ICCJ. Decizia nr. 1056/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1056/2008
Dosar nr.2672/2/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 aprilie 2007 reclamantul G.T. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, anularea Ordinului nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R. ca fiind netemeinic şi nelegal şi obligarea pârâtului să îl numească în funcţia publică de conducere de director general la D.G.I.T.C.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R., i s-a acordat un preaviz de 30 de zile, în perioada 07 martie 2007 - 05 aprilie 2007, iar după expirarea perioadei de preaviz, s-a dispus eliberarea din funcţia publică de conducere de D.G.C.C. al M.A.P.D.R.
În opinia reclamantului, măsura eliberării din funcţia publică de conducere, dispusă prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, este nelegală şi netemeinică, întrucât, urmare restructurării şi aprobării noii structuri organizatorice şi a Statului de funcţii ale M.A.P.D.R., noul compartiment înfiinţat - D.G.I.T.C. - are aceleaşi atribuţii ca fosta D.G.I., aflată în subordinea Corpului de Control al M.A.P.D.R.
Noul compartiment, D.G.I.T.C., cumulează parte din atribuţiile Corpului de Control şi toate atribuţiile D.G.I., astfel încât urmare HG nr. 164 din 14 februarie 2007 pentru modificarea anexei 1 la HG nr. 155/2005, nu a avut loc o restructurare a activităţii acestui compartiment.
Aceasta, arată reclamantul, în condiţiile în care, nu a avut loc o reducere a personalului, ci, dimpotrivă, numărul de posturi conform noii structuri organizatorice, a crescut.
Ca atare, măsura eliberării sale din funcţia publică de conducere, s-a dispus cu încălcarea dispoziţiilor art. 843 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care în caz de reorganizare a autorităţii şi instituţiei publice, funcţionarii publici vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente, în situaţia în care potrivit lit. c) a alin. (1),este schimbată denumirea fără modificare în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice.
A mai arătat reclamantul că ordinul atacat încalcă aceste prevederi legale, întrucât, în mod abuziv, s-a dispus eliberarea sa din funcţie după expirarea perioadei de preaviz, în condiţiile în care trebuia să fie numit, direct, la noul compartiment D.G.I.T.C. în noua funcţie de conducere care este o funcţie identică şi similară atribuţiilor îndeplinite ca director general al Corpului de Control al ministrului.
Astfel, arată reclamantul, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al M.A.P.D.R., Corpul de Control al ministrului verifică sesizările cu privire la încălcarea normelor legale, aflate în unităţile din subordine, în coordonarea şi sub autoritatea ministrului, prevăzute de HG nr. 155/2005 (anexele 2, 3 şi 4) şi face propuneri pentru sancţionarea disciplinară a celor vinovaţi (art. 21 lit. f) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al M.A.P.D.R.). Rezultă, deci, că atribuţiile noii funcţii de conducere a D.G.I.T.C. sunt similare cu cele exercitate în funcţia publică de conducere de director general al Corpului de Control al Ministrului, întrucât putea verifica chiar şi activitatea Direcţiei de Inspecţie.
Totodată, având în vedere că potrivit funcţiei publice de conducere din care a fost eliberat prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, a desfăşurat activităţi similare cu cele impuse de noua funcţie publică de conducere a noului compartiment D.G.I.T.C., măsura dispusă încalcă şi dispoziţiile art. 843 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, susţine reclamantul.
Potrivit şi acestor dispoziţii legale, urmare reorganizării, în mod nelegal şi abuziv a fost eliberat din funcţia publică de conducere, în condiţiile în care autoritatea publică era obligată să îl numească direct în noua funcţie publică de conducere a D.G.I.T.C., funcţie vacantă, întrucât în vechea funcţie, ocupată prin concurs, a desfăşurat activităţi similare noii funcţii publice, deoarece prin reorganizare în noul compartiment s-a schimbat denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a atribuţiilor aferente funcţiei publice.
Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1821 din 26 iunie 2007, a admis excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu de instanţă şi a respins acţiunea pe acest motiv.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 prin care s-a acordat preaviz reclamantului este un act premergător, iar din dispoziţiile Legii nr. 188/1999 rezultă că actul administrativ care poate face obiectul acţiunii în justiţie pe calea contenciosului administrativ este actul prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, iar nu actul prin care s-a acordat dreptul de preaviz.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul G.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că, în mod greşit, Instanţa de Fond a considerat că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 al M.A.P.D.R. este un act premergător şi nu un act administrativ împotriva căruia să se poată formula acţiune în contencios administrativ, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea 554/2004.
Recurentul susţine că prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, M.A.P.D.R. a dispus nu numai acordarea preavizului de 30 de zile reclamantului, dar şi eliberarea sa din funcţia publică de conducere, de director general al Corpului de Control al ministrului, conform art. 1 alin. (2) din ordin.
Ca atare, prin Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, întemeiat pe dispoziţiile art. 842 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, s-a stins raportul juridic dintre recurentul - reclamant şi autoritatea publică, care l-a eliberat pe reclamant din funcţia publică de conducere, urmare reducerii postului ocupat, ca o consecinţă a reorganizării activităţii.
Mai susţine recurentul că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 a produs efecte juridice în sensul eliberării sale din funcţia publică de conducere, aşa cum se prevede în art. 1 alin. (2) al ordinului şi cum rezultă chiar din titulatura acestuia.
În opinia recurentului, faptul că Ordinul a produs efecte juridice rezultă nu numai din prevederile art. 1 alin. (2) ale acestuia, unde se stipulează foarte clar că „domnul T.G. se eliberează din funcţia publică de conducere" la data expirării perioadei de preaviz, dar şi din prevederile art. 2 ale Ordinului, unde se menţionează cine va lua măsurile de punere în aplicare a prevederilor art. 842 alin. (5) şi (6) din Legea 188/1999, ca o consecinţă a producerii efectelor juridice ale eliberării din funcţie a reclamantului. Conform acestor prevederi legale, în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţia funcţionarilor publici, iar în caz contrar, are obligaţia de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante.
Aşadar, arată recurentul, rezultă clar că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 a produs efecte juridice sub condiţie potestativă, în sensul prevăzut de art. 842 din Legea 188/1999, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice de la data comunicării ordinului.
Faptul că, ulterior, prin Ordinul nr. 150 din 26 martie 2007, începând cu data acestui ordin, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere, de director general al Corpului de Control al ministrului, şi a fost numit în funcţia publică de conducere, de director general adjunct la D.G.M.F.F.F.C., nu înseamnă că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 nu a produs efecte juridice.
Ca atare, arată recurentul, în mod greşit Instanţa de Fond a considerat că ordinul contestat este un act premergător şi nu un act administrativ, interpretându-l greşit şi schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, în condiţiile în care acesta a produs efecte juridice, stingând raportul juridic dintre recurentul - reclamant si autoritatea publică.
Instanţa de Fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât Ordinul 80/2007 este un act administrativ în înţelesul acestor prevederi legale, respectiv un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate în vederea executării legii, ce stinge raporturi juridice, în sensul eliberării sale din funcţie conform art. 842 şi art. 843 din Legea 188/1999, arată recurentul.
În opinia recurentului, Ordinul nr. 80/2007, fiind un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, împotriva acestuia se poate formula acţiune în contencios administrativ.
Intimatul M.A.D.R. a formulat doar note scrise.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu toate probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că prin acţiune a fost atacat doar Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007, astfel cum reclamantul a precizat atât prin răspunsul la întâmpinare, cât şi prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor consemnate în practicaua sentinţei din 26 iunie 2007.
Mai mult, Înalta Curte constată că tocmai recurentul - reclamant în mod explicit şi stăruitor a subliniat că Ordinul nr. 80 din 7 martie 2007 emis în baza art. 842 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi (5) din Legea nr. 188/1999 nu este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că Instanţa de Fond a analizat corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, actul atacat neîntrunind exigenţele prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind actul administrativ, dispoziţii coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999.
De altfel, Înalta Curte constată, fără putere de tăgadă, că recurentul - reclamant a fost eliberat din funcţie prin Ordinul nr. 150 din 26 martie 2007, act neatacat în cauză.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, iar criticile aduse acesteia nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.T. împotriva sentinţei civile nr. 1821 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1042/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1069/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
