ICCJ. Decizia nr. 1527/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1527/2008
Dosar nr. 11348/1/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 decembrie 2007 recurenta R.R.C. – procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Covasna a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 decembrie 2007 a Plenului C.S.M. şi a solicitat anularea acestei hotărâri în ceea ce o priveşte, precum şi admiterea cererii sale de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului său recurenta arată că prin hotărârea menţionată i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 1288 din 30 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost numită în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T.- biroul teritorial Harghita, fiind declarată admisă la interviul organizat la 19 martie 2007 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară. Prin Ordinul nr. 129 din 28 august 2007 al Procurorului Şef al D.I.I.C.O.T. a fost admisă cererea sa de transfer la biroul teritorial Covasna.
Recurenta precizează că numirea sa la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. s-a făcut pe o perioadă nedeterminată şi reprezintă promovarea realizată în urma interviului, ca formă de examinare specială prevăzută de lege în această structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Se mai arată că după numirea sa la D.I.I.C.O.T. reclamanta a îndeplinit acte procedurale ce intrau în competenţa acestei structuri şi a beneficiat în fapt şi în drept de statutul şi remuneraţia acordată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având inclusiv drept de vot în cadrul adunării generale a procurorilor din cadrul acestui parchet.
De asemenea, se menţionează că deşi potrivit art. 75 alin. (1)1 din Legea nr. 304/2004 republicată, la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, nu se prevede că procurorul ar pierde un drept câştigat, respectiv gradul profesional sau salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În susţinerea motivelor de recurs recurenta R.R.C. invocă practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007 şi nr. 3496 din 21 septembrie 2007).
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, invocând următoarele argumente în susţinerea legalităţii Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care a fost respinsă cererea recurentei de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
- recurenta a fost numită la D.I.I.C.O.T. din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov;
- este necesar să se facă distincţie între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite;
- deşi funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială;
- promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;
- astfel fiind, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar conform dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive;
- procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activităţii, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- împrejurarea că sunt salarizaţi pe perioada îndeplinirii funcţiei la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de R.R.C. prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia ce face obiectul cererii, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În speţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului R.R.C. care a fost numit la D.I.I.C.O.T. în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006 rezultă în mod expres şi fără echivoc că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind definită ca „structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Recurenta R.R.C. a fost numită în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. prin ordinul nr. 1288 din 30 mai 2007 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma interviului organizat la data de 19 martie 2007 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004 republicată şi cu avizul de numire în funcţie dat de Secţia pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 65 din 25 aprilie 2007.
Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
Rezultă aşadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituţiei promovării procurorilor şi cele ale instituţiei numirii acestora.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumit conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înfiinţarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).
Aceleaşi necesităţi în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism explică şi existenţa în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor şi birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competenţe sau grade diferite, deoarece ei îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi structuri, şi anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări – instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
Faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluţie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" (Z. şi P.G. şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94; P. împotriva României, nr. 63252/00);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H. împotriva Ucrainei, nr. 48553/99; P. împotriva României, nr. 63252/00; B. împotriva României, nr. 30658/05);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
Pentru considerentele menţionate Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta R.R.C., astfel că în baza art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.R.C. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurenta R.R.C.
Admite cererea şi obligă intimatul C.S.M. să emită hotărârea prin care să-i recunoască recurentei gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1508/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1528/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
