ICCJ. Decizia nr. 1081/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1081/2008
Dosar nr.5837/1/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înaintată la data de 15 martie 2006, reclamantul B.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu M.A.I. – D.M.R.U. şi I.G.P.R. – D.M.R.U., Instanţa să anuleze adresa din 3 ianuarie 2006 şi să oblige pârâtele la eliberarea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor de muncă cu data de 30 noiembrie 2005, cu drept la pensie de serviciu anticipată, sub sancţiunea unor daune de 50 lei (RON) pe zi şi obligarea pârâtei II la întocmirea dosarului de pensionare anticipată.
În motivarea acţiunii se arată că la 15 noiembrie 2005 reclamantul a depus cerere de încetarea raporturilor de muncă şi pensionarea anticipată cu data de 30 noiembrie 2005, intenţie menţinută şi prin raportul din 25 noiembrie 2005, îndeplinind la data respectivă condiţiile pentru pensie anticipată. S-a mai susţinut că deşi abia ulterior, prin OUG nr. 185/2005, publicată în M. Of. nr. 1171 din 23 decembrie 2005, limita de vârstă s-a majorat la 50 de ani, totuşi prin adresa a cărei anulare se solicită, cererea reclamantului a fost respinsă cu motivarea neîndeplinirii vârstei de 50 de ani, prevăzută în ordonanţa amintită.
Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii, arătând că la luarea măsurii atacate a avut în vedere interpretarea dată normelor legale de către D.R.J.C. din cadrul M.I.R. A., prin adresa din 27 iunie 2005, precum şi faptul că reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu data de 1 decembrie 2005 deşi prin adresa din 23 noiembrie 2005 s-a recomandat ca încetarea raporturilor de serviciu pe această cale să se facă cu data de 31 decembrie 2005.
Şi pârâtul M.A.I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii şi arătând că, astfel cum rezultă din conţinutul adresei din 21 februarie 2006 cererea de încetare a raporturilor de serviciu, avizată de conducerea I.G.P.R. a fost înaintată la M.I.R.A. în vederea emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2000, iar la data respectivă condiţiile de vârstă pentru pensionare în cazul poliţiştilor se modificaseră ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 185/2005, astfel încât un ordin emis după data de 23 decembrie 2006 ar fi fost ilegal, deoarece reclamantul nu mai îndeplinea condiţiile impuse de Legea nr. 179/2004 modificată de OUG nr. 185/2005.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 68 din 5 mai 2006, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, pe de o parte, că respingerea raportului cerere, pentru încetarea raportului de muncă şi pensionarea anticipată, este legală, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 179/2004, astfel cum a fost modificată de OUG nr. 185/2005 pentru considerente arătate în expunerea de motive la OUG nr. 485/2005. Pe de altă parte, s-a reţinut că adresa atacată nu întruneşte cerinţele actului administrativ, fiind o simplă comunicare a I.G.P.R. către structurile subordonate şi nu produce efecte juridice prin ea însăşi faţă de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, pe de o parte, că în mod greşit s-a reţinut că adresa atacată nu este act administrativ în raport cu faptul că aceasta finalizează un demers administrativ şi este de natură a-l vătăma în sensul dispoziţiilor art. l din Legea nr. 554/2004 întrucât pârâtele au procedat nelegal la tergiversarea cererii sale, la modificarea fără drept a datei încetării raporturilor de muncă şi la respingerea cererii sale de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 30 noiembrie 2005, iar nu altă dată.
Recurentul mai arată că în mod greşit nu s-a reţinut că prin raportul din 25 noiembrie 2005 doar a precizat că îl menţine pe cel din 15 noiembrie 2005 şi că astfel, până la 15 decembrie 2005 trebuia să i se rezolve situaţia, respectiv anterior intrării în vigoare a OUG nr. 185/2005.
Prin Decizia nr. 4670 din 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia în anulare, reţinând, în esenţă, că Instanţa de Recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind numărul şi data rapoartelor, conţinutul acestora precum şi relevanţa lor pentru aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 179/2004 sau a OUG nr. 185/2005, în baza dispoziţiilor art. 318 şi urm. (C. proc. civ.) a anulat Decizia şi a fixat termen pentru judecarea recursului.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei Instanţei de Fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin cererea formulată şi înregistrată la I.G.P.R. la data de 15 noiembrie 2005 reclamantul B.M. - comisar şef de poliţie la B.I.F. din cadrul Poliţiei Municipiului Topliţa - a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate în conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din Legea nr. 360/2002 arătând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
La data de 25 noiembrie 2005, în urma solicitării I.P.J. Harghita din 23 noiembrie 2005, de a fi de acord cu încetarea raporturilor de muncă începând cu 31 decembrie 2005, reclamantul a făcut o nouă precizare cu privire la cererea de pensionare insistând asupra aceleiaşi date de încetare a raporturilor de muncă data de 30 noiembrie 2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 în vigoare la data formulării cererii, respectiv 15 noiembrie 2005, „poliţiştii beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbaţii şi 40 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţist sau militar".
Înalta Curte constată că pârâţii nu au contestat că la data formulării cererii reclamantul îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de pensia de serviciu, susţin însă că după înregistrarea cererii şi până la soluţionarea acesteia Legea nr. 179/2004 a fost modificată prin OUG nr. 185 din 14 decembrie 2005 şi în raport cu aceste modificări limita de vârstă necesară pentru a beneficia de pensie anticipată este de 50 de ani şi că acest punct de vedere este fără suport legal întrucât la data la care reclamantul şi-a exprimat voinţa de a se pensiona anticipat vârsta de pensionare era de 45 de ani, iar acest drept la pensia anticipată rămâne neatins chiar dacă între timp au intervenit modificări legislative.
Aşadar, noile dispoziţii ale Legii nr. 360/2002 şi nr. 179/2004 astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 185/204 nu pot fi aplicate în speţă în condiţiile în care prin actul normativ de modificare nu se prevede în mod expres aplicarea lui şi pentru situaţii juridice anterioare adoptării ei.
Dacă s-ar accepta teza intimaţilor - pârâţi s-ar încălca în primul rând dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Totodată, se constată că actul administrativ prin care s-a soluţionat cererea reclamantului de pensionare anticipată a fost emis şi cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile principiu consacrat în mod expres chiar de art. 1 C. civ. potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă".
De asemenea, Înalta Curte constată că greşit a interpretat Instanţa de Fond şi adresa I.G.P.R. din 3 ianuarie 2006 întrucât aceasta, prin conţinutul ei, întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 de a constitui un act administrativ.
Având în vedere şi principiul tempus regit actum, Înalta Curte reţine că pârâţii trebuiau să soluţioneze cererea reclamantului în raport cu legislaţia în vigoare la data depunerii primului său raport, respectiv 15 noiembrie 2005, prin celălalt menţinându-se cererea iniţială.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar criticile aduse acesteia fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul şi pentru considerentele mai sus arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 21 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.M. împotriva sentinţei civile nr. 68 din 5 mai 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de B.M. şi obligă autorităţile pârâte respectiv I.G.P.R. şi M.I.R.A. să soluţioneze cererea acestuia privind pensionarea anticipată în raport cu legislaţia în vigoare la data depunerii cererii, respectiv 15 noiembrie 2005.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1074/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1100/2008. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
