ICCJ. Decizia nr. 1375/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 1375/2008
Dosar nr. 1004/35/2007
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii din data de 27 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în urma încheierii Dictatului de la Viena din 30 august 1940 a fost nevoită să se refugieze, împreună cu părinţii săi, din localitatea de domiciliu, respectiv satul F. în diferite comune din jurul B., din cauza ocupării teritoriului de către autorităţile maghiare.
Prin sentinţa nr. 186/CA–P.I. din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea formulată de reclamanta S.A., a dispus anularea hotărârii din 27 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar, respectiv adeverinţa din 30 noiembrie 2004 eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor, declaraţiile autentificate şi cele date sub prestare de jurământ ale martorilor B.A. şi D.A., precum şi din actele de stare civilă ale reclamantei se atestă împrejurarea că acesta din urmă s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna iunie 1942, reîntoarcerea având loc în luna martie 1945, fiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate, populaţia din localităţile de graniţă resimţind pe deplin efectele acestei situaţii.
Prin urmare, nu poate fi reţinută apărarea recurentei-pârâte în sensul că în speţă este vorba de o schimbare de domiciliu care nu a fost determinată de persecuţii etnice, şi aceasta pentru unicul considerent că localitatea de domiciliu se afla sub administraţia Statului Român. Acesta nu este un argument suficient pentru a anihila voinţa legiuitorului de a beneficia de măsurile reparatorii toate persoanele care au avut de suferit persecuţii din motive etnice, nefăcându-se nici o distincţie între administraţiile ce se exercitau asupra localităţilor din Ardealul de Nord cedate Ungariei.
Cum din dovezile administrate în cauză (adeverinţa eliberată de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor care îl atestă pe tatăl reclamantei – B.D. în calitate de refugiat, acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate şi declaraţii de martori date în faţa instanţei) rezultă că reclamanta, la data refugiului, avea vârsta de 10 ani, fiind născută la data de 12 aprilie 1932, iar părinţii săi au părăsit localitatea de domiciliu, ocupată de trupele maghiare, în luna iunie 1942, este evident că, reclamanta, nu putea avea altă situaţie decât cea a părinţilor săi, dată fiind vârsta pe care o avea la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de părinţii reclamantei, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra ei, fapt care o îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei nr. 186/CA– P.I. din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1373/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1376/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
