ICCJ. Decizia nr. 1302/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1302/2008
Dosar nr. 4863/2/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 iulie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal şi completată la data de 26 iulie 2007, reclamantul V.G., a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor şi D.G.F.P. a Judeţului Olt, solicitând instanţei să dispună obligarea primului pârât la plata primei de concediu pentru anii 2004-2006, iar pe al doilea pârât la plata primei de concediu aferentă perioadei decembrie 2001 – ianuarie 2004, sume actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 2037 din 5 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului şi i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata către reclamant a sumei reprezentând primă de concediu pentru anii 2002 şi 2003, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii, iar pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata către reclamant a sumei reprezentând prima de concediu pentru anii 2004-2006, sumă actualizată cu rata inflaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul a fost funcţionar public în cadrul D.G.F.P. a Judeţului Olt în perioada 10 decembrie 2001 – 16 februarie 2004, iar, începând cu data de 16 februarie 2004, este funcţionar public în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Suspendarea pe perioada 2001-2006 a aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată (2004), ce conferă funcţionarilor publici dreptul la plata primei de concediu, are ca efect doar amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor respective, iar nu pierderea dreptului.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, atâta timp cât dispoziţiile respective nu au fost abrogate până în prezent.
Pentru perioada 2001-2006 nu se poate contestat existenţa dreptului, întrucât o astfel de interpretare ar duce la încălcarea principiului garantării realizării drepturilor acordate prin lege.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi D.G.F.P. a Judeţului Olt, criticând soluţia pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-pârâţi susţin, în esenţă, că dispoziţiile referitoare la plata primei de concediu cuvenite funcţionarilor publici, fiind suspendate pe perioada 2001-2006 prin legile anuale ale bugetului de stat, nu îşi produc efectele în perioada respectivă, conform art. 56 din Legea nr. 24/2000, astfel că instanţa a acordat un drept nepermis de lege.
Mai susţin recurenţii-pârâţi că dreptul la plata primei de concediu nu constituie un drept fundamental prevăzut de Constituţie, iar, potrivit Legii nr. 500/2002, ministerului îi revine sarcina de a se încadra în cheltuielile bugetare stabilite prin legea bugetului de stat, astfel că plata primelor de concediu solicitate prin acţiune este nelegală şi netemeinică, întrucât în buget nu au fost şi nu sunt prevăzute sume necesare acestor plăţi.
Analizând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
În esenţă, problema de drept vizează legalitatea acordării primei de concediu cuvenite reclamantului, funcţionar public la D.G.F.P. a Judeţului Olt în perioada 10 decembrie 2001 – 16 februarie 2004 şi la Ministerul Economiei şi Finanţelor începând cu data de 16 februarie 2004, perioade în cursul cărora au fost suspendate dispoziţiile care consacră acest drept din Legea nr. 188/1999 [art. 33 alin. (2) în forma iniţială a legii; art. 34 alin. (2) în forma republicată a legii în 2004; în prezent art. 35 alin. (2) în forma republicată a legii în 2007].
Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma iniţială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii şi, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.
Este de necontestat faptul că, prin dispoziţii legale succesive, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2001 – 2006.
Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispoziţiilor constituţionale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca şi dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituţia României nu pot fi restrânse discriminatoriu şi în alte condiţii decât cele expres şi limitativ prevăzute în art. 53 din Constituţie, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, desfăşurarea instrucţiei penale şi prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că suspendarea dispoziţiilor incidente din Legea nr. 188/1999, republicată, nu poate afecta substanţa dreptului, ci doar exerciţiul acestuia pe perioada respectivă, în considerarea dispoziţiilor constituţionale, a practicii Instanţei Supreme şi a dispoziţiilor Convenţiei europene a drepturilor omului, astfel că reclamanta are dreptul la plata primelor de concediu pe anii 2004 şi 2005, actualizate cu indicele de inflaţie până la dat plăţii efective.
În acest sens, sunt relevante considerentele deciziei din 5 februarie 2007, prin care, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unei probleme de drept similare au reţinut că:
„În atare situaţie, suspendarea exerciţiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa şi nici nu s-a constatat neconstituţionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărei existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.”
Soluţia Curţii de Apel este legală şi temeinică, iar susţinerile din recurs sunt neîntemeiate, având în vedere şi următoarele:
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în această materie, din care amintim cu titlu de exemplu deciziile din 25 mai 2007 şi din 19 iunie 2007, publicate în Jurisprudenţa secţiei de contencios, administrativ şi fiscal, pe anul 2007;
Decizia din 5 noiembrie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , prin care a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 34 alin. (2) devenit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal;
O.U.G. nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006”.
În consecinţă, întemeiat şi legal, Curtea de Apel a obligat pe pârâţi la plata către reclamant a primei de concediu, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, în raport cu perioadele în care V.G. a îndeplinit funcţii publice în cadrul fiecărei instituţii.
Faţă de cele reţinute, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de D.G.F.P. a Judeţului Olt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi de D.G.F.P. a Judeţului Olt împotriva sentinţei civile nr. 2037 din 5 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1301/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1303/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
