ICCJ. Decizia nr. 1604/2008. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1604/2008
Dosar nr. 11253/1/2007
Şedinţa publică de la 11 aprilie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acţiunea înregistrată la data de 4 iulie 2005 reclamanta C.N.A.P.D.F. SA, Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat anularea deciziei nr. 95 din 26 mai 2005.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, prin decizia din 26 mai 2005, a fost sancţionată cu amendă de 1.376.665.024 RON, pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei în baza raportului de investigaţie, ca urmare a investigaţiei declanşate de Preşedintele Consiliului Concurenţei prin ordinul din 6 iulie 2004, de autosesizare privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 cu modificările şi completările ulterioare, de către Asociaţia Armatorilor şi Operatorilor Portuari - Fluviali din România (A.A.O.P.F.R.), prin negocierea în numele membrilor asociaţiei cu administraţiile portuare sau maritime, a clauzelor contractuale şi a tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociaţiei, raport prin care s-a propus sancţionarea administraţiilor conform art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că Protocolul perfectat de compania reclamantă cu A.A.O.P.F.R. în data de 1 octombrie 1999 reprezintă o înţelegere pe verticală cu efect anticoncurenţial.
Reclamanta a arătat că apreciază că decizia emisă de pârâtă este abuzivă şi nelegală şi reprezintă un exces de putere întrucât prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 179 din 6 iulie 2004 investigaţia ordonată avea ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei de către A.A.O.P.F.R., prin negocierea în numele membrilor asociaţiei cu administraţiile portuare şi de căi navigabile, a clauzelor contractuale şi a tarifelor şi nu avea ca obiect posibila încălcare a legii de către compania reclamantă, iar, astfel cum a precizat şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în răspunsul dat autorităţii de concurenţă, tarifele percepute pentru serviciile prestate în conformitate cu obiectul său de activitate sunt stabilite unilateral de către compania reclamantă potrivit legislaţiei în vigoare [art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 520/1998] şi nu prin negociere cu partenerii contractuali.
În opinia reclamantei tarifele se fac publice, după ce sunt aprobate de C.A., potrivit art. 6 din H.G. nr. 520/1998 cu modificările aduse prin H.G. nr. 384/2003 şi se aplică fără discriminări, tuturor armatorilor şi operatorilor fluviali, indiferent dacă sunt sau nu membrii A.A.O.P.F.R., fiind negociabile doar facilităţile, situaţie în care nu se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenţei, întrucât stabileşte unilateral şi nu concertat tarifele pe care le practică şi le aplică, fără discriminări, tuturor partenerilor de contract.
A mai arătat reclamanta că, în ceea ce priveşte protocolul încheiat la 01 octombrie 1999 Compania reclamantă şi A.A.O.P.F.R., prin care au fost acordate reduceri de tarife pentru a compensa pierderile financiare suferite de armatori urmare blocării tarifului în zona Nord-Sud a Dunării, acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare şi a O.M.M.P.S. din 3 noiembrie 1997, iar prin O.U.G. nr. 189/9.11.2000 s-au acordat înlesniri societăţilor comerciale care au suferit pierderi datorită blocării navigaţiei pe Dunăre în trafic internaţional.
Reclamanta a menţionat că actul denumit Protocol este apreciat abuziv de către pârâta autoritate de concurenţă ca o înţelegere pe verticală între Companie şi A.A.O.P.R.F.R., această apreciere reprezentând un exces de putere întrucât numai înţelegerile pe orizontală între concurenţii care acţionează pe aceeaşi piaţă duc la fixarea concertată a preţurilor, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1951 din 23 noiembrie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că decizia pârâtei este legală şi temeinică.
Totodată, s-a reţinut că pârâta, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, în cadrul investigaţiei efectuate, a luat în apreciere atât Protocolul din 01 octombrie 1999 încheiat de reclamantă cu A.A.O.P.F.R., cât şi toate celelalte documente, din care a reţinut corect atât încheierea unor înţelegeri pe verticală cu A.A.O.P.F.R., cât şi caracterul continuu al negocierilor colective purtate de A.A.O.P.F.R. cu administraţiile portuare, inclusiv cu reclamanta, reţinând practica anticoncurenţială, existenţa unui anume context economic şi social în care s-au desfăşurat aceste negocieri, rezultând că a fost avut în vedere de autoritatea de concurenţă în analiza practicii anticoncurenţiale, nu ca o cauză de impunitate, ci ca o cauză de atenuare a sancţiunii aplicate, în urma individualizării sancţiunii, amenzii, cuantumul acesteia fiind redus, în raport de prevederile normative în materie şi de gravitatea faptei anticoncurenţiale;
- susţinerile reclamantei potrivit cărora prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei se referă doar la înţelegerile dintre concurenţi, aşa-numite înţelegeri pe orizontală, sunt eronate, întrucât legislaţia în materie de concurenţă nu face distincţie, orice tip de acţiune prin care se restricţionează comportamentul unor agenţi economici, care interacţionează într-o relaţie fiind considerată practică anticoncurenţială, în speţă relaţia fiind pe linie verticală, iar părţile încadrându-se în categoria largă a agenţilor economici;
- nici susţinerile reclamantei privind prescripţia nu sunt fondate întrucât, astfel cum rezultă din documentaţia de la dosar, pârâta autoritate de concurenţă s-a autosesizat şi şi-a exercitat atribuţiile în cadrul termenului de 5 ani prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea concurenţei, termen a cărui curgere a fost întreruptă prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 179/2004 privind declanşarea investigaţiei la data de 6 iulie 2004, în cadrul termenului legal, act emis în raport de procedura prevăzută de normele în materie, iar pornind de la Protocolul din 01 octombrie 1999, documentele de la dosar relevă, în speţă, continuitatea practicii anticoncurenţiale, cum corect s-a reţinut de autoritatea de concurenţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine, în principal, că hotărârea instanţei de fond este ambiguă şi netemeinică deoarece nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină şi atât decizia nr. 95/2005 a Plenului Consiliului Concurentei cât şi hotărârea instanţei de fond au fost date cu aplicarea greşită a legii, respectiv Legea Concurenţei nr. 21 /1996 cu modificările şi completările ulterioare.
Se susţine că fixarea concertată a preturilor şi tarifelor se poate realiza numai prin înţelegeri pe orizontală între agenţi economici concurenţi (producători, furnizori, prestatori) care acţionează pe aceeaşi piaţă.
Fixarea concertată a preturilor şi tarifelor nu se realizează prin negocieri contractuale ci prin consultare între agenţii economici concurenţi, furnizori de bunuri materiale şi tarife între care nu există relaţii comerciale acordul fiind expres sau tacit.
Preţurile şi tarifele fixate concertat nu se stabilesc pentru a se practica între agenţii economici care le-au fixat.
Aceste preţuri se fixează de agenţii economici concurenţi cu scopul de a crea un monopol al unui anumit produs sau tarif ceea ce va avea drept efect prejudicierea consumatorilor întrucât preţurile vor fi mai mari iar producţia mică.
În opinia recurentei, între C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu şi A.A.O.P.F.R. nu pot exista înţelegeri pe orizontală. Mai mult C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu nu a încheiat cu A.A.O.P.F.R. în calitate de reprezentantă a membrilor săi contracte comerciale şi nici nu a negociat condiţii comerciale sau tarife. Singurul act juridic încheiat cu A.A.O.P.F.R. este cel denumit Protocol din data de 01 octombrie 1999, iar acest act nu a reprezentat o negociere de tarife ci o facilitate acordată armatorilor, afectaţi de întreruperea traficului naval pe Dunăre ca urmare a bombardamentelor NATO. Protocolul nu poate fi calificat ca o înţelegere pe verticală întrucât între C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu şi A.A.O.P.F.R. nu există relaţie de tipul celei dintre un vânzător şi un compărător şi nici reducerea de tarife nu reprezintă acest tip de înţelegere, ştiut fiind că tipuri ale înţelegerilor pe verticală pot îmbrăca următoarele forme: -distribuţie exclusivă; - refuzul de a vinde; - fixarea preţului de revânzare; discriminarea prin preţ; - vânzările ";legate"; etc.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Astfel, reclamanta- recurentă C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu a prezentat instanţei înscrisuri, inclusiv H.G. nr. 520 / 1998 care învederau că C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu stabileşte tarifele în conformitate cu art. 6 alin (3) din H.G. nr. 50/1998. Tarifele se stabilesc anterior încheierii contractelor comerciale şi nu reprezintă rezultatul unor negocieri. După ce sunt aprobate de C.A. se fac publice şi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor armatorilor indiferent că sunt sau nu membrii ai A.A.O.P.F.R. aşa cum se prevede în alin. (4) şi (5) ale art. 6 din H.G. nr. 520/1998.
Recurenta mai arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestor dovezi care demonstrau că C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu nu poate fixa concertat tarifele serviciilor prestate cu A.A.O.P.F.R.
Prin decizia nr. 2836 din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a respins recursul ca nefondat reţinând după cum urmează:
Din Protocolul aflat la Dosar nr. 22641/2/2005 rezultă fără echivoc că A.A.O.P.F.R. se face vinovată de încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei, prin negocierea cu administraţiile portuare şi/sau de căi navigabile, în numele membrilor asociaţiei, a condiţiilor comerciale şi a nivelului tarifelor pentru serviciile prestate acestora.
Cât priveşte demersul făcut de A.A.O.P.F.R. asupra membrilor săi de a nu se prezenta la negocierea contractelor cu administraţiile portuare şi de căi navigabile şi prin solicitarea delegării acestei responsabilităţi asociaţiei, încercând a se impune, în numele membrilor săi, drept singurul negociator îndreptăţit şi împuternicit să negocieze nivelul tarifelor şi orice alte condiţii comerciale a avut ca scop restrângerea şi demontarea concurenţei în acest domeniu de activitate – aşa cum întemeiat a reţinut Consiliul Concurenţei.
S-a mai reţinut că este relevantă dispoziţia pct. 3 din art. 5 din hotărârea nr. 520 din 24 martie 1998 publicat în M. Of. Partea I nr. 333/4.09.1998 privind înfiinţarea C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, ce prevede expres că: „pentru serviciile efectuate în conformitate cu obiectul de activitate, C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, percepe tarife stabilite în conformitate cu legislaţia în vigoare”. Deci, perceperea tarifelor se face strict în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Din actele cauzei rezultă că membrii asociaţiei, operatori portuari şi de căi de navigaţie concurenţi între ei, au încălcat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenţei prin „delegarea” A.A.O.P.F.R. de a le reprezenta interesele şi de a negocia cu administraţiile portuare şi/sau de căi navigabile, în numele lor, nivelul tarifelor pentru serviciile prestate de către acestea sau prin negocierea tarifelor, în nume colectiv, alături de reprezentanţii asociaţiei cu administraţiile portuare.
S-a mai reţinut că în mod corect instanţa de fond a reţinut încălcarea de recurentă a Legii nr. 21/1996, hotărârea atacată fiind motivată conform art. 261 C. proc. civ. Cât priveşte nepronunţarea instanţei asupra unor dovezi, acestea nu au fost indicate pentru a fi analizate, inclusiv din punct de vedere al relevanţei lor, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost efectuată o investigaţie de Consiliul Concurenţei.
Concluzionând, instanţa de recurs constată că sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, recursul declarat se respinge, neputând fi reţinută nici pretinsa prescriere a aplicării sancţiunii de către Consiliul Concurenţei.
Împotriva acestei decizii recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în anulare, susţinând, în esenţă, că hotărârea dată este atât rezultatul unei greşeli materiale cât şi a omisiunii de a cerceta, din greşeală, motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte prescripţia.
Se mai susţine că recursul nu a fost judecat în fond cu privire la C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu întrucât considerentele privesc A.A.O.P.F.R. care nu este parte în proces, iar motivele de recurs invocate de recurentă au fost respinse fără a fi cercetate şi comentate în fond.
În drept au fost invocate dispoziţiile – art. 317 alin. (2) şi cele ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând cauza în raport cu criticile formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că este fondată contestaţia în anulare formulată de C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu.
Este cunoscut că printre căile de atac extraordinare, contestaţia în anulare este o cale de retractare, admisibilă în condiţiile limitativ prevăzute de lege.
Astfel potrivit art. 317 C. proc. civ.: (1) „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
(2) Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”, iar conform prevederilor art. 318 C. proc. civ.: „(1) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
În cauză, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de recurs a omis să cerceteze aspectele legate de prescripţia invocată, referitoare la aplicarea sancţiunii (în aplicarea dispoziţiilor art. 3041 şi art. 129 C. proc. civ.) şi printr-o formulă laconică a menţionat că nu poate fi reţinută nici pretinsa prescriere a aplicării sancţiunii fără a se preciza însă motivele, ceea ce echivalează cu necercetarea motivului de recurs.
Prin urmare, va fi admisă contestaţia în anulare, se va desfiinţa decizia atacată şi se va fixa termen, pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor, la 20 iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 2836 din 31 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Fixează termen pentru judecata recursului la 20 iunie 2008.
Cu citarea părţilor.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1603/2008. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 1605/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
