ICCJ. Decizia nr. 1241/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1241/2008
Dosar nr. 1670/33/2007
Şedinţa publică de la 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 septembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, contestatoarea M.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Cluj, să se anuleze hotărârea din 26 aprilie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice şi acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în luna aprilie 1941 contestatoarea împreună cu familia s-a refugiat din hotarul numit T. a satului D.M. şi care era ocupat de autorităţile austro-ungare, în satul D.M., comuna C.u Mare, judeţul Cluj, din cauza persecuţiilor etnice, reîntoarcerea în localitatea natală având loc în cursul lunii octombrie a anului 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 519 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 20999/ 26.04.2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 aprilie 1941 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 februarie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul familiei contestatoarei s-a datorat unor persecuţii de natură etnică, care o îndreptăţesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/ 2000.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Se reţine din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile notariale ale martorilor Bota Iosif şi Şaitis Ileana, precum şi din interogatoriul luat reclamantei, faptul că aceasta, împreună cu părinţii săi, s-a refugiat în luna aprilie 1941 din hotarul satului D.M., locul numit T., judeţul Cluj, casa fiindu-le transformată în pichet unguresc de grăniceri, în satul D.M., comuna C., judeţul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii octombrie 1945.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în sarcina reclamantei M.A., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 519 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1242/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
