ICCJ. Decizia nr. 1019/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1019/2008
Dosar nr. 912/30/2007
Şedinţa de la 12 martie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Timiş, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1696/PI din 15 august 2007, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii B.D.L., B.M. şi B.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Tribunalul Timiş, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că reclamanţii, având statut de judecători în cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au solicitat prin acţiunea lor obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale, reprezentând 30% din indemnizaţia de încadrare brută lunară pe perioada 1 ianuarie 2003-26 aprilie 2004 şi respectiv 40% din aceeaşi indemnizaţie pe perioada 27 aprilie 2004–31 martie 2006, precum şi acordarea acestor drepturi actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii lor efective.
A mai reţinut instanţa că, potrivit art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de persoane din sistemul judiciar, aprobată prin Legea nr. 45/2007, persoanele salarizate potrivit acestei ordonanţe şi nemulţumite fiind de modul de stabilire a salarizării, pot face contestaţie la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior a Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ori, după caz la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi art., hotărârile organelor prevăzute la alin. (1), pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri.
Faţă de dispoziţiile legale susmenţionate instanţa a concluzionat că, în mod clar şi neechivoc, aparţine Curţii de Apel Bucureşti, competenţa de soluţionare a litigiilor privind drepturile salariale ale magistraţilor.
S-a apreciat de asemenea că, în acelaşi sens pledează şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) C. muncii potrivit cărora „prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legile speciale numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii”, de unde rezultă că dispoziţiile cuprinse în O.U.G. nr. 27/2006, aprobate prin Legea nr. 45/2007, fiind dispoziţii speciale, derogă de la prevederile C. muncii.
S-au invocat în susţinerea acestei opinii şi dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 912/30/2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat, la rândul său, competenţa materială de soluţionare a pricinii, în favoarea Tribunalului Timiş şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a suspendat cauza, înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
În motivarea soluţiei pronunţate Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că izvorul pretenţiilor reclamanţilor se află în raporturile de muncă, şi prin urmare sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3 coroborat cu art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţă, competenţa materială de soluţionare aparţine Tribunalului Timiş întrucât, aşa cum corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii nu au contestat modul de stabilire a drepturilor salariale, caz în care s-ar fi aplicat dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006, ci au solicitat acordarea unor drepturi băneşti, ceea ce face aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 C. muncii, fiind vorba în cauză de un litigiu de muncă având ca obiect drepturi salariale.
În consecinţă, în temeiul art. 20 şi art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe B.M., B.G., B.D.L., Ministerul Justiţiei, Statul Român şi Tribunalul Timiş în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1016/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 102/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
