ICCJ. Decizia nr. 1347/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1347
Dosar nr. 1191/33/200.
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2006 şi totodată, obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000, pentru perioada 15 martie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
În motivarea acţiunii, reclamanta, a arătat că în cursul verii anului 1940, împreună cu mama sa au fost nevoite să se refugieze din motive etnice din localitatea Aruncuţa, judeţul Cluj în localitatea Cojocna, unde mama sa s-a angajat ca menajeră la o familie de evrei. A mai arătat reclamanta că datorită acestor împrejurări, au fost supuse persecuţiilor etnice şi în localitatea Cojocna, fiind nevoite să se refugieze prin Gura Tunel, Boju în Turda, unde au stat până în luna martie a anului 1945.
Reclamanta în susţinerea acţiunii a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanta împreună cu mama sa s-au refugiat din motive etnice.
Pentru elucidarea situaţiei de fapt au fost audiaţi martorii C.C. şi T.A., ambii martori fiind beneficiari ai Legii nr. 189/2000.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 491 din 17 iulie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii nr. 20166 din 12 iulie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 martie 1941-6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dovedit, prin probele administrate, că, împreună cu mama sa, a fost nevoită să se refugieze, urmare a persecuţiilor etnice.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, considerând-o nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit s-a stabilit calitatea de persoană refugiată reclamantei întrucât declaraţiile martorilor nu sunt clare, nu se susţin reciproc.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 11641 din 20 octombrie 2003 din care rezultă că martora C.C. s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi mama sa, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta, împreună cu mama sa, s-a refugiat din localitatea Aruncuţa, judeţul Cluj, în localitatea Cojocna, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 491 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1336/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1348/2008. Contencios → |
|---|
