ICCJ. Decizia nr. 1298/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1298/2008
Dosar nr. 977/2/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1124 din 25 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T. SA – Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Bucureşti, şi a dispus suspendarea executării actelor administrative emise de pârâtă (decizia de impunere din 24 noiembrie 2006 şi raportul de inspecţie fiscală din 22 noiembrie 2006) până la pronunţarea pe fond a instanţei, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la:
- existenţa unui caz bine justificat, întrucât există o aparenţă de nelegalitate a actelor contestate, întrucât se invocă emiterea lor cu încălcarea normelor de ordine publică ce reglementează competenţa teritorială a organului fiscal;
- iminenţa producerii unei pagube iminente, întrucât a fost declanşată procedura de executare silită în baza actelor contestate, fapt de natură a cauza reclamantei un prejudiciu imediat, dificil de reparat, constând în blocarea contului bancar cu consecinţa nerealizării obiectului de activitate al societăţii.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a declarat recurs A.F.P. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurenta susţine, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale contestate, întrucât împrejurarea că actele au fost emise de A.F.P. Bucureşti, în condiţiile în care reclamanta îşi are sediul în Bucureşti, nu reprezintă un motiv suficient prin el însuşi pentru existenţa cazului bine justificat, iar simplul fapt că a fost începută procedura de executare silită împotriva societăţii în baza actelor contestate nu este de natură a argumenta îndeplinirea condiţiei referitoare la producerea unei pagube iminente.
Mai susţine recurenta că instanţa în mod greşit a dispus măsura suspendării executării actelor administrative fiscale contestate întrucât reclamanta nu a depus cauţiunea prevăzută de art. 403 alin. (1) C. proc. civ.
Înainte de a proceda la analiza motivelor de recurs invocate, conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 316 cu referire la art. 282 şi urm din C. proc. civ., susţinând că recursul a fost formulat de A.F.P. Bucureşti, care nu a fost parte la judecarea cauzei în fond.
Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia invocată de intimata-reclamantă.
Astfel, aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate, în cuprinsul căruia, prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, la data 30 noiembrie 2007, a fost îndreptată, eroarea materială strecurată, acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Bucureşti, iar nu cu A.F.P. Bucureşti.
Aceasta întrucât actele administrative în privinţa cărora se solicită suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, au fost emise de A.F.P. Bucureşti.
Din lucrările dosarului de recurs, se constată, însă, că împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs A.F.P. Bucureşti, iar nu A.F.P. Bucureşti, care are calitatea de emitent al actelor contestate şi în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea atacată.
Or, atâta timp cât hotărârea recurată este opozabilă numai părţilor care au participat la judecata în fond, respectiv reclamanta SC T. SA – Bucureşti şi pârâta A.F.P. sector 2 Bucureşti, numai aceste părţi au deschisă calea recursului prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 299 şi urm din C. proc. civ. Faţă de toate celelalte subiecte de drept această hotărâre este un res inter alios acta, astfel că A.F.P. Bucureşti, neavând calitate procesuală la judecat în fond, nu poate exercita în nume propriu calea de atac a recursului.
Pe cale de consecinţă, întrucât a fost declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală, recursul declarat de A.F.P. Bucureşti va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.F.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1124 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 13/2008. Contencios → |
|---|
