ICCJ. Decizia nr. 1139/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1139/2008
Dosar nr. 6401/2/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 12 septembrie 2007, reclamanţii B.C.S., S.F.I., S.G., C.D., S.V. şi C.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.V., obligarea pârâtei plata sumelor, reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, au calitatea de funcţionar public şi că, potrivit Legii nr. 188/1999 art. 33 alin. (2) devenit art. 34 după republicarea legii au dreptul ca, pe lângă îndemnizaţia de concediu să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Au mai arătat reclamanţii că, suspendările succesive ale acordării acestui drept, prevăzute prin acte normative şi-au încetat aplicabilitatea, că aceste suspendări sunt neconstituţionale şi nelegale şi că nu se poate susţine prescrierea dreptului la acţiune, întrucât plata acestui drept a fost suspendată, fiind suspendat şi curgerea termenului de prescripţie, fiind invocate prevederile art. 283 alin. (1) lit. c), art. 38 şi 295 alin. (2) C. muncii, art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, coroborate cu prevederile art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, dreptul câştigat dintr-un raport juridic de muncă, neputând fi anulat.
Pârâta prin întâmpinare a invocat prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada 2001 - 2003, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2657 din 30 octombrie 2007 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A admis acţiunea formulată de reclamanţii B.C.S., S.F.I., S.G., C.D., S.V. şi C.H. în contradictoriu cu pârâta A.N.V. A obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanţă, pentru perioada 2001 - 2006 actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut că, suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu, dispusă prin acte normative succesive în perioada 2001 - 2006, nu echivalează cu stingerea dreptului, că dreptul nu este prescris întrucât cursul prescripţiei s-a suspendat cât timp cel împotriva căruia curge este împiedicat de un caz de forţă majoră, legea fiind un caz de forţă majoră, care i-a împiedicat pe reclamanţi să formuleze acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Bucureşti, invocând prescripţia dreptului pentru anii 2001 - 2003, iar pe fond, criticând soluţia, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pe fond s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa a obligat pârâta la plata primelor de concediu, din moment ce acordarea acestora a fost suspendată continuu pe perioada 2001 - 2006, suspendări obligatorii pentru funcţionarii publici, deci şi pentru reclamanţi.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanţii au calitatea de funcţionar public, având raporturi de serviciu cu recurenta.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici au dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Aplicarea acestei dispoziţii legale a fost suspendată prin actele normative precizate de recurentă, din anul 2001 până la data de 31 decembrie 2006. Normele de suspendare au contravenit însă dispoziţiilor constituţionale, deoarece dreptul de remunerare a muncii care aparţine dreptului la muncă, drept fundamental prevăzut de art. 41 din Constituţia României, nu poate fi restrâns discriminatoriu.
Conform art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns prin lege numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Totodată, Constituţia menţionează că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului.
Or, în situaţia dedusă judecăţii, nu sunt întrunite condiţiile constituţionale precizate, astfel încât actele normative prin care a fost suspendat exerciţiul dreptului la prima de concediu, acte care în prezent nu mai sunt în vigoare, au fost neconstituţionale.
Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat, împotriva oricăror încălcări, manifestări de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 C. muncii.
OUG nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, precum şi obligaţia ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.
Faţă de cele mai sus reţinute, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2657 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1132/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
