ICCJ. Decizia nr. 1125/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1125/2008
Dosar nr.43139/3/2006
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 decembrie 2006, reclamanta T.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei la plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2004, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost funcţionar public în cadrul pârâtei în perioada 1 septembrie 2001 - 20 septembrie 2004, având dreptul la primă de concediu, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Aplicarea acestui articol a fost suspendată prin OG nr. 33/2001 şi prin legile bugetului de stat pe anii 2002 - 2005, dar normele de suspendare ale acordării acestui drept, care derivă dintr-un raport juridic de muncă contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1046 din 12 februarie 2007 a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2253 din 25 septembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta T.S., în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de concediu pentru perioada 3 septembrie 2001 - 2004, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei, până la data plăţii efective.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanta în calitate de funcţionar public beneficiază de prima de concediu, neputând fi contestată existenţa acestui drept pe perioada în care aplicarea prevederilor a fost suspendată, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, în mod greşit a fost obligată la plata către reclamantă, a primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999, deoarece funcţionarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, întrucât dispoziţiile art. 34 ale Legii nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare au fost suspendate prin acte normative succesive, în perioada 2001 -2005.
Examinând cauza în raport cu critica adusă soluţiei Instanţei de Fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, aşa cum corect a reţinut Instanţa de Fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004, precum şi prin art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu a existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o prevedere lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existentă este recunoscută să fie violat în substanţa sa şi practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 C. muncii.
OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, precum şi obligaţia ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi 28 din Legea nr. 553/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 2253 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1114/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1133/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
