ICCJ. Decizia nr. 1205/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1205
Dosar nr. 1676/42/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Galaţi, reclamantul M.N. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii Publice solicitând suspendarea executării Ordinului 669 din 23 mai 2007 al M.S.P. de eliberare a reclamantului din funcţia de director financiar - contabil interimar al Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon" Focşani, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
În motivarea cererii s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 513 din 18 decembrie 2006 a managerului spitalului, dr. M.I.N., reclamantul a fost numit pe funcţia de director financiar - contabil, de la data de 15 decembrie 2006 până la ocuparea postului prin concurs, activând până la data de 23 mai 2007 când a primit prin fax Ordinul nr. 669 de eliberare din funcţie.
La 4 iunie 2007 a iniţiat procedura prealabilă şi obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea 554/2004 solicitând autorităţii publice emitente revocarea Ordinului contestat şi plata drepturilor salariale aferente funcţiei de care este lipsit.
Soluţionarea cauzei a fost strămutată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, la Cutea de Apel Ploieşti care, prin sentinţa nr. 152 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel Ploieşti.
secţia comercială şi contencios administrativ, a admis cererea formulată de reclamantul M.N., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 669/2007 al M.S.P. până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că reclamantul, cu adresa existentă la fila 7 dosar fond, a făcut dovada transmiterii către Ministerul Sănătăţii Publice a plângerii prealabile împotriva Ordinului 669/2007 prin care a fost eliberat din funcţie.
În ce priveşte cazul bine justificat se constată că aparenţa dreptului este în favoarea reclamantului care a susţinut nelegalitatea actului pentru emiterea lui de către reprezentantul unei alte instituţii decât cea care l-a numit, eliberarea din funcţie în lipsa unei cercetări administrative prealabile şi lipsa unei motivări în fapt a actului contestat.
Paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale, cât şi din imposibilitatea certă, concretă şi obiectivă de îndeplinire a indicatorilor de performanţă ai managementului preliminări pentru anul 2007, stabiliţi în cadrul negocierilor cu Autoritatea de Sănătate Publică, precum şi imposibilitatea unor alte obiective şi proiecte pe anul 2007, inclusiv din finanţare externă, a căror blocare este de natură să creeze grave prejudicii sistemului sanitar local.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Sănătăţii Publice criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute , respectiv a judecat cauza la termenul din data de 4 octombrie 2007 fiind prima zi de înfăţişare şi, totodată, primul termen de judecată la care reprezentantul acestuia a formulat, în condiţiile art. 152 C. proc. civ., cerere de amânare.
Instanţa de fond nu a repus cauza pe rol, văzând că recurentul a invocat o excepţie, aceea a lipsei de interes a petentului, excepţie ridicată în Notele de concluzii scrise.
În intervalul de timp 4 octombrie-11 octombrie 2007, recurentul a depus note de concluzii scrise prin care a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de suspendare formulată de petent, în condiţiile în care în cauză nu s-a formulat acţiune în anularea actului administrativ, obligaţie legală a petentului rezultată din interpretarea per a contrario a textului art. 14 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, de modificare a legii contenciosului administrativ, publicată în M.OF. nr. 510 din 30 iulie 2007.
În textul art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 se arată: " în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate."
Neprocedând la introducerea acţiunii în anularea actului administrativ în cele 60 zile, termen de decădere, rezultă inadmisibilitatea cererii de suspendare formulată de petent.
Sentinţa nr. 152 din 11 octombrie 2007 este netemeinică (art. 3041 C. proc. civ.) deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de urgenţă, respectiv de producere a unei pagube iminente, simpla argumentaţie cum că petentul ar fi lipsit de drepturile băneşti nefiind de natură a impune admiterea cererii de suspendare.
Mai mult, argumentul instanţei de fond potrivit căruia Spitalul de Urgenţă din municipiul Focşani ar fi lipsit în această perioadă de conducere managerială, prin lipsa de la conducere a reclamantului M.N. este lipsit de suport deoarece în perioada respectivă Ministerul Sănătăţii Publice a numit prin ordin o nouă conducere.
Înalta Curte constată că recursul este fondat motiv pentru care îl va admite pentru următoarele considerente:
Critica ce vizează faptul că instanţa de fond nu a luat în considerare cererea de amânare formulată de avocatul recurentei-pârâte la primul termen de judecată nu poate fi reţinută, deoarece instanţa nu este obligată să acorde în orice împrejurare un nou termen de judecată.
Situaţia invocată de recurent nu poate constitui un motiv care să ducă la anularea deciziei, deoarece instanţa este îndreptăţită să acorde un termen pentru lipsă de apărare potrivit art. 156 C. proc. civ., numai dacă această cerere este temeinic motivată. Or, deşi în cuprinsul cererii avocatul a afirmat că este nevoit să pună concluzii la altă instanţă, nu a probat acest lucru.
În plus, când instanţa respinge cererea de amânare, urmează să amâne pronunţarea soluţiei pentru a-i da posibilitatea părţii de a pune concluzii scrise, ceea ce a şi făcut instanţa de fond.
Nici susţinerea potrivit căreia instanţa era obligată să repună cauza pe rol după ce a amânat pronunţarea şi a primit concluziile scrise nu poate fi primită, întrucât pricina poate fi repusă pe rol dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri, în condiţiile art. 151 C. proc. civ., ceea ce nu era cazul în speţă, instanţa pronunţându-se în temeiul dovezilor administrate.
Însă, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea de suspendare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Existenţa unui caz bine justificat nu poate fi reţinută decât dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative emise în baza şi în vederea executării legii.
Or, formal, actul administrativ în discuţie a fost emis de persoana competentă, întrucât ministrul sănătăţii publice este persoana cu care s-a încheiat contractul de management şi tot ministrul este cel care l-a numit în funcţie pe intimatul-reclamant, prin Ordinul nr. 1310 din 13 decembrie 2006.
În cadrul procedurii de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ, nu poate fi însă prejudecat fondul litigiului, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului, astfel încât incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 182 lit. e) coroborat cu art. 183 din Legea nr. 95/2006 şi departajarea competenţelor dintre ministru şi managerul spitalului, excede prezentei analize.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, pentru că simpla susţinere potrivit căreia paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale cât şi din imposibilitatea certă, concretă şi obiectivă de îndeplinire a indicatorilor de performanţă ai managementului preliminar pentru anul 2007, nu satisface cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Necontestat, după eliberarea din funcţie a conducerii Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon" Focşani, ca efect al constatărilor cuprinse în raportul de control nr. EN 4188 din 20 aprilie 2007 întocmit de Direcţia Control din cadrul M.S.P., a fost numită o nouă conducere astfel încât intimatul-reclamant nu are nici un temei pentru a invoca în beneficiul său perturbarea gravă a activităţii în instituţia publică, determinată de actul administrativ a cărui suspendare o solicită.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa recurată va fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată, reţinând şi că motivul de recurs referitor la încetarea de drept a suspendării pentru neintroducerea acţiunii în anularea actului în termen de 60 de zile, nu constituie o critică propriu-zisă a sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 152 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamantul M.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1204/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1329/2008. Contencios → |
|---|
