ICCJ. Decizia nr. 1386/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1386/2008
Dosar nr. 1305/59/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1305/59 din 03 august 2007, reclamantul Ş.M. a chemat în judecată M.I.R.A., solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 500.000 lei RON, reprezentând contravaloarea spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea societatea comercială SC L. SRL, al cărui administrator este.
În motivarea cererii a arătat că aproximativ 8 poliţişti din cadrul I.J.P. Caraş - Severin au participat, alături de un executor judecătoresc, la evacuarea societăţii menţionate, fără să existe un titlu executoriu pentru evacuare.
Din oficiu, instanţa de fond a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, pârâtul punând concluzii de admitere a acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de Ş.M. în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că în speţă reclamantul nu atacă un act administrativ sau un refuz nejustificat al autorităţii publice în soluţionarea unei cereri şi nu a formulat, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004 acţiune şi împotriva persoanelor fizice considerate vinovate, astfel încât acţiunea promovată este de drept comun, competenţa revenind tribunalului, ca instanţă civilă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamantul Ş.M. criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs succint prezentate, recurentul susţine că în mod greşit Curtea de Apel Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere că a formulat o acţiune în contencios administrativ, şi nu una civilă. S-a mai arătat că, de fapt, a fost atacat un răspuns emis de M.I.R.A., de care reclamantul este nemulţumit, astfel încât competenţa nu poate reveni decât instanţei de contencios administrativ, în speţă Curtea de Apel Timişoara, nu şi instanţei civile.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., dar şi prin prisma criticilor recurentului, reţine că nu este incident în cauză nici unul din motivele legale prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să impună modificarea sau casarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei. Se poate cere şi numai repararea pagubei, atunci când actul administrativ atacat a fost în prealabil anulat.
Nici una dintre premisele legale ale textului de lege sus arătat nu este îndeplinită în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată a reclamantului - recurent.
După cum rezultă din petitele de acţiune ca şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu există în speţă un act administrativ emis de autoritatea pârâtă, a cărui anulare să fi fost solicitată, după cum nu se poate susţine nici existenţa unui refuz de soluţionare a unei cereri.
Simpla corespondenţă, de răspuns, emisă de intimata - pârâtă la memoriul adresat de către recurentul - reclamant, în legătură cu circumstanţele în care a fost efectuată o procedură de executare silită de către executorul judecătoresc, dar la care au participat şi lucrători de poliţie, nu reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, un act unilateral cu caracter individual, emis în vederea executării legii, cu consecinţa naşterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice.
Aşa fiind, cererea de faţă prin conţinutul său, nu atrage competenţa specială a instanţei de contencios administrativ, solicitarea de obligare a pârâtei intimate la plata de despăgubiri materiale, urmând a fi soluţionată de instanţa civilă, de drept comun, determinată potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., în condiţiile în care, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nici prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speţă.
Faţă de cele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă, cu consecinţa soluţionării acţiunii formulate de reclamantul - recurent de instanţa civilă competentă, respectiv de secţia civilă a Tribunalului Caraş Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.M., împotriva sentinţei civile nr. 258 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1378/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1393/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
