ICCJ. Decizia nr. 1329/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1329
Dosar nr. 3968/39/200.
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul L.G. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava anularea hotărârii nr. 148 din 26 iulie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 astfel cum i-au fost recunoscute prin hotărârea nr. 2858 din 30 aprilie 2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin hotărârea nr. 2858/2003 i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar prin Decizia nr. 148 din 26 iulie 2006, în urma revizuirii această decizie a fost anulată.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Reclamantul a precizat faptul că a fost strămutat cu forţa din localitatea de domiciliu Fratauţii Vechi, după cedarea Bucovinei de Nord, în anul 1940 şi a fost deportat în localitatea Dresca, după care, la sfârşitul războiului în anul 1945, a fost expulzat de autorităţile ruseşti, revenind în localitatea de domiciliu.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 19 noiembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, a respins acţiunea reclamantului L.G. ca nefondată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit Rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în urma cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei S.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals în declaraţii şi complicitate la înşelăciune, constând în aceea că în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a determinat mai multe persoane să dea declaraţii neconforme cu realitatea, persoane care au beneficiat de prevederile Legii nr. 189/2000, printre acestea aflându-se şi reclamantul.
Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva martorului reclamantului, a cărui declaraţie a stat la baza acordării calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, respectiv C.V., întrucât a intervenit decesul acestuia.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În motivele de recurs recurentul invocă înscrisul eliberat de Arhivele Naţionale din care rezultă că tatăl său L.P. a fost strămutat împreună cu familia din localitatea Toporanţi Cernăuţi în România după 26 ianuarie 1940.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoană care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă locul naşterii şi data refugierii reclamantului.
Mai mult, din adresa nr. 1069 din 23 iulie 2007 emisă de Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Suceava, rezultă că tatăl reclamantului figurează în evidenţele deţinute de această instituţie.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care recurentul le invocă în motivarea cererii respectă cerinţele prevăzute de lege şi se coroborează cu celelalte mijloace de probă.
În raport cu obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, pentru a se ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit textului de lege sus citat, să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Nu în ultimul rând, instanţa poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Neprocedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis iar sentinţa atacată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.G., împotriva sentinţei civile nr. 181 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1334/2008. Contencios → |
|---|
