prevăzute pentru misiunile diplomatice şi consulare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, completată şi modificată de Legea nr. 595/2003, beneficiază de pensie de serviciu, membrii personalului diplomatic şi consular şi celelalte persoane care au desfăşurat activitate de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională, încadraţi în administraţiile centrale din D.C.E., M.C.E. şi C.E.I., M.C., M.C.T., M.I.C., D.C.E. şi P.E.M.A.E. şi cooperare economică internaţională, precum şi ca trimişi în misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale României în străinătate.
Printre condiţiile cumulative prevăzute pentru a beneficia de această pensie este şi cea a unei vechimi de cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile, în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională din care cel puţin 4 ani în misiuni permanente la ambasade, consulate şi alte reprezentanţe ale României în străinătate, cu grade diplomatice sau consulare.
Normele emise cu aplicarea OUG nr. 36/1003 la pct. 1 şi 3, stabilesc ca beneficiari ai prevederilor ordonanţei categoriile de personal din direcţiile generale cu atribuţii de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională din fostele ministere şi departamente de comerţ exterior precum şi din unităţi cu specific de comerţ exterior, trimise în misiuni permanente şi care au calitatea de membri ai personalului diplomatic şi consular numai pe durata misiunii respective.
Aceeaşi ordonanţă, prin art. 3 lit. a) consideră vechime în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională şi perioadele lucrate de persoanele menţionate de art. 4 alin. (1).
Cum activitatea reclamantului s-a desfăşurat anterior anului 1990, sub incidenţa Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963 ratificată de România prin Decretul nr. 481/1971, el poate fi asimilat funcţionarilor consulari, specificul activităţii încadrându-se în funcţiile consulare prevăzute de art. 5 lit. b), de a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, etc.
Pe de altă parte, art. 9 paragraf 2 al aceleiaşi Convenţii, nu limitează dreptul oricăreia dintre părţile contractante de a fixa denumirea funcţionarilor consulari care nu sunt şefi de post consular.
Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, în art. 2 lit. d) defineşte ca fiind membri ai Corpului diplomatic şi Consular „inclusiv persoanele provenind de la Departamentul de Comerţ Exterior şi de la alte ministere şi instituţii pe perioada trimiterii lor în misiuni în străinătate cu grade diplomatice şi consulare".
În cauză, reclamantul a dovedit şi totodată, este de necontestat faptul că a desfăşurat activitate de comerţ exterior în misiuni permanente peste 6 ani la ambasade, consulate sau reprezentanţe ale României în străinătate, şi că au un stagiu de cotizare.
Astfel fiind, Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensia de serviciu conform OUG nr. 36/2003, precum şi faptul că autoritatea pârâtă refuză nejustificat să-i elibereze adeverinţa tip prevăzută de dispoziţiile pct. 14 din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003 condiţia pentru a beneficia de pensie de serviciu conform OUG nr. 36/2003.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 1847 din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 917/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 936/2007. Contencios → |
|---|
