ICCJ. Decizia nr. 1361/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1361/2008
Dosar nr. 1138/32/2007
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios, administrativ şi fiscal, a fost investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, excepţia fiind invocată în Dosarul nr. 985/103/2007 al Curţii de Apel Bacău, de către Consiliul Local al comunei S., jud. Neamţ.
În motivarea excepţiei s-a arătat că, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, prerogativa de a dispune prin hotărâre asupra trecerii unui bun aflat în proprietatea publică a comunei în proprietatea privată a acesteia aparţine doar Consiliului Local, iar dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 884/2004 contravin dispoziţiilor art. 120 alin. (1), art. 121 şi ale art. 136 din Constituţia României.
Prin sentinţa nr. 11 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de Consiliul Local al comunei S. şi a constatat nelegale dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, Guvernul a dispus trecerea din domeniul public în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale a bunurilor imobile în care funcţionează cabinete medicale. S-a mai reţinut că prin trecerea din proprietatea publică în proprietatea privată a bunurilor imobile în care funcţionează cabinete medicale, aparţinând comunei S.,s-a încălcat principiul autonomiei locale prevăzut de art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice nr. 215/2001 precum şi dispoziţiile prevăzute de art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (2) din Constituţia României.
A concluzionat Curtea de Apel Bacău în sensul că spaţiul în discuţie este în domeniul public al comunei S., iar abilitarea de a dispune, prin hotărâre, asupra trecerii unui bun aflat în proprietatea publică a comunei în proprietatea privată aparţine Consiliului local, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs se reiterează, în esenţă, apărările formulate în faţa primei instanţe şi anume:
- H.G. nr. 884/2004 este legală, fiind emisă în temeiul dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României şi în aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (4) şi (7) din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 629/2001, republicată, precum şi cu respectarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică;
- actul normativ a cărui nelegalitate se invocă a fost emis şi cu respectarea dispoziţiilor Legii 24/2004privind normele de tehnică legislativă, proiectul fiind avizat de autorităţile interesate în aplicarea acestuia, de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei;
- în conformitate cu textele legale menţionate anterior, bunurile imobile în care se desfăşoară activităţi medicale pot fi concesionate, fără licitaţie publică, cabinetelor medicale sau unităţilor medico-sanitare cu personalitate juridică,după finalizarea operaţiunii de inventariere prevăzută de art. 19 din Legea nr. 213/1998, putând fi trecute şi în domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică.
- H.G. nr. 884/2004 a fost emisă cu scopul respectării principiilor constituţionale prevăzute de art. 34 din Constituţia României privind ocrotirea sănătăţii publice şi asigurarea asistenţei medicale, astfel încât nu sunt vătămate interesele autorităţilor administraţiei publice locale, care ar trebui să sprijine operaţiunea de trecere în proprietate privată a bunurilor imobile în care funcţionează cabinete medicale, în vederea furnizării de servicii medicale către populaţie în cele mai bune condiţii.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi nu este incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, impunându-se adoptarea soluţiei de respingere a recursului ca fiind nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral de care depinde soluţia litigiului pe fond poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate este abilitată să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
H.G. nr. 884/2004 a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, art. 14 alin. (4) şi (7) din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 629/2001, republicată, cu completările ulterioare, art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor şi art. 10 din Legea nr. 219/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare.
Conform prevederilor O.G. nr. 124/1998 avute în vedere la adoptarea hotărârii în discuţie, bunurile imobile în care se desfăşoară activităţile medicale pot fi concesionate, fără licitaţie publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităţilor medicale cu personalitate juridică, după finalizarea operaţiunii de inventariere prevăzute de art. 19 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.
Acelaşi act normativ, prin art. 14 alin. (3), prevede că bunurile imobile care se află în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru activităţi statului, respectiv al unităţilor administrativ teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998.
În speţă, a fost invocată, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 213/1998, art. 120 şi 136 din Constituţia României, precum şi cu cele ale Legii nr. 215/2001 privind autonomia autorităţilor administraţiei publice locale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin H.G., a Consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti sau a Consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.
Constituţia României, prin art. 120 alin. (1) statuează că administraţia publică din unităţile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice, iar potrivit art. 136 alin. (2), proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului şi unităţilor administrativ teritoriale.
Principiul autonomiei locale a autorităţilor administraţiei publice este consacrat şi prin art. 3 alin. (1) din Legea administraţiei publice nr. 215/2001.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, ce formează obiectul excepţiei de nelegalitate, bunurile imobile sau părţile acestora, aflate în proprietatea publică a statului sau unităţilor administrativ teritoriale în care funcţionează cabinete medicale trec în proprietatea privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 213/1998, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.
Utilizând termenului imperativ „trec”, Guvernul a dispus şi cu privire la trecerea în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale a bunurilor aflate în proprietatea publică a acestora, cu încălcarea competenţelor stabilite prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001, ca de altfel şi a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din O.G. nr. 124/198 potrivit cărora o atare trecere se face potrivit art. 10 din respectiva lege.
Prin această modalitate de reglementare au fost încălcate totodată principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie şi art. 2, 3 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, precum şi dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Constituţie, cum corect a reţinut prima instanţă, impunându-se, practic,consiliilor locale decizia privind trecerea respectivelor bunuri în proprietatea privată a acestora, cu înlăturarea oricărei posibilităţi de apreciere asupra oportunităţii unei astfel de măsuri. Principiul constituţional consacrat prin art. 34 din Constituţia României, invocat de recurent, nu este de natură a impune o altă concluzie sub acest aspect.
Garantând dreptul complex la ocrotirea sănătăţii, acest text constituţional stabileşte obligaţia statului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, ceea ce implică şi crearea condiţiilor care să asigure prestarea de servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale.
Această obligaţie poate fi îndeplinită şi prin concesionarea bunurilor, nu numai prin vânzarea lor, mai ales că această concesionare se realizează în condiţii avantajoase.
Mai mult, în cazul vânzării unor astfel de spaţii, există riscul schimbării destinaţiei lor, situaţie în care unităţile administrativ - teritoriale nu vor mai dispune de baza materială care să asigure îndeplinirea obligaţiei constituţionale menţionate şi, prin urmare, înlăturarea oricărui drept de apreciere al autorităţilor deliberative locale nu se justifică.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 11 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1358/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1365/2008. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
