ICCJ. Decizia nr. 102/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 102/2008
Dosar nr. 1419/54/2007
Şedinţa de la 11 ianuarie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Mehedinţi, reclamanta C.F. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Arhivele Naţionale Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi la plata primei de concediu cuvenită pentru perioada 2001-2006, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că dreptul la prima de concediu este prevăzută de art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, însă nu a fost acordată ca urmare a suspendării prin legea bugetului anual.
Prin sentinţa nr. 2956 din 17 mai 2007 a Tribunalului Mehedinţi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţa reţinând a fi incidente în cauza dispoziţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale se soluţionează de Curţile de apel.
Prin sentinţa nr. 291 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a avut în vedere faptul că prin precizarea de acţiune formulată de reclamantă s-a arătat că raporturile de muncă sunt încheiate cu Direcţia Judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului, autoritatea publică care are obligaţia directă de plată a drepturilor salariale ale reclamantei, fiind o instituţie la nivel judeţean.
De asemenea, Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Verificând cauza, conform prevederilor art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionarea litigiului aparţine Tribunalului Mehedinţi, pentru considerente ce vor fi arătate în continuare.
Reclamanta C.F. a solicitat plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006, drept prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „funcţionarul public are dreptul, pe lângă îndemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.
Potrivit actelor dosarului, reclamanta este funcţionar public în cadrul Direcţiei Judeţene Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, autoritate publică judeţeană, care prin adresa din 12 aprilie 2007 a menţionat că reclamanta nu a beneficiat de prima pentru vacanţă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată, prin aceasta o „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţie publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
Art. 911 din lege stabileşte competenţa instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu.
Cum obligaţia directă de plată a drepturilor salariale ale reclamantei, aparţine unei instituţii la nivel judeţean în speţă Direcţia Judeţeană Mehedinţi a Arhivelor Naţionale, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 2 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Faţă de cele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.F. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, Arhivele Naţionale şi Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Mehedinţi în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1019/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1020/2008. Contencios. Conflict de... → |
---|