ICCJ. Decizia nr. 1602/2008. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1602/2008
Dosar nr. 2701/2/2007
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.R.Tv. a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A., solicitând să se constate dreptul său de a difuza, în timpul transmisiunilor sportive, minispoturi publicitare, spoturi difuzate izolat şi logouri, în condiţiile precizate la art. 118-120 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 – Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual -; să se anuleze parţial decizia C.N.A. din 22 februarie 2007 de modificare a deciziei C.N.A. nr. 187/2006, respectiv pct. 17 al acestei decizii prin care a fost abrogat art. 123 din decizia C.N.A. nr. 187/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa din 14 septembrie 2007, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a apreciat că art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 504/2002 reglementează aspecte diferite şi nu pot fi corelate, aşa cum solicită reclamanta; astfel, art. 27 alin. (2) din Legea audiovizualului menţionează că spoturile publicitare sau de teleshopping pot fi difuzate izolat numai în cazuri excepţionale, stabilite de Consiliu; art. 28 alin. (2) din reglementarea în discuţie prevede că S.R.Tv. nu poate difuza spoturi publicitare, inclusiv autopromoţionale sau de teleshopping, decât între programe. Prin urmare, pârâtul C.N.A. a constatat în mod legal că S.R.Tv. nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 118-120 din Codul audiovizualului, motiv pentru care a revocat art. 123 din decizia C.N.A. nr. 187/2006.
Instanţa de fond a reţinut faptul că art. 118-120 din Codul audiovizualului au fost emise în aplicarea art. 27 din Legea audiovizualului, modificată, dispoziţii armonizate cu cele cuprinse în Directiva Televiziunii fără Frontiere, întrucât art. 10 parag. 2 din directiva comunitară prevede că publicitatea izolată şi teleshoppingul izolat sunt exceptate de la regula generică de difuzare a publicităţii şi teleshoppingului.
În plus, instanţa a mai precizat că susţinerile reclamantei în sensul că dispoziţiile cuprinse în decizia atacată nu sunt în concordanţă cu Directiva Televiziunii nu pot fi reţinute în cauză, întrucât aceste excepţii de difuzare a spoturilor publicitare izolate, potrivit practicii publicitare, pot interveni în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal, prilejuită de apariţia unui incident şi nu vizează pauzele reglementare care delimitează reprizele unui meci de fotbal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.R.Tv., care a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, întrucât ea se bazează pe o interpretare şi aplicare greşită a textelor de lege aplicabile în cauză.
În opinia recurentei, dispoziţiile art. 27 şi 28 din Legea audiovizualului sunt în concordanţă cu prevederile art. 11 alin. (2) din Directiva Televiziunii fără Frontiere, care dispun că: “ În programele care constau din părţi autonome sau în programele sportive, precum şi în evenimentele sau în reprezentaţiile structurate în mod similar şi care conţin pauze, spoturile publicitare şi de teleshopping se inserează numai între părţile componente ale programului sau în pauze”; această prevedere comunitară nu distinge între radiodifuzorii publici şi cei privaţi.
Recurenta a susţinut că prevederile art. 118-120 din Codul audiovizualului au în vedere pe toţi radiodifuzorii. Aşadar, interpretarea instanţei de fond în sensul că SRTv nu ar putea difuza spoturi în condiţiile normelor legale anterior indicate, datorită incidenţei art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 504/2002 este greşită.
Difuzarea de spoturi publicitare izolate şi de minispoturi în pauzele regulamentare sau accidentale ale unei competiţii sportive nu înseamnă publicitate în timpul programului–astfel de ipoteze fiind reglementate doar pentru radiodifuzorii privaţi-, ci publicitate între programe, în concret, între părţile autonome ale unui program sau în pauzele regulamentare sau nu ale acestuia şi pe care SRTv are dreptul să o difuzeze, în baza art. 28 alin. (3) din Legea audiovizualului.
Recurenta a precizat că, în concepţia sa, abrogarea art. 123 din decizia C.N.A. nr. 187/2006 este contrară art. 27 şi 28 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, modificată.
Intimatul a formulat întâmpinare, precum şi concluzii scrise, în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, la data revizuirii deciziei nr. 187/2006 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, intimatul a constatat că recurentei nu îi sunt aplicabile prevederile 118-120 din actul normativ anterior indicat, întrucât acestea veneau în contradicţie cu dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, modificată, motiv pentru care a prevăzut, la pct. 17 din decizia nr. 194/2007, abrogarea art. 123 din decizia nr. 187/2006. Acest articol instituia posibilitatea S.R.Tv. de a difuza în timpul transmisiunilor sportive a minispoturilor publicitare, a spoturilor publicitare izolate şi a logourilor, cu respectarea condiţiilor impuse de art. 118-120 din Codul audiovizualului.
De menţionat faptul că prevederile art. 118 -120 din Codul audiovizualului au fost emise în aplicarea art. 27 din Legea nr. 504/2002, modificată, dispoziţii care au fost armonizate cu cele cuprinse în Directiva Televiziunii fără Frontiere.
Directiva comunitară instituie difuzarea publicităţii izolate în cazuri exceptate de la regula generală de difuzare a publicităţii şi teleshoppingului.
Legiuitorul comunitar a stabilit regula potrivit căreia publicitatea şi spoturile de teleshopping trebuie să fie difuzate grupat, iar excepţiile de la această regulă trebuie să fie limitate.
Potrivit dispoziţiilor din Directivă, publicitatea izolată se difuzează atunci când timpul disponibil pentru publicitate este foarte scurt sau atunci când radiodifuzorul nu are suficient de multe comenzi pentru a putea grupa spoturile.
Conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, modificată, spoturile publicitare şi cele de teleshopping pot fi difuzate izolat numai în cazuri excepţionale, stabilite ca atare de Consiliu.
În aplicarea acestui articol, Consiliul a prevăzut, în art. 118-120 din Codul audiovizualului, cazurile de excepţie cu privire la difuzarea spoturilor publicitare izolate.
În ceea ce priveşte difuzarea spoturilor publicitare de către recurentă, art. 28 alin. (2) din Legea audiovizualului prevede că Societatea Română de Radiodifuziune şi S.R.Tv., în calitate de servicii publice, pot insera spoturi publicitare, inclusiv autopromoţionale sau de teleshopping, doar între programe.
Aşadar, este corectă concluzia primei instanţe în sensul că art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 504/2002 reglementează aspecte diferite şi nu pot fi corelate. Astfel, aşa cum s-a mai arătat, art. 27 alin. (2) priveşte difuzarea spoturilor publicitare numai în cazuri excepţionale, stabilite de Consiliu, iar art. 28 alin. (2) are în vedere modalitatea de difuzare a spoturilor publicitare, inclusiv autopromoţionale sau de teleshopping, de către S.R.Tv.
Pe cale de consecinţ㸠în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 28 alin. (2) din actul normativ aflat în discuţie, este firesc ca nici un program difuzat de către recurentă să nu poată fi întrerupt de spoturi publicitare, inclusiv de cele izolate.
Pe de altă parte, art. 28 alin. (3) din aceeaşi reglementare stabileşte inserarea spoturilor publicitare în cadrul programelor alcătuite din părţi autonome sau în cadrul difuzării unor competiţii sportive, care conţin pauze, numai între părţi sau în pauze. Aşadar, recurenta nu ar putea să întrerupă, de pildă, un meci de fotbal, pentru a insera spoturi publicitare, inclusiv cele izolate.
Cu alte cuvinte, art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea audiovizualului vizează inserarea spoturilor publicitare şi nicidecum nu se raportează la difuzarea spoturilor publicitare izolate, după cum susţine recurenta.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R.Tv., împotriva sentinţei civile nr. 2144 din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1603/2008. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
