ICCJ. Decizia nr. 132/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 132/2008
Dosar nr. 6406/1/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC D.P. SA a chemat în judecată pe pârâţii M.F.P. - A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mureş, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 158 din 31 mai 2004 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea procesului - verbal din 9 martie 2004 întocmit de M.F.P. - D.G.F.P. Mureş, sub aspectul neaprobării rambursării sumei de 8.171.829.266 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă intervalului iulie 2001 - decembrie 2003.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că s-a înfiinţat iniţial sub denumirea „Fondul de dezvoltare turistică Sighişoara SA", având ca obiect principal de activitate – alte activităţi recreative – precizat ca „reabilitarea şi revitalizarea Cetăţii Sighişoara, ansamblu inclus în Patrimoniul U.N.E.S.C.O. şi crearea în acest spaţiu a unei zone exclusive de cazare şi divertisment".
A mai arătat reclamanta că, la 6 mai 2003, printr-un act adiţional, s-a modificat actul constitutiv al societăţii, astfel că obiectul principal de activitate era „bâlciuri şi parcuri de distracţie" precizat drept „constituirea şi exploatarea parcului tematic de distracţii D.P.".
Măsura a fost determinată de imposibilitatea juridică şi tehnică de a realiza proiectul unui parc tematic de distracţii în zona Sighişoara.
Totodată, reclamanta a mai susţinut că procesul - verbal din 9 martie 2004, prin care s-a respins cererea de rambursare a sumei de 8.171.829.266 lei, reprezentând T.V.A. pe perioada iulie 2001 – decembrie 2003, precum şi Decizia nr. 158/2004, prin care s-a respins contestaţia formulată, sunt nelegale, deoarece schimbarea locaţiei iniţiale de construire a unui parc tematic de distracţii s-a impus datorită studiului de pre-fezabilitate şi a avizelor negative de la M.A.M.M., suma respectivă fiind deductibilă în totalitate, întrucât cheltuielile au fost destinate exclusiv realizării obiectului de activitate al societăţii.
Prin sentinţa nr. 1140 din 14 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat, Decizia nr. 158 din 31 mai 2004 emisă de M.F.P. - A.N.A.F.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, a fost anulat parţial procesul - verbal nr. 40 din 9 martie 2004 încheiat de M.F.P. – D.G.F.P. Mureş, în ceea ce priveşte neaprobarea rambursării sumei de 8.171.829.226 lei, reprezentând T.V.A. aferentă perioadei iulie 2001 – decembrie 2003.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mureş, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1150 din 5 aprilie 2006, a admis recursurile, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea completării probatoriului, inclusiv a raportului de expertiză contabilă, pentru a se stabili cu certitudine dacă bunurile şi serviciile facturate ulterior datei schimbării locaţiei au fost necesare în acea etapă.
Rejudecând cauza şi având în vedere considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1308 din 17 mai 2007, a dispus anularea Deciziei nr. 158/2004, precum şi anularea parţială a procesului – verbal, în privinţa rambursării sumei de 8.171.829.266 lei reprezentând T.V.A. aferent perioadei iulie 2001 – decembrie 2003.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din raportul suplimentar de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că reclamanta are dreptul la deducerea facturilor emise după data de 6 mai 2003, data schimbării locaţiei obiectivului de realizat, întrucât bunurile şi serviciile facturate au fost absolut necesare în această etapă pentru realizarea activităţii firmei, în sensul art. 19 lit. b) din OUG nr. 17/2000 şi art. 24 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2002.
Împotriva soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs D.G.F.P. Mureş în nume propriu şi în numele M.E.F. – A.N.A.F., precum şi A.N.A.F. – D.G.J.
În motivarea recursului său D.G.F.P. Mureş a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, făcând însă aprecieri cu privire la greşita interpretare a probelor şi greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, se arată că societatea a fost înfiinţată prin OG nr. 3/2001 privind aprobarea şi implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara, act normativ potrivit căruia a fost aprobat programul special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara, ca program de interes naţional; prin acelaşi act normativ s-a prevăzut şi denumirea societăţii care urmează să realizeze programul special, respectiv SC F.D.T.S. SA, individual sau în asociere cu alte persoane juridice române sau străine, care este o societate comercială de interes local.
Recurenta precizează că bunurile şi serviciile în cauză se referă la studii, cercetări, publicitate şi consumabile ce privesc obiectul iniţial de activitate care, ulterior s-a modificat în totalitate, iar în condiţiile în care acest proiect nu a fost materializat niciodată, societatea nu avea dreptul să-şi deducă taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile supuse verificării.
În speţă, susţine recurenta, nu s-a dovedit că aceste studii şi cercetări efectuate şi necesare implementării proiectului D.P., în zona Sighişoara, sunt aplicabile şi pentru alte locaţii decât Sighişoara, din punct de vedere juridic şi tehnic. Astfel, greşit s-au considerat îndeplinite în cauză condiţiile art. 18 şi art. 19 din OUG nr. 17/2000, precum şi cele ale art. 22 alin. (4) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 345/2002.
În recursul său recurenta - pârâtă A.N.A.F. reiterează motivele de recurs invocate de D.G.F.P. Mureş, susţinând în esenţă că bunurile şi serviciile achiziţionate de societate în perioada supusă verificării nu au avut ca rezultat realizarea de operaţiuni taxabile, nefiind destinate unor operaţiuni legate de activitatea economică a societăţii.
Totodată, la efectuarea raportului de expertiză în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instituţia nu a fost legal citată la întocmirea lucrării.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita aplicare a legii de către instanţa de fond (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) se constată că societatea reclamantă, înfiinţată ca societate comercială în temeiul Legii nr. 31/1990, a avut încă de la constituire, în obiectul său de activitate alte activităţi recreative, alături de care s-a inclus şi obiectivul propus şi sprijinit prin OG nr. 3/1991, respectiv reabilitarea şi revitalizarea cetăţii Sighişoara. Construcţia unui parc tematic de distracţii făcea parte din acest obiectiv, subsumându-se, totodată şi obiectului de activitate menţionat în cel de-al doilea certificat de înregistrare, emis la 19 august 2004 pentru aceeaşi societate, dar cu denumirea schimbată în SC D.P. SA, respectiv - activitatea principală: Bâlciuri şi parcuri de distracţii.
De precizat că OG nr. 3/2001 privind aprobarea şi implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighişoara a devenit caducă la momentul apariţiei avizului negativ al M.A.N. din 26 septembrie 2002, ansamblul de obiective sprijinit prin ordonanţă nemaifiind realizabil pe amplasamentul propus iniţial.
În ceea ce priveşte administrarea şi interpretarea probatoriului instanţa de fond a avut în vedere nu numai expertiza contabilă, ci şi înscrisurile depuse de părţi, respectiv contracte, studii, avize, facturi fiscale – toate având ca obiect realizarea Parcului tematic de distracţie – D.P. Acest obiectiv este menţionat şi în Prospectul de ofertă publică primară iniţială de vânzare a acţiunilor nominative ordinare emise de SC F.D.T.S. SA din 2001.
De asemenea, expertiza contabilă s-a efectuat cu respectarea normelor de procedură în vigoare, expertul desemnat de părţi convocând părţile cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, dovezile fiind ataşate la dosar; de altfel, convocarea părţilor este necesară, potrivit art. 208 C. proc. civ. numai când este vorba de o lucrare la faţa locului, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte corecta aplicare a art. 18 şi art. 19 din OUG nr. 17/2000 privind T.V.A. şi art. 22 alin. (4) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. reclamanta - intimată a făcut dovada că bunurile şi serviciile achiziţionate în perioada verificată sunt destinate realizării de operaţiuni taxabile, respectiv crearea unui parc de distracţii tematic, conform obiectului de activitate al firmei.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanţei de fond, de admitere a acţiunii reclamantei fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Mureş în nume propriu şi în numele A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii - pârâţi la 7.200 lei cheltuieli de judecată către intimatul petent.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1357/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
