ICCJ. Decizia nr. 1015/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1015/2008
Dosar nr. 1110/57/2007
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 98 din 21 septembrie 2007, a admis acţiunea formulată ce cei 54 de reclamanţi şi a obligat pârâţii să le plătească drepturile băneşti solicitate, respectiv reclamanţilor 1-22 primele de concediu aferente anilor 2005–2006, reactualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, până la data plăţii, iar reclamanţilor 23-54, primele de vacanţă aferente anilor 2006 reactualizate în acelaşi mod; a obligat deasemenea pârâţii să plătească, fiecărui reclamant, suma de 100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, funcţionari publici în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au dreptul, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă de vacanţă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai reţinut instanţa că suspendarea plăţii primelor de vacanţă pe anii 2005 şi 2006, dispusă prin Legile anuale de aprobare a bugetului, nr. 512/2004 şi 379/2005, nu echivalează cu stingerea dreptului, atâta vreme cât, prin nicio dispoziţie legală, acesta nu a fost înlăturat, iar art. 34 din Legea nr. 188/1999, prin care e reglementat, nu a fost declarat neconstituţional.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs pârâţii.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut în recursul său că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii deoarece nu a avut în vedere împrejurarea că, prin legile bugetului de stat, aferente anilor 2001–2006, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, au fost suspendate, consecinţa fiind împiedicarea producerii de efecte juridice, până la încetarea cauzei de suspendare.
Au fost invocate de către recurent şi dispoziţiile art. 3 din O.G. nr. 2/2006, potrivit cărora, „gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare şi, în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”, indicând, ca o cauză a neacordării acestor drepturi, lipsa fondurilor necesare.
La rândul său Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a susţinut în motivele de recurs că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea, prin aceasta încălcând dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 744/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 567/2007, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005, acte normative care au suspendat dreptul pretins de reclamanţi.
Privitor la recursul declarat în cauză de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Curtea constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerentele.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.
Dispoziţiile legale susmenţionate au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.
Este adevărat ca în perioada 2001–2006 acordarea acestui drept a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia, iar suspendarea exerciţiului nu echivalează în niciun caz cu înlăturarea dreptului însuşi, atâta timp cât nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.
Soluţia contrară ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţia revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, precum şi reglementării cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte recursul declarat în cauză de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Curtea va lua acte de renunţarea la judecata formulată, în scris, de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 98 din 21 septembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Se ia act de renunţarea la judecata recursului formulat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1013/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1016/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
