ICCJ. Decizia nr. 1372/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizie nr. 1372/2008
Dosar nr. 1370/33/2007
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud anularea hotărârii din 20 iunie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, fiind născut în refugiu, în data de 22 martie 1944.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că mama sa s-a refugiat ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate de autorităţile maghiare asupra populaţiei româneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 501 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.T., a anulat hotărârea din 20 iunie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 22 martie 1944–06 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu 1 iulie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul refugierii mamei lui din cauza persecuţiilor etnice şi a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în refugiu, care au suportat condiţiile grele de viaţă ce au decurs din situaţia de refugiaţi a părinţilor.
A concluzionat instanţa de fond că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul refugiului mamei sale din localitatea de domiciliu situată în localitatea T.B., judeţul Bistriţa, în localitatea D.C., astfel încât este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine în esenţă că instanţa de fond a interpretat greşit obiectul dedus judecăţii, deoarece Legea nr. 189/2000 stabileşte că drepturile se acordă doar persoanelor asupra cărora s-au exercitat în mod direct persecuţii etnice şi nu ţinând cont de contextul general în care cetăţenii români au avut de suferit în urma cedării Ardealului de Nord prin Dictatul de la Viena.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus-menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Aşadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, declaraţii autentificate şi declaraţii de martori date sub prestare de jurământ) că reclamantul s-a născut la data de 22 martie 1944, în localitatea D.C., judeţul Suceava, după ce, în anul 1942 – în urma Dictatului de la Viena mama sa se refugiase din localitatea de domiciliu, aflată în judeţul Bistriţa-Năsăud şi ocupată de trupele hortyste.
Fiind născut în perioada refugiului mamei sale, intimatul-reclamant a împărtăşit situaţia de refugiat, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii sale, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa Năsăud, împotriva sentinţei civile nr. 501 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1365/2008. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 1373/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|