ICCJ. Decizia nr. 1016/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1016/2008
Dosar nr. 1440/59/2007
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 274/2007 pronunţată la data de 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.C.G. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 emis de Ministrul Muncii, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ, de anulare a actului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 810/2007, pârâtul Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a dispus destituirea reclamantei din funcţia publică de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, începând cu data de 24 septembrie 2007, în temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 188/1999 modificată, ca sancţiune disciplinară, dispunându-se şi încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia.
Reţine instanţa de fond că acest ordin a fost contestat potrivit înscrisului de la dosarul de fond, înscris care de fapt constituie o plângere prealabilă adresată Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse – P.P., pentru revocarea lui.
A considerat instanţa de fond că dat fiind caracterul executoriu al ordinului, cu începere de la data de 24 septembrie 2007, este dovedită iminenţa prejudiciului produs reclamantei, atât sub aspect material, prin lipsirea acesteia de veniturile salariale, cât şi sub aspect moral, raportat la funcţia publică deţinută până la momentul emiterii ordinului.
A reţinut că este îndeplinită şi condiţia cazului bine justificat, prin raportare la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, atâta timp cât prin cerere se invocă şi motive de nulitate absolută a ordinului atacat şi care impun verificarea de către o instanţă de judecată a legalităţii actului administrativ, deci fiind îndeplinite cerinţele textului de lege – art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, cererea de suspendare a ordinului este întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termenul prevăzut de lege Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv „instanţa a interpretat greşit actul dedus judecaţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia” şi „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
În primul rând, recurenţii susţin că prima instanţă a dat o rezolvare greşită excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a Ordinului Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe care au invocat-o, pentru că reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ în condiţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici republicată, conform acestui articol funcţionarul public căruia i-a încetat raportul de serviciu putându-se adresa instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actului administrativ şi nu pentru suspendarea acestuia în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, acesta nefiind persoană vătămată ci persoană sancţionată disciplinar conform art. 101 alin. (1) lit. a) din Statutul funcţionarului public în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată.
În al doilea rând, susţin recurenţii, instanţa fondului a dat o interpretare greşită art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, pentru că reclamanta nu poate susţine că i-a fost creată o pagubă iminentă şi nici că există un caz bine justificat, destituirea sa din funcţia de inspector şef fiind consecinţa unor grave abateri care nu mai făceau posibilă menţinerea în această funcţie decât cu riscul de a se perturba grav în continuare funcţionarea serviciului public administrativ în fruntea căruia se afla.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cât şi art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, susţine intimata îi dau posibilitatea de a cere instanţei de contencios administrativ competente anularea actului administrativ – Ordinul nr. 810/2007 – şi suspendarea executării acestuia în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, instanţa de judecată fiind cea care va trebui să verifice şi calitatea sa de „persoană vătămată” prin raportare la definiţia legală a acestei noţiuni dată de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate (motive identice), în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de ansamblul probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, susţinută de recurenţi pentru faptul că intimata-reclamantă nu are calitate procesuală, întrucât este „persoană sancţionată disciplinar” şi nu „persoană vătămată”, se constată că instanţa fondului a dat o rezolvare corectă acesteia, prin respingerea excepţiei, dat fiind că sesizarea instanţei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată, legea fiind aplicabilă şi în cazul atacării măsurilor de sancţionare disciplinară a funcţionarilor publici.
Aşa cum corect susţine şi intimata-reclamantă, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, îi dă dreptul şi posibilitatea de a cere instanţei de contencios administrativ competente anularea actului administrativ, în speţă Ordinul nr. 810/2007, de destituire din funcţie, şi deci şi posibilitatea de a cere suspendarea executării acestui ordin.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a dat însă o rezolvare greşită acestuia.
Cele două condiţii – caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube – prevăzute de textul de lege, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.
Existenţa cazului bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reţinută doar dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Măsura destituirii dintr-o funcţie publică, dispusă prin actul a cărei suspendare se solicită, cum este cazul în speţă, nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat.
Potrivit art. 2 lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, noţiunea de pagubă iminentă este definită ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Or, reclamanta-intimată nu a dovedit existenţa unui astfel de prejudiciu şi în plus din modul în care este definită această noţiune, se poate interpreta, conform susţinerilor recurenţilor că aceasta poate să însemne şi o perturbare previzibilă, gravă a funcţionării autorităţii publice sau a serviciului public la care intimata a funcţionat.
Pe de altă parte trebuie menţionat că în cazul în care intimata-reclamantă va avea câştig de cauză în cadrul acţiunii în anulare a actului atacat, aceasta va putea fi repusă în drepturi, la solicitarea sa, aşa încât de o eventuală prejudiciere a acesteia care să nu poată fi înlăturată nu poate fi vorba.
Aşa fiind, constatând că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ. cele două recursuri vor fi admise şi ca o consecinţă se va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că se va respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 de destituire din funcţie a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, precum şi de Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse împotriva sentinţei civile nr. 274 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a Ordinului nr. 810 din 20 septembrie 2007 emis de Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1015/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1019/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
