ICCJ. Decizia nr. 1042/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1042/2008
Dosar nr.2154/36/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu Cancelaria Primului Ministru, a i se comunica locul şi data de înmânare a certificatului de despăgubire, conform raportului de evaluare.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, că la cererea înaintată A.N.R.P. de a i se acorda despăgubiri, nu i s-a răspuns în termen de 30 de zile, astfel că a considerat tăcerea ca un refuz de a soluţiona această cerere. Având în vedere tăcerea pârâtei, reclamantul solicită să se recunoască dreptul de a fi despăgubit.
Curtea de Apel Constanţa, invocând din oficiu excepţia necompetenţei materiale a curţii ca Instanţă de Fond în soluţionarea cauzei, a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalul Constanta.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că dreptul la despăgubiri solicitat a-i fi recunoscut reclamantului, este reglementat de dispoziţiile Legii nr. 9/1998 - lege specială în materia acordării de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, chiar dacă reclamantul a indicat ca şi temei de drept Legea nr. 554/2004, precum şi împrejurarea că pârâta este instituţie centrală.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs, recurentul arată că Instanţa de Fond în mod eronat a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 9/1998.
Recurentul menţionează că, în cauză, este vorba de Legea nr. 169/1997, modificată de Legea nr. 1/2000 şi aprobată prin Legea nr. 247/2005, care în prezent reglementează despăgubirile privind Fondul Funciar.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Obiectul acţiunii îl formează cererea de recunoaştere a dreptului la despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 9/1998.
Conform art. 31 din OG nr. 94/2004, actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul.
Astfel, competenţa de a soluţiona în primă Instanţă acţiunile în contencios administrativ, având ca obiect atât acte administrative tipice cât şi acte administrative asimilate ale Cancelariei Primului Ministru, aparţine, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, tribunalului şi nu Curţii de Apel.
Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul".
Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competenţa de soluţionare a litigiilor, în primă instanţă, să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităţilor locale sau cea a autorităţilor publice centrale.
Or, obiectul cauzei de fată nu este de natură să determine schimbarea competenţei stabilită prin legea specială nr. 9/1998.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanta.
În concluzie, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.I., împotriva sentinţei civile nr. 731/CA din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1041/2008. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 1056/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
