ICCJ. Decizia nr. 1528/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1528/2008
Dosar nr. 11355/1/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulate de un număr de 54 de procuroridin cadrul D.I.I.C.O.T. (structura denumită în continuare D.I.I.C.O.T), recurentul P.N. fiind menţionat la poziţia nr. 40 în enumerarea din Hotărâre.
În motivarea hotărârii Plenul C.S.M. a reţinut următoarele:
- procurorii vizaţi de hotărâre au gradul profesional corespunzător parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale sau curţi de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
- D.I.I.C.O.T. este structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004.
- prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, având caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale".
- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător celor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi al dispoziţiilor art. 299 şi următoarele C. proc. civ., P.N., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând ca instanţa prin hotărârea ce va pronunţa să anuleze această hotărâre şi să constate că a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data de 1 decembrie 2005, când prin Hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005 a C.S.M. a fost avizată favorabil numirea sa în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.
Prin motivele de recurs formulate recurentul P.N. susţine următoarele:
Prin Hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005 a C.S.M., secţia pentru procurori, a fost avizată favorabil numirea sa în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Teleorman, întrucât a fost admis la interviul organizat în perioada 10 - 13 octombrie 2005 de comisia constituită conform art. 75 din Legea nr. 304/2004, republicată, numirea sa fiind făcută pe o perioadă nedeterminată şi reprezentând de fapt o promovare cu îndeplinirea unor condiţii speciale, având acelaşi efect ca şi promovarea realizată în urma organizării unui concurs sau examen.
- Din chiar cuprinsul Hotărârii nr. 97 din 01 noiembrie 2005 a secţiei pentru procurori din cadrul C.S.M. rezultă ca procurorii declaraţi admişi la interviu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, referitor la pregătirea profesională, conduita morală ireproşabilă, vechimea corespunzătoare în funcţia de procuror sau judecător.
- D.I.I.C.O.T., în cadrul căreia este încadrat reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin numirea sa în cadrul acestei structuri, conform dispoziţiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în exercitarea funcţiei în care a fost numit îndeplineşte acte ce intră în competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul în susţinerea recursului invocă şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007 şi nr. 3496 din 21 septembrie 2007).
Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. cu următoarea argumentaţie.
- recurentul a fost numit la D.I.I.C.O.T. din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria (delegat şi detaşat în perioada 12 ianuarie - 31 octombrie 2005 şi apoi numit prin Ordinul nr. 2233 din 03 noiembrie 2005 al Procurorului General la biroul teritorial Teleorman);
- este necesar a se face distincţie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instituţii pentru care legea prevede condiţii şi proceduri diferite;
- chiar dacă funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, având personalitate juridică proprie, cu atribuţii, competenţă, organizare şi salarizare stabilite prin lege specială;
- promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condiţiile prevăzute de art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată;
- numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T, nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta realizându-se doar în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 304/2004, republicată, aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004;
- dispoziţiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T sunt norme de excepţie, supuse unei interpretări restrictive;
- procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T, revin la încetarea activităţii la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- faptul că sunt salarizaţi pe perioada îndeplinirii funcţiei la D.I.I.C.O.T corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui Parchet;
- dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către un procuror cu grad profesional de parchet de rang inferior doar prin numirea la D.I.I.C.O.T. ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă în raport de toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru a promova la parchetele imediat superioare, trebuie să susţină mai multe concursuri.
Susţine intimatul şi faptul că deciziile invocate de recurent ca practică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri şi nu în rezolvarea unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi prin urmare nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Analizând recursul formulat de P.N., prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, art. 1 alin. (1), s-a înfiinţat D.I.I.C.O.T. ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Legea sus - menţionată reglementează şi modul de numire a procurorilor la D.I.I.C.O.T. prin dispoziţii cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, recurentul P.N., a fost numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2233 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului General, la biroul teritorial Teleorman, după susţinerea unui interviu şi obţinerea avizului favorabil de numire în funcţie emis de secţia de procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 01 noiembrie 2005.
Rezultă astfel, că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi potrivit procedurii reglementată de Legea nr. 304/2004.
Trebuie precizat însă, că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet.
De fapt problema pusă în discuţie şi căreia instanţa de control judiciar trebuie să-i dea o rezolvare, vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului P.N. care a fost numit la D.I.I.C.O.T.,în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Fiind numit, în condiţiile unei legi speciale la D.I.I.C.O.T din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor, însăşi Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, definind gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Adoptarea unei legi speciale - Legea nr. 508/2004 - de reglementare a condiţiilor şi procedurii de numire în cadrul acestei structuri specializate a unor procurori competenţi, în condiţiile şi conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun - Legea nr. 303/2004, a fost determinată de necesitatea înfiinţării în timp util a unei astfel de structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contextul existenţei unei anumite conjuncturi socio-politice.
Îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T., deci recurentul dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T., în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
Cât priveşte apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar crea în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, aceasta urmează a fi înlăturată, având în vedere modalitatea, de înfiinţare a D.I.I.C.O.T., şi de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri, dar şi practica constantă a C.E.D.O. (Decizia din 6 decembrie 2007 în cauze B. contra României) în care s-a reţinut că o „distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijlocele folosite şi scopul vizat".
Or, aşa cum rezultă din cele relatate, în speţă, justificarea obiectivă e determinată de necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T., iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T.,dobândeşte gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate în această materie, cum că acestea nu sunt obligatorii, nefiind pronunţate într-un recurs în interesul legii,de asemenea trebuie înlăturată,avându-se în vedere rolul unei jurisdicţii supreme cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acela de a regla „contradicţiile jurisprudenţei" (Z. şi P.G. şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/ 94 parag. 59; P. împotriva României, nr. 63252/ 90 parag. 98) şi de a menţine aceleaşi soluţii în cazuri similare, asigurând o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergente jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (P. împotriva României, nr. 63252/90, parag. 98 şi B. împotriva României, nr. 30658/ 05 parag. 37 - 39).
Pe de altă parte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie civilă în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurentul P.N., astfel ca în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat şi va anula Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., în ceea ce îl priveşte pe recurent, va admite cererea acestuia de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimatul urmând a emite o nouă hotărâre în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce priveşte pe recurentul P.N.
Admite cererea şi obligă intimatul C.S.M. să emită hotărâre prin care să-i recunoască recurentului gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1527/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1532/2008. Contencios. Anulare act de control... → |
---|