ICCJ. Decizia nr. 1380/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1380/2008
Dosar nr. 2734/36/2007
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.R. SA Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.F.M. Bucureşti, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere din 1 noiembrie 2007.
În motivarea cererii societatea reclamantă a arătat că în urma inspecţiei financiare generale efectuată pe perioada 20 decembrie 2002 -31 decembrie 2005 s-a stabilit, prin decizia a cărei suspendare se solicită, obligaţia de plată la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 3.458.617 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 20/CA din 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios, administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.R. SA şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 1 noiembrie 2007 până la soluţionarea dosarului de către instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că există îndoieli în ceea ce priveşte baza de calcul a sumei impuse prin decizia atacată coroborat cu faptul că reclamanta a plătit o parte din sumă, iar riscul producerii unei vătămări ireparabile reclamantei prin blocarea conturilor este reală, faţă de cuantumul ridicat al sumei impuse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub două aspecte care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs dezvoltate în scris recurenta-pârâtă susţine următoarele:
1. Hotărârea instanţei a fost dată cu nesocotirea formelor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii. Astfel, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. societatea reclamantă trebuia să depună o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei, contestate, instanţa a fixat-o la nivelul de 10%, iar în fapt s-a achitat cu acest titlu numai suma de 173.000,00 RON, deci cca. 5% din suma contestată de 3.458.617 RON.
2. Hotărârea primei instanţe a fost dată tară temei legal şi cu încălcarea legii. Se susţine că reclamanta nu a probat împrejurări de fapt şi de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii actului atacat şi nici o pagubă iminentă în patrimoniul său, iar situaţia că prin cuantumul ridicat al sumei datorate s-ar perturba grav activitatea societăţii nu este de natură a satisface cerinţele legii privind admisibilitatea cererii de suspendare, mai ales în lipsa unor documente justificative.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate invocate de recurent şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă niciun motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atacat nu suspendă executarea actului administrativ- fiscal.
Acelaşi text de lege prevede însă, prin alin. (2), că aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/204, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON.
În considerarea acestor prevederi legale, la termenul din 13 decembrie 2007, instanţa de fond a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a depune o cauţiune de 10% din cuantumul sumei contestate, ulterior fiind depusă şi ataşată la dosar dovada consemnării sumei de 173.000 RON cu acest titlu.
Prin contestaţia formulată împotriva actului administrativ- fiscal în discuţie, reclamanta a susţinut că organele de control au stabilit o obligaţie de plată mai mare cu 1.731.131 RON faţă de evidenţele sale contabile, înţelegând să conteste această sumă din totalul bazei de calcul în sumă de 1.057.481RON, determinată în mod nereal şi nelegal.
De asemenea, prin întâmpinarea depusă la dosar în acest stadiu procesual, intimata-reclamantă a precizat că, ulterior respingerii respectivei contestaţii de către A.F.M., a sesizat instanţa de contencios administrativ competentă, solicitând anularea, în parte, a deciziei emise în baza raportului fiscal, pentru aceeaşi sumă de 1.731.131 RON.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut în mod corect că obligaţia de consemnare a cauţiunii, în cuantumul fixat, a fost îndeplinită, criticile recurentei circumscrise pretinsei neobservări a cerinţelor impuse de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal contestat nefiind justificate.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 55472004, care, coroborat cu art. 215 alin. (12) din O.G. nr. 927/2003, ce a constituit temeiul legal al cererii reclamantei şi prin prisma căruia a fost examinată temeinicia acesteia, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative (în speţă contribuabilului) este recunoscută şi în plan european, prin recomandarea adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României.
Potrivit acestei recomandări, instanţa, în calitate de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsura de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
Raportat la circumstanţele cauzei şi având în vedere actele depuse la dosar din care rezultă existenţa unor îndoieli în ceea ce priveşte determinarea bazei de impunere, disponibilitatea reclamantei de a-şi onora obligaţiile fiscale, achitând parţial sumele apreciate ca fiind real datorate, precum şi iminenţa unei pagube grave prin blocarea activităţii, prima instanţă a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite aceste cerinţe legale, fiind necesară luarea măsurii de protecţie provizorie a suspendării executării actului administrativ-fiscal contestat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.F.M. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 20 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1376/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1382/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
