ICCJ. Decizia nr. 1530/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1530
Dosar nr.11375/1/200.
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la 21 decembrie 2007, numitul D.C.C., procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structură centrală, cu sediul în Bucureşti a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) prin care a fost respinsă cererea nr. 4015/CSM din 14 martie 2007 prin care s-a solicitat constatarea dobândirii, în condiţiile legii, a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului, petentul a susţinut că hotărârea în litigiu este lipsită de temei legal şi este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, s-a susţinut că recurentul a dobândit gradul profesional solicitat, prin efectul legii, în condiţiile şi sub imperiul Legii nr. 91/1992 şi al actelor normative ulterioare. A menţionat petentul că a fost promovat în cadrul structurii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la D.N.A., înfiinţată potrivit art. 1 alin. (1) din OUG nr. 43/2002 prin ordinul ministrului justiţiei nr. 2948/C din 16 octombrie 2003.
În acest moment al promovării sale, a precizat recurentul, Legea nr. 92/1992 şi OUG nr. 43/2002 nu condiţiona numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie (P.N.A.) de promovarea unui examen.
Împrejurarea că în prezent Legea nr. 304/2004, la art. 87 alin. (2)-(6) prevede o nouă condiţie pentru numirea procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie (actuala denumire a P.N.A.), prin admiterea la interviul organizat în acest scop, nu are nici o influenţă asupra situaţie sale, întrucât aceasta este o reglementare ulterioară a legii, (în sensul modificării vechimii necesare promovării sau necesităţii susţinerii unui interviu) şi nu se poate aplica retroactiv.
A mai menţionat petentul că de la data numirii, octombrie 2003, a beneficiat de statutul şi de remuneraţia acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie, o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (funcţia deţinută fiind nelimitată în timp, ca urmare a modificării art. 8 din OUG nr. 73/2002).
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin hotărârea plenului C.S.M. nr. 791 din 28 noiembrie 2007 s-a respins cererea mai multor procurori printre care şi petentul în cauză D.C.C., procuror şef serviciu la D.N.A., nivel central, pentru recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a considerat că dacă în privinţa condiţiilor de numire în Parchetul Naţional Anticorupţie, acestea erau prevăzute în art. 9 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 43/2002 şi ele priveau calităţile profesionale, de conduită ale procurorilor şi vechimea în funcţie, în prezent legiuitorul a stipulat în art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările ulterioare, o nouă condiţie, constând în admiterea la un interviu. Acest interviu, se menţionează în actul administrativ atacat, este organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderi, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice.
Aşa fiind, a concluzionat hotărârea atacată, cererea petentului ca şi a celorlalţi 68 de procurori care au solicitat a li se recunoaşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a considerat neîntemeiată şi s-a respins (invocându-se art. 43 din Legea nr. 303/2004).
S-a mai motivat de plenul C.S.M. că recunoaşterea gradului profesional solicitat ar crea o situaţie discriminatorie în raport de ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care pentru a promova ar trebui să susţină concursuri.
Recursul declarat este întemeiat şi va fi admis conform art. 312 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind nelegală şi netemeinică.
Aşa cum rezultă din actele depuse, urmare unor necesităţi socio-politice, s-a înfiinţat Direcţia Naţională Anticorupţie prin OUG nr. 43/2002. Petentul D.C.C., a fost promovat la D.N.A. la 16 octombrie 2003 (prin ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2948/C din 16 octombrie 2003).
Deci, în momentul numirii petentului, s-au avut în vedere condiţiile impuse de legea în vigoare în acel moment, astfel încât recurentul a început să-şi desfăşoare activitatea specifică reglementată prin legea specială.
De altfel, funcţia pe care acesta a deţinut-o a devenit cu executare nelimitate în timp, ca urmare a modificării art. 8 din OUG nr. 43/2002.
În speţă, se constată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că funcţionează principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Cât priveşte noua condiţie a interviului, este reglementată de o lege ulterioară, iar considerarea acesteia ca aplicabilă în cauză ar însemna că se pot reanaliza şi celelalte condiţii impuse de noua lege (ca de exemplu vechimea în magistratură) ceea ce ar duce la încălcarea unui alt principiu de drept şi anume, al securităţii raporturilor juridice.
De altfel, este de precizat că numirea petentului într-o structură specială creată printr-o lege specială, determină de plano a se avea în vedere legea specială iar nu cea a dreptului comun, respectiv Legea nr. 304/2004.
Cât priveşte discriminarea invocată de Plenul C.S.M. în hotărârea atacată în cauză, avându-se în vedere modalitatea de înfiinţare a D.N.A. de numire a procurorilor în această structură, urmează a se înlătura susţinerea unei eventuale discriminări ce s-ar naşte în raport cu procurorii, care pentru a promova ar trebui să susţină un examen.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constată a CEDO (a se vedea şi Decizia CEDO din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
În cauză, petentul a fost numit la D.N.A. într-o conjunctură socio-politică ce a determinat crearea P.N.A. (iniţial cu această denumire, în prezent Direcţia Naţională Anticorupţie din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). La numire s-au respectat dispoziţiile legale din acel moment iar petentul şi-a desfăşurat de atunci şi în continuare activitatea specifică funcţiei. Deci, nu sunt situaţii juridice de natură a antrena discuţii despre discriminare.
De altfel, soluţia în cauză este în acord cu practica constantă în această materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărârea atacată fiind de natură a antrena aplicarea art. 1 din Legea nr. 554/2004, recursul declarat va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.C.C. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-l priveşte pe recurentul D.C.C.
Admite cererea şi obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită hotărâre prin care să-i recunoască recurentului gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1348/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1562/2008. Contencios → |
|---|
