ICCJ. Decizia nr. 1114/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1114/2008
Dosar nr. 601/45/2007
Şedinţa publică din 18 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi reclamantele S.L., C.M. şi B.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.I., anularea Hotărârilor nr. 2192/2007, nr. 2193/2007 şi nr. 2190/2007, prin care le-a fost respinsă cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiare a Legii nr. 189/2000, considerând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, atâta timp cât norma legală invocată nu condiţionează expres ca refugierea să fi fost făcută într-un teritoriu ocupat şi ca persecuţia etnică să fi fost dovedită în acest sens.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1083 din 30 mai 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, reţinând incidenţa art. 7 alin. 4 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 158/ CA din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că evacuarea funcţionarilor publici din preajma zonei de operaţii militare, situată în mod necontestat în vechiul Regat al României, respectiv din judeţul Vaslui, nu poate fi asimilată, în nici o situaţie şi sub nici un motiv, cazurilor enumerate la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, iar, atâta timp cât condiţia „etniei" şi condiţia „persecuţiei" nu sunt întrunite, nu se putea face aplicarea Legii nr. 189/2000, având în vedere că însuşi titlul ordonanţei arată că ea vizează exclusiv „persoane persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice".
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs S.L., C.M. şi B.O., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că în cauză s-a făcut dovada faptului că împreună cu autorul comun, C.V., au fost evacuate din Judeţul Tutova, în Judeţul Teleorman, iar că legea aplicabilă nu condiţionează stabilirea calităţii de refugiat de refugierea într-un teritoriu ocupat.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentele reclamante se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituite să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acestea în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Prevederile Legii nr. 189/2000 nu condiţionează stabilirea calităţii de refugiat de refugiul într-un teritoriu ocupat, astfel încât evacuarea reclamantelor şi a autorului acestora din localitatea de domiciliu în judeţul Teleorman se încadrează în ipoteza art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999.
Înalta Curte constată nefondată excepţia nulităţii recursului invocată de intimata pârâtă prin întâmpinare, recurentele depunând la dosarul cauzei atât motivele de recurs, precum şi o dezvoltare a acestora.
Rezultă că Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă, recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.L., B.O. şi C.M. împotriva sentinţei nr. 158/ CA din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantele S.L., B.O. şi C.M.
Anulează Hotărârile nr. 2192/2007, 2190/2007 şi 2193/2007 emise de C.J.P.I.
Obligă pârâta să emită noi hotărâri pentru reclamante, prin care să acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1944 - 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2007 pentru reclamantele S.L. şi C.M. şi începând cu 1 ianuarie 2007 pentru reclamanta B.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1100/2008. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1125/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
