ICCJ. Decizia nr. 1013/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1013/2008
Dosar nr. 1416/54/2007
Şedinţa publică de la 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curte de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 297 din 26 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi cultelor - Direcţia generală Patrimoniul Cultural Naţional, şi, pe cale de consecinţă a anulat adresa din 26 aprilie 2007, emisă de pârât.
Pentru a hotărî, astfel instanţa a reţinut că, prin răspunsul formulat la contestaţia reclamantei, privind soluţia propusă de comisia zonală a Monumentelor Istorice nr. XX, comunicat reclamantei cu adresa de mai sus, pârâtul a adăugat condiţii noi faţă de soluţia propusă de autoritatea judeţeană, creând astfel reclamantei, în cursul soluţionării contestaţiei, o situaţie mai grea decât acea impusă prin actul contestat.
Instanţa de fond a apreciat în acest context că formularea plângerii prealabile ca şi condiţie pentru introducerea acţiunii, a fost concepută de legiuitor cu scopul de a se observa, printr-o nouă examinare, dacă actul iniţial este sau nu legal şi nu ca o posibilitate acordată autorităţii emitente sau organului ierarhic superior al acesteia, de a agrava situaţia contestatorului în propria plângere.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor - Direcţia Generală Patrimoniul Cultural Naţional susţinând că soluţia instanţei de fond este nelegală, netemeinică şi pronunţată de o instanţă necompetentă, context în care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au invocat în acest sens motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că intimata-reclamantă are un drept de opţiune, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu privire la instanţa competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă, întrucât caracterul facultativ al acestor dispoziţii legale potrivit cărora „Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”, nu poate înfrânge norma imperativă conţinută în art. 5 C. proc. civ. conform căreia „Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Recurentul a criticat sentinţa atacată şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care reglementează obligaţia instanţei de a arăta în cuprinsul hotărârii pronunţate, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile celorlalte părţi.
În acest sens s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de pârât, dintre care, excepţia privind lipsa plângerii prealabile, ar fi făcut de prisos cercetarea fondului cauzei şi s-a solicitat respingerea acţiunii, ca nemotivată.
Pe fondul cauzei s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât soluţia pronunţată s-a bazat, exclusiv, pe extinderea aplicării principiului „non reformatio în pejus” reţinându-se, în considerentele sentinţei atacate că „legiuitorul nu a conceput plângerea prealabilă ca o posibilitate acordată autorităţii de a agrava situaţia părţii în propria plângere”.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că, în mod nelegal, instanţa a reţinut că emitentul actului administrativ sau organul ierarhic superior al acestuia, nu au posibilitatea să revină asupra măsurii iniţiale, admiţându-se astfel acţiunea reclamantei.
Recursul este fondat în sensul şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.
Aşadar, dispoziţiile legale fac diferenţă între recursul administrativ care se exercită în faţa autorităţilor administrative locale sau centrale şi recursul contencios care se exercită în faţa instanţelor judecătoreşti.
Principiul „non reformatio in pejurs” este un principiu de drept procesual care se aplică recursului contencios, în condiţiile în care, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile acestuia act normativ se completează cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile.
De altfel, instanţa de contencios administrativ nici nu ar putea, în speţă, să aprecieze dacă intimatei i-a fost creată o situaţie mai grea, prin avizul emis de Ministerul Culturii şi Cultelor, în raport de avizul eliberat de Direcţia pentru Cultură Culte şi Patrimoniul Naţional, Dolj întrucât acesta a fost întocmit, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, de o comisie de specialitate, constituită în baza art. 1 din Regulament şi conţinutul lui tehnico-ştiinţific excede competenţelor instanţei care este chemată numai să analizeze în ce măsură actele administrative menţionate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale ce le guvernează.
Curtea urmează a se respinge celelalte motive de recurs invocate întrucât:
- sub aspectul instanţei competente să soluţioneze pricina se constată că Legea nr. 554/2004, în art. 10 alin. (3) conţine o dispoziţie derogatorie de la dreptul comun, potrivit căreia reclamantul are posibilitatea de a opta între instanţa de la domiciliul său şi cea de la domiciliul pârâtului, prevedere legală pe care reclamanta a respectat-o, atunci când a introdus cererea sa la Curtea de Apel Craiova, instanţă în a cărei rază teritorială îşi are sediul.
- instanţa de fond a pus în discuţie excepţiile invocate de recurentul-pârât şi a menţionat în considerente motivele pentru care a înţeles să le respingă, susţinerile contrare ale acestuia fiind nefondate.
În sfîrşit, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea apreciază că înscrisul a cărei anulare se solicită nu reprezintă un act administrativ în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c), întrucât nu a fost emis în regim de putere publică, în vederea organizării sau executării legii şi nici nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Înscrisul analizat este în realitate, astfel cum rezultă din copia aflată la dosarul de fond, o adresă, prin care Direcţia Generală de Patrimoniu Cultural Naţional – Direcţia Monumente Istorice şi Arheologice, din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor aduce la cunoştinţă consecinţele pe care, extinderea unor lucrări de construcţie, le-ar putea avea asupra ansamblului arhitectural urbanistic al zonei istorice protejate a Municipiului Craiova şi exprimă opinia unui organ de specialitate, respectiv a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fiind inadmisibilă contestarea ei în faţa instanţei de contencios administrativ.
De altfel, dat fiind caracterul ştiinţific al punctului de vedere exprimat în această adresă, Curtea apreciază că este inadmisibilă cenzurarea lui în instanţă.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în cauză şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor - Direcţia generală Patrimoniul Cultural Naţional împotriva sentinţei civile nr. 297 din 26 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1012/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1015/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
