ICCJ. Decizia nr. 1309/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1309/2008
Dosar nr. 919/35/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 143/CA/2007 - P.I. - R. din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de C.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, prin care reclamanta a solicitat instanţei să dispună anularea hotărârii din 17 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de soţ supravieţuitor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Hotărârea atacată, prin care a fost respinsă cererea reclamantei de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de soţ supravieţuitor este legală şi temeinică, întrucât nu s-a făcut dovada persecuţiilor din motive etnice atâta timp cât mama soţului decedat al reclamantei s-a putut întoarce în localitatea de domiciliu pentru a-l naşte pe acesta. Hotărârea contestată a fost emisă în concordanţă cu probele pe care petenta le-a depus la Comisia constituită pe lângă C.J.P., precum şi cu declaraţia pe care martorul C.T. a dat-o în faţa instanţei.
A reţinut instanţa de fond că soţul decedat al reclamantei s-a născut în localitatea de domiciliu a părinţilor săi – B., unde mama sa venise să nască şi nu există dovezi în sensul că, după naşterea copilului, mama s-ar fi reîntors în localitatea de refugiu împreună cu noul născut, acolo unde nu avea condiţii pentru a naşte, renunţând la condiţiile din localitatea de domiciliu, aspecte relatate în faţa instanţei de martorul C.T.
Totodată, Curtea de Apel, a reţinut că înscrisul eliberat de Arhivele Naţionale se referă la refugiul unei alte persoane decât tatăl soţului decedat al reclamantei, acesta fiind şi motivul pentru care au fost înlăturate declaraţiile martorilor N.M. şi S.T., depuse de petentă la Comisia constituită pe lângă C.J.P.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea formulată, întrucât martorii L.F., S.T., N.M. şi C.T. cunosc faptul că mama soţului său decedat, după naşterea copilului în localitatea B. s-a reîntors în localitatea de refugiu – R. din România, unde se afla soţului ei – C.I. şi alţi patru copii.
Recurenta-reclamantă solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel în vederea audierii martorilor menţionaţi care au cunoştinţă despre refugiul numitei C.M. (mama soţului decedat al reclamantei), imediat după naşterea copilului, din localitatea B. în localitatea R. – B.A.
Intimata-pârâtă C.J.P. Bihor a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 3 din aceeaşi ordonanţă, „soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 lit. a)-e) şi g), va beneficia începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în condiţiile prezentei ordonanţe, de o indemnizaţie lunară de 100 RON neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit”.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:
„Art. 4. - (1) Dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roşie Internaţională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverinţe eliberate de U.M. P., pentru persoanele care au fost în detaşamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportaţi în M.;
- adeverinţe eliberate de Arhivele Naţionale Române sau de direcţiile judeţene ale acestora, ordine, dispoziţii etc.;
- buletine de evidenţă a populaţiei, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din T.;
- acte eliberate de primăria oraşelor respective;
- certificate sau adeverinţe de la autorităţile militare ori civile româneşti;
- adeverinţe eliberate de alte autorităţi din T.;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.”
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, Curtea de Apel a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Sunt întemeiate aspectele reţinute de instanţa de fond cu privire la declaraţia martorului C.T.. Aceasta întrucât declaraţia conţine informaţii cu caracter general referitoare la faptul că îl cunoştea pe soţul decedat al reclamantei, că populaţia din localitatea B. a suferit persecuţii din motive etnice după ocuparea teritoriului României şi că mama (C.M.) soţului decedat (C.G.) al reclamantei s-a întors în localitatea de domiciliu – B. să îl nască pe fiul său (C.G.), revenind, după naştere, în localitatea de refugiu – R. unde se aflau soţul său şi alţi patru copii, deşi nu aveau condiţii normale de locuit. Martorul nu face însă niciun fel de referire la eventuale persecuţii din motive etnice care ar fi determinat-o pe mama soţului decedat al reclamantei să părăsească localitatea B. pentru a se „refugia” în localitatea R. – B.A.
De asemenea, întemeiat Curtea de Apel a constatat contradicţia existentă între declaraţiile martorilor S.T. şi N.M. şi datele înscrise în fişa de refugiat a numitului C.I., respectiv datele comunicate de Arhivele Naţionale, în sensul că persoana cu privire la care se atestă refugiul nu este una şi aceeaşi persoană cu tatăl soţului decedat al reclamantei, fiind diferite numele, vârstele şi localităţile de domiciliu ale persoanelor menţionate la rubrica „situaţia familială”. Pe cale de consecinţă, în mod corect şi legal, Curtea de Apel a reţinut veridicitatea înscrisului oficial (fişa de refugiat), acordându-i forţa probantă corespunzătoare în raport cu relatările din declaraţiile martorilor depuse de petentă la C.J.P.
Pe de altă parte, în mod corect şi legal a reţinut Curtea de Apel că perioada anterioară naşterii soţului decedat al reclamantei, perioadă în care părinţii acestuia ar fi fost refugiaţi în localitatea R. – B.A. nu prezintă relevanţă în privinţa stabilirii calităţii de refugiat a soţului petentei.
Astfel fiind, instanţa fondului cu temei a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada refugiului soţului său decedat şi a mamei sale din localitatea B. în localitatea R. – B.A. şi nu a probat persecuţiile din motive etnice care ar fi determinat refugiul din localitatea de domiciliu.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 143/CA/2007 - P.I. - R. din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1308/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 131/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
