ICCJ. Decizia nr. 1239/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1239/2008
Dosar nr. 1501/33/2007
Şedinţa publică de la 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 03 septembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul C.Ş. a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea hotărârii nr. 21972 din 09 iulie 2007 emisă de către pârâta C.J.P. Cluj, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii iulie 1940, împreună cu mama sa au plecat din localitatea C. în localitatea C.A., unde mama sa s-a angajat ca menajeră la un evreu, iar mai apoi, în cursul lunii octombrie 1940, s-au refugiat în localitatea B., B.T., C.A.A. şi T., reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii aprilie a anului 1945. A mai arătat reclamantul că refugiul s-a datorat persecuţiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena.
Prin sentinţa civilă nr. 665 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.Ş., împotriva pârâtei C.J.P. Cluj.
A dispus anularea hotărârii din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 octombrie 1940 – 06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut din declaraţiile date de martori în faţa instanţei faptul că reclamantul împreună cu familia sa s-au refugiat de teama persecuţiilor etnice.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs C.J.P. Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor nu sunt concludente, întrucât nu s-a făcut dovada persecuţiei etnice ca motiv al refugiului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum persoana persecutată era de o etnie sau alta ori după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au tăcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori alin. (2).
Se reţine că prin declaraţiile date de martorii C.M. şi I.I. în faţa instanţei a fost confirmată calitatea de refugiaţi a reclamantului şi a membrilor familiei acestuia, refugiul fiind determinat de teama persecuţiilor etnice, ca urmare a cedării Ardealului de Nord autorităţilor ungare.
Astfel, martorii au relatat că au cunoscut personal familia reclamantului şi ştiu că aceştia împreună cu reclamantul s-au refugiat, motivat de teama persecuţiilor etnice. Mai mult de atât părinţii reclamantului au fost bătuţi şi jefuiţi de către jandarmii maghiari, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii martie a anului 1945.
Cum potrivit legii s-a făcut dovada refugiului, precum şi a faptului că acesta a fost consecinţa persecuţiilor etnice la care reclamantul şi familia sa au fost supuşi de regimul aflat la putere în România în acea perioadă, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat–o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins în temeiul art. 312 din C. proc. civ., ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 665 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1238/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1240/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
