ICCJ. Decizia nr. 1374/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1374/2008
Dosar nr. 1999/33/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.S., prin mandatar V.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – C.C.S.D., tragerea la răspundere pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti, în temeiul art. 24 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere, în sumă de 100 lei începând cu data de 24 iulie 2007 şi până la data plăţii efective şi la plata daunelor morale în sumă de 1.000 lei.
În motivare se arată că prin Dispoziţia nr. 1200 din 17 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a celor 5 apartamente din imobilul situat în Cluj – Napoca şi a fost stabilită valoarea echivalentă a apartamentelor nerestituite.
Reclamantul a înregistrat anterior o acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – C.C.S.D. ca acesta să fie obligat să emită în favoarea sa o decizie reprezentând titlul de despăgubiri în echivalent pentru cele 5 apartamente situate în Cluj-Napoca, care nu au putut fi restituite în natură.
Prin Decizia nr. 3207 din data de 22 iunie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4898/33/2006, s-a admis recursul cât şi acţiunea formulată de reclamantul B.S., şi a fost obligat pârâtul să emită în favoarea acestuia Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în echivalent, pentru bunurile solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
S-a mai arătat că, pentru punerea în executare a deciziei pronunţate de instanţa supremă, reclamantul s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc S.M., unde s-a format Dosarul execuţional nr. 771 din 17 octombrie 2007, iar în urma somaţiei de executare trimise instituţiei pârâte s-a încheiat procesul - verbal din data de 12 noiembrie 2007, constatându-se că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia cuprinsă în titlul executoriu.
Prin sentinţa civilă nr. 751 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj - secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.S., prin mandatar V.F., împotriva pârâtului Statul Român – C.C.S.D.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin răspunsul comunicat la somaţia petentului, trimisă prin executorul judecătoresc S.M., secretariatul C.C.S.D. a precizat faptul că dosarul a fost înaintat în vederea întocmirii lucrării de specialitate - raportul de evaluare - urmând ca după aprobarea acestuia, în şedinţa C.C.S.D. să-i fie emisă Decizia conţinând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului.
Faţă de acest răspuns, a concluzionat Curtea de Apel Cluj, nu se poate reţine pasivitatea sau refuzul C.C.S.D. de a-şi îndeplini obligaţia stabilită prin Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Privitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune morale prin eliberarea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative de a rezolva cererile celor îndreptăţiţi. Or, în speţă, reclamantul nu a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului suferit şi nici a vinovăţiei pârâtului, pentru a i se putea acorda daunele morale solicitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurentul-reclamant susţine următoarele:
1. Instanţa de fond, în mod greşit a statuat că nu se poate reţine refuzul comisiei de a-şi îndeplini obligaţiile stabilite prin Decizia pronunţată de instanţa supremă, faţă de aspectul că prin procesul - verbal încheiat la data de 12 noiembrie 2007 de executorul judecătoresc S.M. s-a constatat că pârâtul nu a dat curs somaţiei privind executarea dispoziţiilor deciziei menţionate.
2. În mod greşit a apreciat instanţa de fond că, faptul înaintării dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare, care urmează să fie aprobat de C.C.S.D., reprezintă punerea în executare a Deciziei nr. 3207 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În realitate acest raport de evaluare a fost întocmit la data de 10 decembrie 2007, în vreme ce obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească în sarcina pârâtului constă în „emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire".
Recursul este întemeiat.
Examinând cauza prin prisma prevederilor legale incidente, a motivelor de recurs formulate dar şi faţă de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea se casează şi atunci când modificarea acesteia nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Pentru considerentele în continuare arătate, Înalta Curte reţine şi incidenţa tezei finale a art. 312 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că atunci când sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, se va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară.
Înalta Curte reţine din cuprinsul Deciziei nr. 3207 pronunţată la data de 22 iunie 2007, a aceleiaşi instanţe, că în urma admiterii recursului declarat de recurentul B.S., împotriva unei sentinţe anterioare a Curţii de Apel Cluj (sentinţa civilă nr. 69 din 8 februarie 2007), a fost admisă acţiunea formulată şi s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în echivalent, pentru bunurile solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
După cum rezultă din cuprinsul cererii noi de chemare în judecată, ce formează obiectul prezentului dosar, recurentul reclamant a investit instanţa de judecată cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la obligaţia executării, arătând în esenţă că autoritatea pârâtă refuză să pună în aplicare hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi, nr. 3207/2007, deşi i-a solicitat punerea în executare şi prin intermediul unui executor judecătoresc.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Paragrafele 2 şi 3 ale aceluiaşi text de lege reglementează sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării termenului de executare precum şi dreptul reclamantului la despăgubiri pentru întârziere.
Din cuprinsul succintei motivări a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantului a fost examinată numai prin prisma prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, şi aspectul vizând solicitarea de daune morale fiind raportat exclusiv la prevederile cu caracter general, referitoare la obiectul acţiunii promovată pe calea contenciosului administrativ de persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, deşi temeiul legal invocat a fost diferit, respectiv art. 24 din acelaşi act normativ.
Procedând în acest mod, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 129 alin. (5) Cod procedură civilă, în sensul că nu a făcut o corectă aplicare a legii şi nu a stabilit faptele, în sensul solicitat de recurentul - reclamant, ceea ce echivalează, practic, cu necercetarea fondului, mai cu seamă că nu s-a indicat şi nici motivat neaplicarea textelor legale arătate în acţiune.
Este adevărat că spre deosebire de obiectul acţiunii care nu poate fi schimbat şi nici depăşit, temeiul ei juridic nu leagă instanţa, care este îndreptăţită să dea acţiunii calificarea legală exactă, dar totodată, potrivit practicii constante a Înaltei Curţi, instanţa nu poate realiza o interpretare a obiectului acţiunii de aşa natură încât să evite a se pronunţa asupra capetelor de cerere şi a celor solicitate expres de părţi.
În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care prin hotărârea atacată nu a fost cercetat fondul cauzei se va admite recursul de faţă şi urmare casării acesteia se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.S., împotriva sentinţei civile nr. 751 din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1369/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1379/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
