ICCJ. Decizia nr. 1094/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1094/200.
Dosar nr. 4369/2/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii H.M., ş.a., au chemat în judecată A.N.O.F.M., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata sumei, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006, actualizată cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că sunt beneficiari ai dreptului la primele de vacanţă conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 drept care însă a fost suspendat prin OUG nr. 33/2001 şi ulterior prin legile bugetului de stat până în 2006.
S-a mai susţinut că, suspendarea drepturilor este neconstituţională, deoarece exerciţiul unor drepturi nu poate fi restrâns decât în anumite condiţii, limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2170 din 18 septembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţi precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta G.K., obligând pârâta la plata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de vacanţă pentru reclamanţi pe perioada 2001-2006, conform tabelelor, şi pentru intervenientă pentru perioada 2003-2005, actualizată cu rata inflaţiei de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însăşi.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfinţit prin lege devine executorie.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs pârâta A.N.O.F.M.
Recurenta a susţinut în esenţă că, A.N.O.F.M., având statutul de instituţie publică de interes naţional, în calitate de subiect de drept investit cu atribuţii de autoritate publică, avea obligaţia legală de a respecta dispoziţiile actelor normative invocate, această instituţie neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa şi, implicit, de a-şi îndeplini s-au nu obligaţiile care îi incumbă din această calitate.
A mai susţinut şi faptul că, pronunţarea unei soluţii în sensul admiterii cererii formulate de intimaţii-reclamanţi şi intervenientă, ar conduce la apariţia unor discriminări între funcţionarii publici al căror statut este reglementat exclusiv de Legea nr. 188/1999, contravenind astfel dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora, cetăţeni sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Curtea reţine că, soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, reclamanţii având calitatea de funcţionari publici iar autoritatea A.N.O.F.M. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, organizat conform Legii nr. 188/1999.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr .600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M.Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din "Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
În acest sens s-au pronunţat şiSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 care a reţinut că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii renunţări sau limitări fiind apărate împotriva oricăror încălcări.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 2170 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1093/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1095/2008. Contencios → |
|---|
