ICCJ. Decizia nr. 1060/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1060/2008
Dosar nr. 1245/33/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 24 iulie 2007 reclamanta N.C. a solicitat obligarea C.J.P. Cluj de a anula Hotărârea nr. 20878 din 31 ianuarie 2007 emisă de pârâtă cu consecinţa obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.
Pârâta C.J.P. Cluj, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii arătând în susţinerea poziţiei sale procesuale că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât nu sunt dovezi în susţinerea cererii sale.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 485 din 12 octombrie 2007 a admis acţiunea în contencios administrativ, a dispus anularea Hotărârii nr. 20878 din 31 ianuarie 2007 şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1940 - 6 aprilie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a dovedit persecuţia din motive etnice cu declaraţia autentificată a martorului C.I., potrivit căreia reclamata împreună cu familia s-a refugiat din motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi invocând dispoziţiile art. 299 şi art. 304 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut în esenţă că în mod greşit prima instanţă a admis cererea întrucât reclamanta s-a refugiat dintr-o localitate care nu se afla sub ocupaţia hortistă, iar în lipsa acesteia nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică în localitatea respectivă care să fi constituit motiv al refugiului.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi modificată prin art. 1 din Legea nr. 586/2002, între cetăţenii români ce beneficiază de drepturile instituite de această ordonanţă, din cauza persecuţiilor din motive etnice suferite în acea perioadă, este menţionată şi persoana care "a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
În explicarea semnificaţiei expresiei strămutată, în Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobate prin HG nr. 127/2002, se precizează, la art. 2, că "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate… se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice", adăugându-se că „în această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral".
Din coroborarea acestor dispoziţii reiese astfel voinţa neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetăţean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situaţie de inegalitate sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile româneşti ori din cele aflate sub jurisdicţia statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administraţia altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecţiei tuturor cetăţenilor.
Sub acest aspect este de observat că actele normative menţionate impun ca dispoziţiile pe care le cuprind să fie interpretate în sensul că legiuitorul, ţinând seama de situaţiile grele create prin presiunile exercitate în perioada la care s-a făcut referire de unele state vecine României, care au determinat importante cedări de teritorii în favoarea acelor state, urmate de inevitabile mişcări de populaţii, nevoite să se refugieze, ori expulzări sau strămutări de persoane în alte localităţi, a înţeles să acorde anumite drepturi celor persecutaţi, fără să facă distincţie dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc pe teritoriul statului român sau în afara acestuia.
Aşadar, interpretarea corectă şi completă a dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi modificată ulterior prin art. 1 din Legea nr. 586/2002, duce la concluzia că, independent de naţionalitate, cetăţenii români persecutaţi din motive etnice de regimurile instaurate în perioada de 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti aflate sub ocupaţia altor state, indiferent dacă localitatea în care au fost strămutaţi ori s-au refugiat se afla sub jurisdicţie românească sau sub dominaţia altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute în art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi modificată ulterior prin art. 1 din Legea nr. 586/2002.
De altfel în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recursul în interesul legii promovat de Procurorul general şi soluţionat prin Decizia nr. 41 din 7 mai 2007.
Prin probele administrate în dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada persecuţiei din motive etnice cunoscut fiind că dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999 astfel cum au fost aprobate prin Legea nr. 189/2000 permit dovedirea situaţiei de persecuţie, în lipsa documentelor oficiale şi cu declaraţii de martori.
Hotărârea instanţei de fond este însă criticabilă cu privire la perioada pentru care s-au acordat drepturile respectiv noiembrie 1940 – 6 aprilie 1945.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, drepturile compensatorii prevăzute de această lege se acordă persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.
De altfel, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat acordarea drepturilor pentru perioada octombrie 1940 – martie 1945, instanţa de fond acordând prin hotărârea atacată mai mult decât s-a cerut.
Aşa fiind, urmează ca recursul să se admită, iar hotărârea atacată modificată în sensul celor mai sus arătate.
În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 485 din 12 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că drepturile stabilite vor fi acordate pentru perioada 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1057/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1061/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
