ICCJ. Decizia nr. 1012/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1012/2008
Dosar nr. 1098/54/2007
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 19 noiembrie 2007, L.C.M. a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 262 din 14 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1098/54/2007.
În motivarea recursului recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a considerat că este întemeiată excepţia de tardivitate a acţiunii formulate de el în sensul anulării ordinului de trecere în rezervă din 6 decembrie 2002 al Şefului UM XX Bucureşti şi a dispus respingerea cererii sale în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 29/1990, aplicabilă la data emiterii actului administrativ.
A susţinut recurentul că şi dacă a fost judecat de Consiliul de judecată, a predat funcţia şi la data de 28 decembrie 2004 a primit livretul militar nu înseamnă că s-a îndeplinit cerinţa legală a comunicării actului atacat, act care nu i s-a comunicat niciodată de la data emiterii sale 2002 – până în prezent.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la 14 septembrie 2007 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii acţiunii formulate de reclamantul L.C.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi UM XX Bucureşti şi a respins acţiunea.
Instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la 15 martie 2007, L.C.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale solicitând anularea ordinului de trecere în rezervă din 6 decembrie 2002 al Şefului UM XX Bucureşti şi reactivarea sa pe funcţie şi în gradul avut în UM YY Bucureşti.
A precizat petentul că a fost trecut în rezervă în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, precum şi art. 16 lit. b) din Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. 164/2001, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, cu suportarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării conform prevederilor legale, ordin ce nu i s-a comunicat în scris.
Intimaţii prin întâmpinare au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată şi-au mai susţinut că ordinul atacat ar fi un act de comandament militar. S-a precizat de asemenea de aceştia că la 28 noiembrie 2002, în urma judecării petentului pentru dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în perfecţionarea pregătirii militare şi de specialitate, şi pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare s-a dispus trecerea în rezervă a petentului prin emiterea actului administrativ contestat.
Instanţa de fond, analizând cu precădere, excepţia tardivităţii formulării acţiunii a constatat că excepţia este întemeiată, formularea acţiunii la 15 martie 2007 fiind tardivă faţă de actul administrativ emis în 2002 şi de care petentul a luat cunoştinţă fiindu-i comunicat în faţa întregului personal al unităţii, (împrejurare necontestată de însuşi reclamantul care a susţinut numai că nu i s-a comunicat în scris) astfel încât a început să curgă termenul de 1 an – termen de decădere, prevăzut de art. 5 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 29/1990. Mai mult, s-a constatat de instanţă că petentul a primit livretul militar la 28 decembrie 2004, semnat de primirea acestuia, ceea ce denotă că reclamantul avea cunoştinţă de încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat, cât şi de temeiul juridic al măsurii luate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verificând actele cauzei, în raport de hotărârea pronunţată şi de motivele de recurs formulate, constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins.
Raţiunea comunicării actului administrativ este cunoaşterea acestuia pentru că partea împotriva căruia a fost emis, să poată eventual să-l conteste ocazie cu care partea, poate să-şi formuleze apărările.
În cauză actul administrativ a fost emis în 18 noiembrie 2002, petentul fiind judecat pentru faptele pentru care a fost trecut în rezervă, de Consiliul de judecată, care a decis adoptarea propunerii de trecere în rezervă. Mai mult în faţa întregului personal al unităţii petentului i-a fost comunicat ordinul de trecere în rezervă, împrejurarea recunoscută de petent.
Din adresa din 8 august 2007, emisă de centrul militar zonal Dolj rezultă că la data de 28 decembrie 2004, reclamantului i-a fost înmânat livretul militar, semnând pentru primirea acestuia fapt care denotă că avea cunoştinţă atât de încetarea raporturilor sale de muncă cu unitatea militară la care fusese angajat cât şi de temeiul juridic al măsurii luate.
Deci petentul cunoştea ordinul administrativ contestat şi deşi acesta a fost emis în 2002 nu a fost contestat până în 2007, deci timp de 5 ani.
Conform art. 5 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 29/1990, termenul de sesizare a instanţei este de 30 de zile de la comunicarea soluţiei autorităţii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul sau de la expirarea termenului în care autoritatea trebuia să răspundă reclamaţiei dar nu mai mult de un an de la data comunicării actului administrativ a cărei anulare se solicită.
Cum de la emiterea actului administrativ contestat şi care s-a dat în urma judecării petentului, act care a fost mediatizat şi în faţa personalului unităţii – împrejurarea necontestată de petent – au trecut 5 ani până la formularea cererii de chemare în judecată, în mod corect instanţa a pronunţat soluţia atacată în cauză, neputându-se reţine că reclamantul nu cunoştea actul contestat.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 262 din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1010/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1013/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
