ICCJ. Decizia nr. 1074/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1074/2008
Dosar nr.9835/1/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2005 reclamantul C.A.P. a chemat în judecată S.R.I. - U.M. Miercurea Ciuc solicitând anularea ordinului directorului S.R.I. din 15 februarie 2005 şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la reîncadrarea sa şi la plata drepturilor băneşti ce i se cuvin din momentul trecerii sale în rezervă şi până la data reîncadrării.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în mod nelegal a fost trecut în rezervă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 80/1995 precum şi cu cele ale C. muncii, pe motiv că a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Prin încheierea de şedinţă din 10 ianuarie 2006 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.R.I. - U.M. Bucureşti - Oficiul juridic, pârât care a formulat întâmpinare şi a invocat atât excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj cât şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 213 din 14 martie 2006 a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, în baza dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 şi art. 158 C. proc. civ., reţinând, în esenţă, că SRI - U.M. Bucureşti se situează la nivel central în ierarhia autorităţilor şi instituţiilor publice.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a respins acţiunea reclamantului reţinând, în esenţă, că Ordinul din 15 februarie 2005 al directorului S.R.I. a fost emis cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 80/1995.
În acest sens s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, versiunea în vigoare la data emiterii ordinului, trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă se face prin ordin al ministrului apărării, în cazul celorlalţi ofiţeri decâtgeneralii şi amiralii.
Art. 85 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare stabileşte că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii: a) după împlinirea vârstei şi vechimii în serviciu necesare pensiei de serviciu, (…) k) când pentru o infracţiune săvârşită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării, ori amenzii, precum şi în cazurile când au beneficiat de amnistie sau graţiere înainte de începerea executării pedepsei.
Textul art. 85 alin. (1) enumera, aşadar, limitativ şi expres situaţiile în care ofiţerii pot fi trecuţi în rezervă, reglementând în alin. (2) situaţia prevăzută de alin. (1) lit. k), necesitatea propunerii comandaţilor unităţilor din care fac parte ofiţerii, înaintată ierarhic.
S-a reţinut că din coroborarea prevederilor menţionate reiese că în speţă trecerea în rezervă s-a dispus corect de către directorul S.R.I. la propunerea şefului S.J.I. Harghita pentru situaţia indicată la lit. k) - aplicarea sublocotenentului C., prin hotărâre judecătorească (sentinţa nr. 33/2004 a Tribunalului Militar Cluj), a pedepsei închisorii pentru o infracţiune săvârşită din culpă, cu graţiere condiţionată în întregime a pedepsei.
Instanţa de Fond a mai reţinut că aspectele invocate de reclamant privind depunerea la dosar a raportului şefului S.J.I. Harghita cu două adrese înregistrate din 18 septembrie 2006 şi din 9 februarie 2005, semnate de persoane diferite şi ştampilate diferit, precum şi cele privind trecerea în rezervă a colonelului M.N. la data la care Instanţa a dispus efectuarea adresei pentru comunicarea raportului, nu prezintă relevanţă. Raportul avut în vedere ca propunere de trecere în rezervă a fost cel înregistrat din 9 februarie 2005, semnat de şeful secţiei, colonelul M.N., care la acea dată avea calitate, nefiind trecut în rezervă, fapt ce rezultă şi din adresa din 3 august 2006, a S.R.I., iar raportul din 18 septembrie 2006 reprezintă un extras din cel iniţial semnat pentru conformitate de consilier juridic S.M.
Cât priveşte ştampilele, s-a reţinut că acestea sunt diferite, una fiind a UM, iar alta a S.J.I. Harghita.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., recurs care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 2774 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 4884 din 14 decembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia în anulare formulată de C.A., a anulat Decizia nr. 2774 din 30 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Prin recursul declarat în cauză C.A. a criticat hotărârea Instanţei de Fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recurentul susţine că, în mod greşit, Instanţa de Fond a respins acţiunea sa considerând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 85 din Legea nr. 80/1995 prin prisma răspunsurilor date de intimată la adresele înaintate de Instanţă.
În acest sens, în opinia recurentului, răspunsurile depuse de intimată la solicitările formulate de Instanţă nu cuprind datele solicitate prin adresele respective, ci doar aspecte contradictorii, fiind necesar să se revină cu adrese la intimată pentru lămurirea pe deplin a stării de fapt. Astfel prin adresa din 19 octombrie 2006, emisă de UM se transmite Instanţei un set de documente şi anume: raportul şefului S.J.I. Harghita şi actele avute în vedere la emiterea Ordinului din 15 februarie 2006 prin care a fost trecut în rezervă. Totodată, actul comunicat la ultima adresă întocmită de Instanţă, act înregistrat din 09 februarie 2005, ce reprezintă extras în forma declasificată din raportul care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, cuprinde numeroase contradicţii:
- nu este înregistrat ca fiind un document „Extras", (deşi în adresa de înaintare se menţionează că este extras) cu un număr propriu şi o dată a întocmirii lui, ci poartă numărul şi data „înregistrate" cu aproximativ 22 luni înainte (din 09 februarie 2005);
- nu este certificat (aşa cum se afirmă în adresa sus amintită) sub semnătura actualului şef al unităţii, ci de fostul şef, colonel M.N.
Recurentul precizează că la data încheierii de şedinţă din 29 septembrie 2006 (data la care Instanţa a încuviinţat în şedinţă efectuarea adresei către intimată pentru a se comunica raportul şefului S.J.I. Harghita), colonelul M.N. nu mai era cadru activ, ci era în rezervă.
Acest aspect rezultă, arată recurentul, din Decretul nr. 665 din 10 mai 2006, semnat de Preşedintele României, publicat in M. Of. nr. 423 din 16 mai 2006, în sensul că fostul şef S.R.I. nu mai avea dreptul să semneze un document emis ca „EXTRAS", în cursul lunii octombrie 2006, la cca. 5 luni după ce a fost trecut în rezervă.
Mai menţionează recurentul că semnătura prezentă pe documentul în discuţie nu este a actualului şef al U.M., ci a unei persoane care nu mai avea nici o atribuţie în acest sens.
De asemenea, pe prima pagină a documentului mai sus indicat la rubrica "aprob" nu se regăseşte nici o semnătură, documentul fiind astfel semnat de o singură persoană, care nu are nici o calitate în acest sens, ceea ce face ca actul respectiv să nu prezinte relevanţă în cauză.
În opinia recurentului, în mod greşit Instanţa de Fond a considerat că aşa - zisul extras a fost semnat de o persoană ce avea calitate în acest sens, colonelul M.N. fiind trecut în rezervă la data înaintării către Instanţa de Fond a adresei din 19 octombrie 2006 emisă de intimată. Este cel puţin dubios modul în care s-a elaborat acest document mai ales că din analiza altor acte depuse la dosarul cauzei rezulta că în cadrul instituţiei există o procedura de elaborare a copiilor extras.
În ceea ce priveşte actul comunicat Instanţei de intimată şi înregistrat din 18 septembrie 2006 recurentul susţine că acesta nu cuprinde datele solicitate de Instanţă, iar cele 2 adrese deşi parvin de la aceeaşi instituţie (S.R.I. – S.I. Harghita) poartă ştampile diferite, respectiv U.M. şi S.J.I. Harghita.
Deşi Instanţa de Fond a constatat, în urma sesizării sale, că pe actele trimise în instanţă sunt ştampile diferite deşi actele provin de la aceeaşi instituţie, însă nu se dispune nici o măsură pentru a clarifica situaţia actelor trimise Instanţei şi de ce poartă 2 ştampile distincte, susţine recurentul.
Au fost puse la dispoziţia Instanţei mai multe tipuri de acte care relevă atitudinea oscilantă a intimatei şi în cadrul celorlalte dosare avute cu intimata, şi anume cereri ale Instanţelor militare, nerelevante, pentru cazul în speţă, dar relevante în ceea ce priveşte atitudinea pârâtei în evoluţia procesului penal, prin răspunsurile transmise la aceste cereri.
Astfel au fost depuse acte din care rezultă că accidentul care a stat la baza condamnării definitive şi implicit a trecerii sale în rezervă nu a fost cercetat şi încadrat ca accident de muncă, iar ofiţerii menţionaţi nu se aflau în misiune ordonată pentru ca ulterior să se revină asupra acestui aspect.
Atitudinea duplicitară a intimatei rezultă şi din faptul că i s-a refuzat comunicarea unei copii după Decizia trecerii în rezervă, fiind nevoit să apeleze tot la Instanţele de judecată.
De asemenea, aprecierile şi caracterizările privind activitatea sa emise de către conducerea unităţii sunt în totală contradicţie cu propunerea şi solicitarea Şefului unităţii de a fi aprobată trecerea în rezervă, precum şi cu Ordinul de trecere în rezervă, mai ales că se poate uşor deduce că, deşi era suspendat şi pus la dispoziţie, recurentul - reclamant a desfăşurat activităţi specifice, care nu au putut fi declasificate şi a avut rezultate pentru care a primit timp de 4 ani numai calificative foarte bun, chiar şi după ce a fost pus la dispoziţie.
Mai susţine recurentul că pentru trecerea în rezervă conform Legii 80/1995 trebuiesc îndeplinite condiţiile impuse de art. 85, respectiv propunerea comandanţilor unităţilor din care faci parte, înaintată ierarhic, dovadă care nu a fost făcută de intimată.
Intimatul S.R.I. - U.M. Miercurea Ciuc reprezentat de S.R.I. - U.M. Bucureşti a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că potrivit prevederilor art. 85 alin. (1) lit. k) şi ale alin. (2) al aceluiaşi articol din Legea nr. 80/1995, "Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii:
k) când, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, li s-a aplicat prin hotărâre judecătorească pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiţionată a executării ori a amenzii, precum şi în cazurile când au beneficiat de amnistie sau graţiere înainte de începerea executării pedepsei;
Trecerea în rezervă sau direct în retragere se face din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), d), e), f) şi l), la propunerea consiliilor de judecată, în condiţiile de la lit. i) şi j), iar în celelalte condiţii la propunerea comandanţilor unităţilor din care fac parte, înaintată ierarhic."
În cauză, Înalta Curte reţine că, prin hotărâre judecătorească, respectiv sentinţa nr. 33/2004 a Tribunalului Militar Cluj, s-a dispus condamnarea recurentului - reclamant C.A. pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi a constatat, în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, că pedeapsa aplicată inculpatului este graţiată în întregime, condiţionat.
Totodată, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, că din adresele trimise Instanţei rezultă, pe de o parte, că viciile de formă invocate nu sunt probate, iar, pe de altă parte, că suspiciunile de fals invocate nu s-au materializat în demersuri pe linie penală.
Faptul că se invocă şi aspecte ce ţin de individualizarea unei sancţiuni nu este de natură însă a schimba soluţia în raport cu exigenţele statutului poliţistului şi circumstanţele faptei ce a fost săvârşită.
Aşadar, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a analizat corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (l) teza II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.A.P. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1069/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1081/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
