ICCJ. Decizia nr. 1238/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1238/2008
Dosar nr. 1425/33/2007
Şedinţa publică de la 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, contestatorul I.Ş. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Cluj, să se anuleze hotărârea nr. 21828 din data de 9 iulie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a făcut dovada persecuţiei etnice prin actele de stare civilă şi declaraţii de martori, astfel că este îndreptăţit la beneficiile Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 733 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I.Ş. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj.
A dispus anularea hotărârii nr. 21828 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 10 septembrie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin declaraţiile martorilor date în faţa instanţei, a fost confirmată calitatea de refugiaţi a reclamantului şi a familiei acestuia, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice în urma cedării Ardealului de Nord.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs de C.J.P. Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum persoana persecutată era de o etnie sau alta ori după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori
Or, din declaraţiile martorilor B.A. şi K.E., ambii audiaţi în mod nemijlocit de instanţa de judecată, rezultă că din cauza persecuţiilor etnice exercitate de autorităţile locale ale vremii asupra familiei la care au fost supuşi din partea Gărzii de Fier, reclamantul şi mama sa s-au refugiat din localitatea M. unde îşi aveau domiciliul, în localitatea B., unde au rămas până la sfârşitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum şi a faptului că acesta a fost consecinţa persecuţiilor etnice la care reclamantul şi familia sa au fost supuşi în acea perioadă, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 733 din 6 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1239/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
